Intoxicație misterioasă la Colegiul național ”C.D Loga” din Timișoara. Zeci de elevi și profesori au ajuns la spital în timpul nopții, cu simptome de intoxicație: dureri abdominale, amețeală, vărsături și frisoane.
15 copii au rămas internați. Nici până în acest moment nu se știe care este cauza, având în vedere că nu există cantină, liceul nu e racordat la gaze naturale și nu s-au făcut dezinfecții, dezinsecții sau deratizare.
”La acest moment, 15 copii sunt internați, dintre care unul este pe punctul de a fi externat, la solicitarea părinților. Starea lor este stabilă, însă toți 15 prezintă aceeași simptomatologie - dureri abdominale, vărsături și scaune diareice.
Nu se cunosc cauzele care au putut să conducă la această simptomatologie. Este în dinamică întreaga acțiune”, a declarat Aura Danielescu, inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Timiș, la Euronews România.
Deocamdată, este luată în calcul posibilitatea ca aceștia să fi băut apă de la dozatoarele aflate în incinta liceului, deși nu toți cei care se simt rău au consumat apă de la aceste aparate.
”Toți cu aceeași simptomatologie cu noi. Spunem simptome de gastro-enterocolită, adică dureri abdominale, vărsături uni diaree. Diferența face că cei ultimii internați au prezentat și febră, deci ne-am dus din ce în ce mai mult spre o patologie infecțioasă, posibil virală, inițial fiind alertați și de aceea am și declanșat mecanismul potrivit pentru situații în care intră în considerare și diagnosticul de intoxicație. Dar pare-se că ne îndreptăm din ce în ce mai mult spre o infecție probabil virală.
Panelurile pe care acuma le avem la dispoziție în spitale, care nu sunt de boli infecțioase, nu conțin identificarea neapărat agentului infecțios viral. De ce? Pentru că terapia nu este diferită, acest context fiind un context mai special, printr-un focar în cadrul unui liceu, desigur că ne interesează. Așa că am anunțat și am început să testăm, am anunțat Spitalul de Boli infecțioase și bineînțeles DSP-ul ca să ne ajute prin câteva laboratoare care pot să determine și să diferențieze aceste virusuri între ele și mai apoi să vedem dacă într-adevăr avem sursa de la care a pornit”, a afirmat Mihai Gafencu, directorul medical al Spitalului ”Louis Țurcanu” din Timișoara, la Euronews România.
La fața locului a intervenit chiar și un echipaj CBRN- specializat în identificarea substanțelor chimice și biologice, care însă nu a depistat nimic în neregulă.
”Au fost prelevate probe. Este singurul lucru comun pe care cei de la Spitalul ”Louis Țurcanu” au putut să-l constate că o parte dintre copiii cu această simptomatologie au consumat apă din rezervoarele așezate pe holurile Colegiului Național C.D Loga.
S-au prelevat probele, însă eu nu pot să confirm, ci doar cei de la DSP și cei de la DSVSA. Nu știm dacă apa a fost factorul care a putut să declanșeze această stare de sănătate a copiilor”, a explicat reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean Timiș.
De asemenea, și cei de la DSP au luat probe. Cursurile au fost suspendate miercuri.
”În funcție de dinamica situației, vom ține legătura în permanență cu Ministerul Educației și dacă vom considera că pentru binele copiilor și al copilor noștri se impune o măsură suplimentară, extinsă pentru ziua de mâine, sau pentru întreaga săptămână, în mod sigur vom proceda în consecință. Deocamdată, rămân cursurile suspendate doar pentru ziua de azi”, a concluzionat Aura Danielescu.