Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Israelul, "la un pas de victorie". Netanyahu: "Nu va exista o încetare a focului fără revenirea ostaticilor"

Israelul este la "un pas de victorie" în războiul său împotriva Hamas în Gaza, a dat asigurări duminică premierul Benjamin Netanyahu, la șase luni de la începutul conflictului.

"Suntem la un pas de victorie. Însă preţul de plăit este dureros şi sfâşietor", a spus Netanyahu într-o reuniune a cabinetului de război, la Ierusalim, potrivit Agerpres.

Afirmaţiile şefului guvernului intervin la scurt timp după ce armata israeliană a anunţat retragerea trupelor sale din sudul enclavei, după luni de bombardamente şi lupte în oraşul Khan Younes şi la periferiile acestuia.

După "eliminarea a 19 din 24 de batalioane ale Hamas", Netanyahu şi-a reafirmat hotărârea de a lichida această mişcare "în toată Fâşia Gaza, inclusiv la Rafah".

Israelul, pregătit de un acord

"Nu va exista o încetare a focului fără revenirea ostaticilor", a avertizat premierul israelian, înainte ca o delegaţie israeliană să participe la Cairo la noi negocieri indirecte cu Hamas mediate de SUA, Qatar şi Egipt.

"Israelul este pregătit pentru un acord, dar nu este pregătit să capituleze", a mai spus Netanyahu.

Israelul s-a confruntat cu o furtună de critici în ultimele zile după moartea a şapte membri ai organizaţiei caritabile Central Kitchen, ucişi de o lovitură israeliană pe 1 aprilie în Gaza.

Într-o convorbire telefonică, preşedintele american Joe Biden i-a cerut premierului Netanyahu "o încetare imediată a focului" şi a evocat pentru prima dată posibilitatea de condiţionare a sprijinului american de ameliorarea ajutorului umanitar în Gaza şi protejarea civililor.

"În loc să fie îndreptate contra Israelului, ceea ce nu are drept efect decât să întărească poziţiile Hamas, presiunile internaţionale ar trebui să fie îndreptate contra Hamas. Aceasta va face să avanseze eliberarea ostaticilor", a spus Netanyahu duminică.

Pe de altă parte, el a acuzat Iranul că "se află în spatele a numeroase atacuri" împotriva Israelului prin intermediul "aliaţilor săi" din regiune. "Oricine se îndreaptă împotriva noastră sau prevede să o facă, (n.r. să ştie că) ne vom îndrepta împotriva sa", a avertizat el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE