Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Klaus Iohannis participă la festivitățile organizate cu ocazia încoronării Regelui Charles al III-lea

Președintele Klaus Iohannis va fi prezent, vineri și sâmbătă, la Londra, la festivităţile prilejuite de încoronarea Regelui Charles al III-lea şi a Reginei Camilla.

Potrivit Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis va participa, vineri, la ora 19, la recepţia oferită de Regele Charles al III-lea şefilor de delegaţii la Palatul Buckingham.

Președintele Iohannis a postat o imagine de la Londra pe contul său de Facebook, alături de mesajul:

”Onorat să mă aflu astăzi la Londra, pentru a lua parte la festivitățile prilejuite de încoronarea Majestății Sale Regele Charles al III-lea, un moment istoric și o celebrare a tradițiilor monarhiei britanice”.

Sâmbătă, șeful statului va asista la ceremonia încoronării care va avea loc la Westminster Abbey, la ora 13, ora României.

Potrivit agenției AFP, nu mai puțin de 2.000 de invitaţi vor fi prezenți la încoronarea Regelui Charles al III-lea, un număr de patru ori mai mic decât la încoronarea Reginei Elisabeta a II-a în 1953.

Pe 25 mai 2022, președintele României l-a primit la Palatul Cotroceni, pe Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, cu ocazia unei vizite private în România, conform Administrației Prezidențiale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE