Confruntat cu valul de demisii provocate de scandalul azilelor de bătrâni, președintele Klaus Iohannis a afirmat că în momentul de față măsurile politice luate sunt suficiente. Șeful statului a sugerat că nu este partizanul extinderii acestor gesturi și în cazul unor foști sau actuali demnitari liberali, deși conducerea PSD cere în prezent ca liberala Raluca Turcan să facă pasul înapoi pentru implicarea sa, în perioada în care a condus Ministerul Muncii, în autorizarea unor centre de îngrijire devenite acum subiecte de anchetă penală.
”Acum cred că demisiile politice au fost suficiente pentru moment. Este important să se găsească toate persoanele care efectiv s-au făcut vinovate de grozăviile care au fost descoperite. Pe de altă parte, sigur că acele două portofolii așteaptă noi titulari.
Premierul m-a informat despre intenția de a propune două persoane și probabil miercuri deja vor depune jurământul”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis a reacționat ca urmare a demisiei Gabrielei Firea de la conducerea Ministerului Familiei, și a lui Marius Budăi de la cea a Ministerului Muncii.
PSD vrea demisia Ralucăi Turcan din Guvern
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat că ministrul Culturii, Raluca Turcan, ar trebui să îşi dea demisia, pe motiv că este una dintre persoanele care au avizat "azile ale groazei".
"În plan politic, Gabriela Firea şi Marius Budăi şi-au făcut analizele şi au decis să-şi dea demisia de onoare. Cred că şi doamna Turcan, fiind una dintre persoanele care au avizat azile ale groazei, ar trebui să facă un pas în spate. E un gest de demnitate politică. Nu o acuz pe doamna Turcan că ar fi făcut ceva direct, care să influenţeze direct activitatea acelor aşezăminte, dar şi-a asumat să avizeze un azil care s-a dovedit a fi al groazei, la sfârşit", a spus Romaşcanu la sediul central al PSD, potrivit Agerpres.
De cealaltă parte, Raluca Turcan, ministrul Culturii, a afirmat că la momentul acreditării centrului din Voluntari, toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităţilor legale.
”La momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităţilor legale. Semnarea acreditării este o cerinţă administrativă şi o obligaţie legală, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege. Sunt acreditaţi peste 5.500 de furnizori de servicii sociale publice sau private la nivel naţional (pe an sunt de ordinul sutelor). Oricine intervine pentru a acoperi nereguli în activitatea unor astfel de centre, pentru a ascunde nerespectarea obligaţiilor în derularea activităţii sau pentru a bloca aflarea adevărului trebuie să plătească. Sunt ferm convinsă că ancheta va scoate la iveală cine se face vinovat de astfel de lucruri şi că făptuitorii vor fi pedepsiţi", a scris Turcan, într-un mesaj postat luni pe Facebook.
În urmă cu o săptămână, președintele Klaus Iohannis a catalogat scandalul ”azilelor groazei” din județul Ilfov drept o ”rușine națională” și a cerut autorităților ca persoanele care se fac vinovate de înfometarea, umilirea și chiar agresarea bătrânilor în mai multe cămine din Ilfov să fie ”identificate și sancționate”.
”Chestiunea cu azilele groazei este una foarte complicată. Cred că este o rușine națională și măsurile care vor fi luate trebuie să taie răul de la rădăcină.
E evident că aici sunt mulți vinovați, însă nu toți poți fi încadrați la fel (...) Este foarte problematic. Aceste persoane trebuie identificate și sancționate conform legii.
Cum putem să ne imaginăm că funcționează aceste azile fără ca autoritățile să știe? Vinovați sunt toți cei care au știut și nu au făcut nimic. Cred că trebuie găsiți toți vinovații”, a declarat președintele Klaus Iohannis, prezent la Vilnius, pentru a participa la summitul NATO.