Sute de companii de stat, atât la nivel central cât și local, riscă desfințarea sau reorganizarea din cauza lipsei de performanță și a datoriilor istorice acumulate în ultimii ani.
O analiză a Guvernului, obținută de Euronews, arată că aceste companii au reușit să acumuleze datorii de aproape 7 miliarde de lei în ciuda subvențiilor consistente primite de la stat în acești ani.
Mai mult, sunt zeci de mii de angajați care au lucrat la aceste societăți de stat care nu au avut profit.
În momentul de față, în țara noastră există 1.502 companii de stat, 230 sunt subordonate autorităților centrale, iar restul de 1.272 sunt companii și întreprinderi de stat subordonate autorităților locale, consilii locale și județene, iar potrivit legii, o companie de stat riscă dizolvarea atunci când activul net, diferența din totalul activelor și cel al datoriilor, a ajuns la jumătate din capitalul pe care îl are respectiva societate și potrivit analizei Ministerului Finanțelor, care a ajuns și pe masa Guvernului, în momentul de față la nivel central, din cele 230 de companii, 27 riscă dizolvarea, se află într-o astfel de situație, au peste 21.000 de salariați, dar au înregistrat pierderi în anii anteriori de 5,7 miliarde de lei. În anul 2024 au cumulat pierderi de 1,23 miliarde de lei, ceea ce face ca totalul pierderilor numai pe aceste 27 de companii centrale să fie de aproape 7 miliarde de lei.
Și dacă extindem analiza 83 de întreprinderi de stat, de la nivel central au cumulat, potrivit aceluiași document, datorii de peste 13 miliarde de lei în ultimii ani. La nivel local, situația este și mai gravă, un sfert, 342 de astfel de întreprinderi de stat riscă dizolvarea, au pierderi totale de aproape 1,8 miliarde de lei și peste 13.000 de salariați, iar în anul 2024 au cumulat pierderi de 358 milioane de lei.
Ce companii riscă această dizolvare?
În primul rând, companiile din domeniul căilor ferate, CFR Marfă, care are pierderi de 328 de milioane de lei anul trecut și datorii totale de peste 4,7 miliarde de lei. CFR SA se află într-o situație similară, cu pierderi semnificative și datorii care ajung la 1,6 miliarde. CFR Călători. Are și această companie datorii de 1,27 miliarde. Unifarm are pierderi anul trecut de 354 milioane de lei și datorii totale de peste 1,5 miliarde.
Poșta Română a declarat profit zero, dar rămâne cu datorii de peste 570 de milioane de lei. Complexul Energetic Valea Jiului, CFR Brașov sunt alte companii care au pierderi de sute de milioane.
În schimb, există o situație specială pe zona industriilor de apărare. Aici acestea încearcă să se reorganizeze, să ajungă la profit. Multe dintre ele încă sunt pe pierderi și au și datorii de ordinul zecilor de milioane de lei. Dar potrivit surselor noastre, Guvernul încearcă să se folosească inclusiv de programul SAFE pentru a salva industria de apărare.
Rămâne de văzut care dintre aceste companii vor fi închise și care vor fi reorganizate, restructurate pentru a ajunge pe profit. Printre ele avem toate companiile Romarm și filialele acestora, dar și Uzina Plopeni și Avioane Craiova.
Iar la nivelul UAT-urilor, Termoenergetica București conduce topul companiilor contraperformante, cu pierderi de capital în anul 2024 de 485 milioane de lei și datorii totale de peste 1,5 miliarde.
Termoficare Constanța vine din spate cu 110 milioane de lei pierderi și datorii de 220 de milioane. Uzina Motru, Termo Ploiești, STP Timișoara au și acestea pierderi, n-au avut profit și au pierderi de peste 50 de milioane de lei și datorii de sute de milioane.
Hidrocarburi Giroceana, Fotbal Club Voluntari, această echipă de club are pierderi anul trecut de aproape 13 milioane de lei și datorii totale de 144 de milioane de lei. Toată această analiză va fi supusă unui grup de lucru, care va fi coordonat de vicepremierul Oana Gheorghiu. Prima ședință a acestui grup de lucru va avea loc luni dimineață și rămâne de văzut cât de repede se pot mișca pentru că trebuie să vină cu o decizie astfel încât aceste măsuri să fie incluse pentru că au impact inclusiv pe bugetul de stat pe anul viitor.
Lista companiilor de stat cu probleme se află acum pe masa Guvernului, iar premierul Ilie Bolojan a anunțat că toate companiile care nu pot fi salvate trebuie închise. Lista cuprinde 27 de companii aflate în situație critică, cu capitaluri negative și pierderi de peste 1,2 miliarde de lei în ultimul an, la care se adaugă datorii din trecut de peste 5 miliarde. Alte aproximativ 83 de entități publice au acumulat restanțe de 6,5 miliarde de lei, afectând atât bugetul statului, cât și parteneri privați.
Ilie Bolojan, premierul României: „Reforma companiilor de stat este o necesitate și trebuie să o facem și va fi un element de bază inclusiv pe componenta de buget pentru anul următor. Am identificat un pachet de companii unde atât de la nivel guvernamental, de la nivel de ministere, de la nivel de AMEPIP, dar și de la conducerile acestor companii trebuie să intervenim de la începutul anului.
Cele care nu pot fi salvate trebuie închise, cele care trebuie menținute, dar au pierderi, trebuie să-și reducă pierderile, trebuie să își îmbunătățească serviciile, trebuie să facă reforme. Avem companii, 27, care sunt într-o situație dificilă, au capitaluri proprii negative. Doar anul trecut au avut pierderi de 1,2 miliarde și mai acumulează din trecut încă 5 miliarde, peste 5 miliarde.
Avem, de asemenea, alte întreprinderi publice care au pierderi sistematice. Sunt cam 83 de companii care au plăți restante de 6,5 miliarde de lei, dintre care 30% sunt către bugetul de stat și diferența către parteneri, companii private și așa mai departe.
Avem societăți mai mici, cu mai puțin salariați, care sunt în situația în care numai desfășoară activități care au fost conforme obiectului lor de activitate de la înființare și care pot fi închise fără niciun fel de probleme.”
