Sunt inundații puternice în mai multe zone din Marea Britanie după ce a plouat abundent în ultimele zile. Unul dintre cele mai afectate orașe este Manchester, unde sute de oameni au fost evacuați. Din cauza apelor, mai multe drumuri au fost închise, iar oamenii au fost sfătuiți să circule cu atenție.
Sute de oameni și-au abandonat mașinile în parcări sau în plină stradă după ce inundațiile au afectat mai multe zone din nord-vestul Angliei. Mai multe drumuri au fost închise, iar traficul feroviar a fost perturbat.
În Manchester, aproximativ 400 de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele. Un hotel a fost evacuat de urgență. 500 de oameni au fost salvați cu bărcile și duși în centrele de adăpost puse la dispoziție de autorități.
Dexter Hardingham-Graveling, localnic: „Primul lucru pe care l-am observat a fost o pană de curent înainte de a vedea apa. După aceea, nivelul apei a crescut din ce în ce mai mult. Apoi am încercat să aprind luminile, însă nu funcționau. Nu era nici apă. Apoi ne-am uitat afară și am văzut asta (inundațiile n.r.) Nu este cel mai bun de a sărbători Anul Nou.”
Barry Rudd, responsabil cu inundațiile: „Dacă mai plouă, am emis avertismentul. Vom activa planul de intervenție în caz de inundații.”
Autoritățile au precizat că monitorizează nivelul apei, după ce mai multe râuri și pârâuri au ieșit din matcă.