Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski la CPE: "Dacă nu reușim să ajutăm Ucraina și Moldova, înseamnă că am pierdut"

Klaus Iohannis a spus că obiectivul principal al României la summitul Comunității Politice Europene (CPE), găzduit de Moldova, a fost să transmită două semnale politice: sprijinul acordat Republicii Moldova în drumul său european și reiterarea sprijinului pentru Ucraina aflată în război.

Președintele a atras atenția că "Moldova și Ucraina sunt dintre ai noștri" și că dacă nu le oferim sprijinul necesar, "înseamnă că am pierdut".

"Acest sprijin va fi acordat, așa cum am mai spus, atât timp cât este necesar pentru a ajuta Ucraina să își asigure independența, suveranitatea și integritatea teritorială.

Dacă noi, europenii, nu reușim să ajutăm Ucraina și Moldova, înseamnă că am pierdut. Dar acesta nu e singurul motiv pentru care îi ajutăm. După părerea noastră ei fac parte din Europa democratică.

Moldova și Ucraina sunt dintre ai noștri.

În ceea ce privește summitul NATO, important este să se simtă Ucraina cu garanții din partea noastră că o ajutăm până când învinge și ucrainenii să fie convinși și după summitul NATO că noi îi considerăm că sunt alături de noi și noi alături de ei. Același lucru este valabil și pentru Moldova."

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE