UPDATE: Incendiul care a izbucnit, miercuri, la un depozit aflat în apropierea rafinăriei Lukoil din municipiul Ploiești a fost lichidat, iar trei persoane care au suferit atacuri de panică au primit asistență medicală.
Conform sursei citate, incendiul a fost lichidat.
Informațiile transmise anterior de ISU Prahova arătau că arderea se manifesta pe o suprafață de aproximativ 1.500 de metri pătrați, fiind afectate trei autoturisme și un autotren.
În interiorul halei erau depozitați diluanți.
Știrea inițială
Un incendiu puternic a izbucnit miercuri dimineață în cartierul Mihai Bravu din Ploiești, județul Prahova, în apropierea rafinăriei Lukoil. Flăcările au cuprins o hală pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Depozitul afectat nu aparține rafinăriei, potrivit informațiilor transmise de ISU Prahova.
Nouă autospeciale de stingere, trimise la incendiu
Incendiul se manifestă la o hală situată în apropierea Porții 3 a rafinăriei Lukoil. La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție.
Pompierii acționează cu nouă autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de descarcerare și o autoscară.
La intervenție au fost trimise și două echipaje SMURD, dintre care unul de terapie intensivă mobilă.
Din cauza incendiului, autoritățile au anunțat că va fi transmis și un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației din zonă.
Misiunea pompierilor este în desfășurare. Deocamdată, autoritățile nu au transmis informații privind cauza izbucnirii incendiului sau existența unor eventuale victime.
