Iohannis, obligat de ANAF să predea locuința din centrul Sibiului după ce a ocupat-o fără titlu legal și a încasat chirii timp de 16 ani

Fostul președinte Klaus Iohannis trebuie să predealocuința din centrul Sibiului în urma unei proceduri inițiate de autoritățile fiscale, după ce a ocupat imobilul între 1999 și 2015 fără titlu legal.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a demarat măsura executării silite la câteva săptămâni după ce familia Iohannis primise somația de a elibera locuința și de a achita aproximativ un milion de euro.

Inspectorii ANAF s-au prezentat miercuri la proprietate și i-au cerut fostului președinte să predea cheile.

Klaus Iohannis și soția sa, Carmen Iohannis, au semnat procesul verbal de predare-primire, încheind astfel procedura.

Poziția ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) confirmă preluarea, în condițiile legii, a cotei de o jumătate (1/2) din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, din Sibiu. Preluarea vine ca urmare a unei moșteniri vacante culese de Statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate.

Procedura de preluare a fost gestionată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu, sub coordonarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov. În urma corespondenței purtate cu foștii proprietari și în conformitate cu atribuțiile prevăzute de lege pentru organul de valorificare, instituția a procedat la intrarea în imobil, în calitatea Statului român de coproprietar.

Subliniem că foștii proprietari și-au exprimat acordul cu privire la accesul A.J.F.P. Sibiu în spațiul respectiv, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus A.N.A.F. în situația de a prelua bunul prin schimbarea yalei ușii de la intrare.”, se arată în comunicatul făcut public de instituție.

ANAF are obligația de a administra și valorifica bunurile care intră în patrimoniul statului, în strictă conformitate cu prevederile legale. În acest caz, instituția a acționat transparent și cu respectarea procedurilor, asigurând exercitarea drepturilor statului român ca proprietar”, a declarat Adrian Nica, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Autoritățile consideraseră că fostul șef de stat nu respectă notificările privind eliberarea imobilului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5