Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Ce cuprinde articolul?

Luca Niculescu, după votul de învestitură: „România nu mai poate aștepta. Ne punem imediat pe treabă”

Guvernul Luca Niculescu a primit votul de încredere al Parlamentului

Dezbaterile s-au încheiat, a început votul

Kelemen Hunor: Criza guvernamentală se încheie, dar România rămâne confruntată cu probleme bugetare și economice

Ilie Bolojan, premierul interimar: PNL va intra în Opoziție. Vom sancționa fiecare deparaj

George Simion: „Nu suntem trădători”. Liderul AUR acuză partidele care susțin guvernul de „trădare”

Sorin Grindeanu propune un plan în trei pași pentru România

Sorin Grindeanu le cere liberalilor să susțină Guvernul Niculescu

Sorin Grindeanu: Votăm azi Guvernul Niculescu pentru că România are nevoie de o schimbare de direcție

Cum vrea noul Guvern să sprijine românii din Diaspora

Premierul desemnat Luca Niculescu: Învățământul preuniversitar reprezintă una dintre zonele critice pentru viitorul țării.

Luca Niculescu: Digitalizarea și inteligența artificială trebuie să devină și o prioritate a politicii industriale

Luca Niculescu: Energia produsă de România trebuie să fie motorul industriei în România 

Premierul desemnat Luca Niculescu: Pensiile vor fi indexate începând cu 2027, cu prudență și în limitele traiectoriei deficitului

Luca Niculescu, în plenul Parlamentului: „România nu mai are timp de pierdut”

Încep dezbaterile în plenul reunit al Parlamentului

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit, marți, 20 octombrie 2026, votul de încredere al Parlamentului. Potrivit rezultatelor oficiale, au fost exprimate 338 de voturi, toate valabile, dintre care 280 „pentru” și 58 „împotrivă”. Nu a fost înregistrat niciun vot anulat.

Noul Executiv a depășit astfel pragul de 233 de voturi necesare pentru învestire. Cabinetul Niculescu urmează să depună jurământul în fața președintelui Nicușor Dan, înainte de a-și prelua oficial atribuțiile.

20/10/2026 , 16:39

Luca Niculescu, după votul de învestitură: „România nu mai poate aștepta. Ne punem imediat pe treabă”

Premierul Luca Niculescu a declarat, după ce Guvernul său a primit votul de încredere al Parlamentului, că își asumă noul mandat cu emoție și responsabilitate. Acesta le-a mulțumit partidelor, grupurilor parlamentare și aleșilor care au susținut învestirea Cabinetului.

„Primesc cu emoție și responsabilitate acest vot. Le mulțumesc partidelor, grupurilor parlamentare și tuturor parlamentarilor care ne-au acordat încrederea. Ne punem imediat pe treabă, prioritățile sunt cunoscute. România nu mai poate aștepta. Vom veni des în Parlament, pentru că dialogul trebuie să continue permanent”, a declarat Luca Niculescu, după învestirea Guvernului.

20/10/2026 , 16:23

Guvernul Luca Niculescu a primit votul de încredere al Parlamentului

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit, marți, 20 octombrie 2026, votul de încredere al Parlamentului. Potrivit rezultatelor oficiale, au fost exprimate 338 de voturi, toate valabile, dintre care 280 „pentru” și 58 „împotrivă”. Nu a fost înregistrat niciun vot anulat.

Cabinetul Niculescu urmează să depună jurământul în fața președintelui Nicușor Dan, înainte de a-și prelua oficial atribuțiile.

Votul a avut loc în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, după dezbaterile asupra programului de guvernare și a listei miniștrilor propuși. Guvernul Niculescu a beneficiat de sprijinul PSD, PNL și UDMR, în condițiile în care liberalii și reprezentanții Uniunii au anunțat că nu vor participa la guvernare.

Învestirea noului Cabinet pune capăt unei perioade de blocaj politic începute după demiterea Guvernului Ilie Bolojan, prin moțiune de cenzură, pe 5 mai 2026.

20/10/2026 , 15:33

Dezbaterile s-au încheiat, a început votul

A început votul pentru Guvernul Luca Niculescu în plentul Parlamentului. 233 de voturi sunt necesare ca să treacă. Votul este secret cu bile.

Pentru a fi învestit, Guvernul are nevoie de votul majorității deputaților și senatorilor în plenul reunit al Parlamentului.

20/10/2026 , 15:30

Kelemen Hunor: Criza guvernamentală se încheie, dar România rămâne confruntată cu probleme bugetare și economice

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți, în plenul reunit al Parlamentului, că votul de învestire a noului Guvern va pune capăt crizei guvernamentale declanșate în luna mai, însă România va continua să se confrunte cu probleme economice, bugetare și sociale. Liderul UDMR a avertizat că neîncrederea în instituții și polarizarea societății reprezintă provocări importante, care necesită soluții și dialog politic.

Kelemen Hunor a subliniat că noul Executiv va fi învestit cu sprijinul unei majorități conjuncturale, pe care a descris-o drept una de necesitate, dar responsabilă față de cetățeni și față de țară.

„Vom pune capăt unei crize guvernamentale mult prea lungă şi cu consecinţe care ne vor urmări mult timp de aici înainte”, a afirmat liderul UDMR, precizând că noul Guvern va fi monocolor și nu va beneficia de o majoritate stabilă.

Miruţă (USR): Problema acestui Guvern este pesedizarea instituţiilor statului

Deputatul USR Radu Miruţă a declarat marţi, în plenul reunit al Parlamentului, că problema Guvernului Niculescu nu este numele premierului, ci "pesedizarea instituţiilor statului".

"Domnule Grindeanu, v-am auzit marcând ca pe o victorie scoaterea USR de la guvernare. Dar spuneţi şi pentru cine? Pentru că principalii bucuroşi sunt portofelele dumneavoastră şi reţeaua de prieteni care aşteaptă să cuprindă din nou instituţiile din România. Problema acestui Guvern nu este numele premierului. Problema acestui Guvern este pesedizarea instituţiilor statului către care vă uitaţi cu mult jind", a afirmat Miruţă.

20/10/2026 , 15:07

Ilie Bolojan, premierul interimar: PNL va intra în Opoziție. Vom sancționa fiecare deparaj

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat de la tribuna Parlamentului că PNL va da un vot de necesitate pentru ca România să pună capăt crizei politice, dar liberalii vor intra în Opoziție.

Ilie Bolojan, premier interimar: Au trecut peste cinci luni de când PSD și AUR au demis ireponsabil un Guvern care lupta din greu să redreseze România.

De atunci, Guvernul interimar cu mijloacele pe care le-a avut la dispoziție a luptat să țină România pe linia de plutire. În acest timp, cei care au doborât Guvernul nu au reușit să ofere nicio soluție viabilă.

În plus, cele patru desemnări pe care le-a făcut președintele României, una singură, cea a lui Siegfried Mureșan, a reflectat voința politică exprimată de partide în urma consultărilor. Celelalte au fost strict opțiuni ale președintelui României.

Ilie Bolojan: Politic pentru PNL ar fi simplu să voteze împotrivă. Când îl auzi pe domnul Grindeanu, îți dai seama ce greu îți este

Ilie Bolojan, premier interimar: Azi ne aflăm cu toții în fața unei decizii: continuăm criza politică sau o închidem?

Politic pentru PNL ar fi simplu să voteze împotrivă. Când îl auzi pe domnul Grindeanu, îți dai seama ce greu îți este, dar cu ce preț pentru țară?

Serviciile de bază riscă să nu mai poată funcționa sau când camerele de gardă nu vor mai putea prelua pacienții și urgențele pentru că nu vor avea cu ce să le rezolve, atunci oamenii vor suferi și sigur nimeni nu va răspunde de asta. Așa ceva nu trebuie să se întâmple.

Bolojan: PNL nu va împinge România spre colaps, doar pentru a demonstra că unii au greșit

Ilie Bolojan, premier interimar: PNL va da astăzi un vot de necesitate, un vot pentru încheierea acestei crize. Nu intrăm la guvernare, nu negociem funcții, nu prindem în schimb decât menținerea direcției României. Și nu suntem șantajați.

PNL nu va împinge România spre colaps, doar pentru a demonstra că unii au greșit. Oamenii nu trebuie să sufere pentru iresponsabilitatea unor lideri politici.

20/10/2026 , 14:57

George Simion: „Nu suntem trădători”. Liderul AUR acuză partidele care susțin guvernul de „trădare”

George Simion a declarat, în plenul Parlamentului, că parlamentarii AUR nu vor vota noul guvern, pe care l-a numit „guvern marionetă”.

Liderul AUR i-a îndemnat pe parlamentarii celorlalte partide să respingă Cabinetul și l-a acuzat pe Ilie Bolojan că ar fi supus unui șantaj, susținând totodată că alegerile ar reprezenta răspunsul la criza politică.

„Nu cred că e vreo surpriză, știți foarte bine câte voturi o să primiți din partea AUR pentru acest guvern marionetă. Zero. Noi nu suntem trădători.

Fac apel la toți parlamentarii cu coloană vertebrală,l sunt câțiva și la PNL, nu vă murdăriți și nu votați acest guvern.Nu va face decât să continue sărăcirea populației.

Mă uit cu îngrijorare către ceea e se întâmplă în Paris: jaf, vandalism, politici bezmetice incoerente. Nu trebuie să acceptăm dictate impuse.

De cinci luni, vă prefaceți că vă certați, că ați rupt alianța, și azi votați cot la cot. Și ce chin și jale a fost că vom vota noi guvernul Veștea. Domnule Bolojan, mă uit în ochii dumneavoastră și mă întreb cu ce vă au la mână, cu ce vă șantajează?

Ce faceți voi azi aici se cheamă trădare. Ce faceți voi de 5 luni e să încercați să dați aspirine unui bolnav bolnav de cancer care are nevoie urgentă să meargă la operație, să fie tăiat.

Deja vă gândiți la moțiuni de cenzură, înțeleg. Dacă vouă vă e frică de popor și de alegeri, înseamnă că acolo e răspunsul pe care îl căutăm de cinci luni”, a declarat George Simion, în plenul Parlamentului.

20/10/2026 , 14:55

Sorin Grindeanu propune un plan în trei pași pentru România

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a prezentat un plan în trei pași pentru România, care vizează stabilizarea finanțelor publice, sprijinirea economiei și modernizarea statului.

Liderul social-democrat a anunțat că PSD susține reluarea indexării pensiilor din 2027 și eliminarea CASS pentru mame și veterani.

De asemenea, Grindeanu a propus un pachet de sprijin de patru miliarde de euro pentru industrie, IMM-uri și tehnologie, dar și reducerea cheltuielilor statului prin reorganizarea instituțiilor.

Sorin Grindeanu, președintele PSD: „Propunem un plan în trei pași pentru România. Iar fiecare trebuie început acum.

Primul: stabilizăm finanțele și asigurăm funcționarea țării. Rectificarea bugetară trebuie să răspundă urgențelor. Spitalele au nevoie de resurse. Autoritățile locale au plăți de făcut. Firmele care au lucrat pentru stat își așteaptă banii. Pregătirea pentru iarnă cere decizii rapide. La fel și bugetul pentru 2027. Susținem reluarea indexării pensiilor din 2027 conform legii și eliminarea CASS pentru mame și veterani, în condițiile stabilite prin programul de guvernare.

Al doilea pas: punem producția și investițiile în mișcare. Propunem un pachet de patru miliarde de euro de sprijin pentru industrie, IMM-uri, capital autohton și tehnologie. Asta înseamnă venituri mai mari la buget și o economie mai solidă. Apoi, statul trebuie să înțeleagă să fie corect și să își plătească datoriile către firme și oameni. Statul nu poate cere punctualitate de la oameni, dacă el nu își respectă obligațiile.

Al treilea pas: modernizăm statul. Statul trebuie să înceapă cu propria risipă. Cu instituțiile care se suprapun. Cu achizițiile prea scumpe. Cu programele care consumă bani fără rezultate. În primele șase luni cerem auditarea cheltuielilor și propuneri concrete de reorganizare. Fiecare ministru trebuie să poată explica ce păstrează, ce schimbă și cât economisește. ANAF trebuie evaluat după rezultate, inclusiv în combaterea marii evaziuni. Contribuabilul corect are nevoie de servicii mai simple și de reguli aplicate egal.

Așa vor simți oamenii reforma: prin timp câștigat, servicii accesibile și probleme rezolvate”.

20/10/2026 , 14:52

Sorin Grindeanu le cere liberalilor să susțină Guvernul Niculescu

Președintele PSD le-a cerut liberalilor să susțină noul Guvern, amintind că partidul său a sprijinit PNL în ultimii șapte ani. Liderul social-democrat a susținut că patru premieri liberali au ajuns la putere cu voturile PSD și că social-democrații au făcut compromisuri pentru a asigura stabilitatea politică.

Sorin Grindeanu, președintele PSD: „Doamnelor și domnilor de la PNL,

În aceste zile, se împlinesc fix șapte ani de când sunteți fără pauză la guvernare, deși nu ați câștigat niciodată alegerile. Patru premieri liberali au ajuns la putere cu voturile PSD.

Să fim sinceri: PSD a fost de multe ori pentru voi Crucea Roșie. Uneori am acceptat compromisuri grele și v-am luat pe liste comune pentru a vă salva sigla istorică a partidului.

Am construit împreună majorități și am asigurat stabilitate atunci când am considerat că interesul țării o cere. Astăzi, a venit momentul să întoarceți acest sprijin.

Și electoratul de dreapta își dorește la fel de mult schimbarea direcției acestei țări.

Vă asigur că toți antreprenorii falimentați, toți românii cu profesii liberale sărăciți și toți tinerii din România cărora le-ați tăiat bursele vor aprecia acest vot.

De aceea, piruetele retorice și atacurile penibile nu vor ține în fața oamenilor.

Votul de azi vă responsabilizează în egală măsură ca noul Guvern să reușească”.

20/10/2026 , 14:49

Sorin Grindeanu: Votăm azi Guvernul Niculescu pentru că România are nevoie de o schimbare de direcție

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat fostul Guvern Bolojan și partidele PNL și USR, în timpul ședinței Parlamentului pentru votul de învestitură a Guvernului Luca Niculescu. Liderul PSD a declarat că România are nevoie de o schimbare de direcție și a anunțat că social-democrații vor susține noul Guvern. Totodată, Grindeanu a acuzat fosta guvernare că a provocat o criză în țară.

Sorin Grindeanu, președintele PSD: „Doamnelor și domnilor parlamentari,

Vă dau o primă veste bună: Guvernul Bolojan pleacă. Dar factura guvernării sale rămâne pe masa românilor. Iar astăzi trebuie să decidem dacă lăsăm țara blocată în criza și haosul de dreapta sau ne asumăm să o scoatem de acolo. Timp de șase luni, PNL-USR s-au luptat pentru putere, în timp ce bolnavii s-au luptat pentru viață. Fără tratamente. Acest lucru trebuie să se oprească azi. Partidul Social Democrat a ales responsabilitatea.

Votăm azi Guvernul Niculescu pentru că România are nevoie de o schimbare de direcție. Dar să fie clar: nu vom administra eșecul lui Ilie Bolojan și al dreptei. Îl vom expune public, din prima zi. Acesta este angajamentul meu în fața românilor!

Doamnelor și domnilor de la USR, ați venit la guvernare cu discursuri despre reformă, competență și integritate.

Plecați de la putere cu un lider condamnat, cu salvador la subraț și cu agenda publică ocupată de ură și istericale.  Da – atât de jos ați dus nivelul. Ați plecat de la zero și la zero ați rămas”.  

20/10/2026 , 14:49

Cum vrea noul Guvern să sprijine românii din Diaspora

Luca Niculescu, premier desemnat: Milioane de români trăiesc și muncesc astăzi în afara granițelor. Sunt parte integrantă a națiunii române, oriunde s-ar afla. Statul român are obligația să le apere drepturile, să le susțină identitatea și să păstreze legături strânse cu comunitățile lor.

România are nevoie de o diasporă puternică, influentă și bine organizată, capabilă să contribuie la dezvoltarea economică și la afirmarea internațională a țării – inclusiv prin noul program „Diaspora Investește Acasă” și printr-un ghișeu unic digital pentru cei care aleg să revină în țară. O Românie puternică are nevoie și de o diasporă puternică.

O datorie aparte avem față de copiii români din Ucraina, care învață în limba maternă în condiții de război. Vom sprijini școlile cu predare în limba română, cu manuale, profesori și burse. 

România merită descoperită și promovată. În fiecare colț de țară există comunități care vorbesc limbi diferite, păstrează culturi unice și duc mai departe tradiții autentice. Minoritățile sunt o adevărată bogăție națională, pe care trebuie să o prețuim și să o susținem necondiționat.

20/10/2026 , 14:47

Premierul desemnat Luca Niculescu: Învățământul preuniversitar reprezintă una dintre zonele critice pentru viitorul țării.

Luca Niculescu, premier desemnat: În același timp, învățământul preuniversitar reprezintă una dintre zonele critice pentru viitorul țării. În școala primară și gimnazială se construiesc sau se pierd șansele unei întregi generații. Astăzi, un tânăr din cinci nu este nici la școală, nici la muncă, nici într-o formă de pregătire, iar România are cea mai ridicată rată de părăsire timpurie a școlii din Uniunea Europeană. 

De aceea, vom acorda o atenție specială calității învățământului preuniversitar și reducerii decalajelor – prin extinderea programelor „Masă sănătoasă” și „Școală după școală” și dezvoltarea învățământului dual. 

Pentru că șansa unui copil nu trebuie să depindă de venitul părinților sau de locul în care trăiește.

Vom sprijini cultura și artiștii români, acasă și în lume. Dezvoltarea unei țări nu se măsoară doar în cifre și investiții, ci și în forța culturii sale și în ceea ce lasă generațiilor viitoare.

20/10/2026 , 14:45

Luca Niculescu: Digitalizarea și inteligența artificială trebuie să devină și o prioritate a politicii industriale

Luca Niculescu a evidențiat că niciuna dintre investiții nu își va atinge potențialul „fără oameni bine pregătiți și sănătoși.

Luca Niculescu, premier desemnat: Ca urmare vom prioritiza investiția în oameni. România se confruntă cu o problemă demografică profundă, cu depopularea unor comunități și cu dificultatea de a pregăti competențele necesare economiei viitorului. 

Nu vom putea avea o economie competitivă fără oameni bine pregătiți și sănătoși și nu vom putea susține sistemul de pensii fără o populație activă mai numeroasă. Educația și sănătatea nu sunt doar capitole de cheltuieli bugetare. Sunt investiții în viitorul economic și social al României.

Nu întâmplător am propus în structura acestui guvern două funcții de ministru delegat: una pentru digitalizare și inteligență artificială, cealaltă pentru învățământul preuniversitar.

Digitalizarea și inteligența artificială vor fi coordonate direct de la nivelul prim-ministrului și trebuie să devină și o prioritate a politicii industriale, prin sprijinirea companiilor românești, dezvoltarea cercetării, atragerea investițiilor tehnologice și susținerea candidaturii României pentru găzduirea Gigafabricii Europene de Inteligență Artificială la Marea Neagră.

20/10/2026 , 14:42

Luca Niculescu: Energia produsă de România trebuie să fie motorul industriei în România 

Premierul desemnat Luca Niculescu a precizat că energia va fi o prioritate a noului Guvern.

Luca Niculescu, premier desemnat: Energia produsă de România trebuie să fie motorul industriei în România.  

De aceea, ne propunem să reducem costul efectiv al electricității pentru industriile strategice, prin contracte pe termen lung, instrumente europene de sprijin, investiții în producție și stocare și modernizarea rețelelor. 

Luca Niculescu: Prețul energiei nu scade prin promisiuni, ci prin producție

Luca Niculescu, premier desemnat: Nu vorbim despre prețuri stabilite artificial sau despre subvenții permanente, ci despre o politică energetică în serviciul oamenilor și al competitivității industriei românești. Obiectivul nostru este să transformăm avantajul energetic al României într-un avantaj industrial, economic și strategic și voi propune tuturor partidelor parlamentare un Pact Energetic Național pe zece ani, pentru ca direcția acestui domeniu vital să nu mai fie schimbată de la un guvern la altul.

Și pentru populație, prețul energiei nu scade prin promisiuni, ci prin producție. Până la finalul lui 2027 vom aduce în sistem aproape 6.000 de megawați noi, adica de aproape trei ori productia centralei de la Cernavoda.  Iar tot în 2027 intră pe piață gazul din Neptun Deep. 

Până când aceste capacități vor produce efecte în facturi, statul român le va fi alături familiilor cu venituri mici.

20/10/2026 , 14:39

Premierul desemnat Luca Niculescu: Pensiile vor fi indexate începând cu 2027, cu prudență și în limitele traiectoriei deficitului

Luca Niculescu, premier desemnat: Pentru oameni, economia înseamnă puterea de cumpărare, siguranța locului de muncă și perspectiva unei vieți mai bune pentru copiii lor.

Nu putem promite recuperarea imediată a pierderilor acumulate, dar avem obligația să îi protejăm pe cei mai vulnerabili și să construim condițiile refacerii veniturilor reale. Pensiile vor fi indexate începând cu 2027, cu prudență și în limitele traiectoriei deficitului, iar pensionarii cu pensii mici, familiile cu venituri reduse și gospodăriile afectate de costul energiei vor beneficia de sprijin țintit.

„Datoria publică a depășit deja 60% din PIB, iar a opri rostogolirea ei către generațiile următoare este o obligație morală”

Luca Niculescu, premier desemnat: Guvernul va continua consolidarea finanțelor publice și va respecta angajamentele de reducere a deficitului. Datoria publică a depășit deja 60% din PIB, iar a opri rostogolirea ei către generațiile următoare este o obligație morală. Vom pune accent pe eficiența cheltuielilor, colectarea fiscală, combaterea marii evaziuni, eliminarea privilegiilor nejustificate, protejarea si atractia investițiilor. Statul își va reduce mai întâi propriile cheltuieli și risipa din agenții și companii de stat înainte de a cere ceva în plus contribuabililor corecți. Nicio cheltuială permanentă nu va fi aprobată fără o sursă permanentă de finanțare și fără avizul Ministerului Finanțelor.

Stabilitatea bugetară este necesară. Dar nu putem face asta sacrificând nivelul de trai al românilor.

Luca Niculescu anunță care sunt prioritățile Guvernului

Luca Niculescu, premier desemnat: Începând de mâine, intrăm direct în urgențe: rectificarea bugetară fără creșterea deficitului, adoptarea bugetului pe 2027, siguranța energetică pe perioada  iernii și închiderea fără pierderi a PNRR.

Sunt urgențe reale.

Dar nu putem guverna doar de la o urgență la alta.

Trebuie să pregătim și economia României pentru viitor, dincolo de urgențele prezentului.

20/10/2026 , 14:18

Luca Niculescu, în plenul Parlamentului: „România nu mai are timp de pierdut”

Luca Niculescu, premier desemnat: Mă aflu astăzi în fața dumneavoastră într-un moment în care România nu mai are timp de pierdut. Putem pune capăt astăzi unei perioade de mai bine de cinci luni de interimat, de blocaj politic, peste cinci luni în care lumea din jurul nostru s-a schimbat accelerat și la București discuțiile importante au stat pe loc.

Luca Niculescu: România nu își mai poate permite o criză prelungită și are nevoie de un punct de echilibru

Luca Niculescu, premier desemnat: Românii au resimțit direct acest lucru în facturi, în șantiere oprite, în nesiguranța de la locul de muncă și mai ales în viețile lor.

Esența votului de astăzi depășește însă instalarea unui Cabinet. Adevărata miză rămâne dacă România rămâne captivă în calcule electorale, delimitări și faimoasele linii roșii sau dacă are forța să închidă această etapă, o etapă nefericită a vieții noastre politice, să-și repornească economia, să acționeze coerent într-un moment de vulnerabilitate politică, economică, socială și geopolitică.

Am acceptat acest mandat de prim-ministru independent tocmai pentru că România nu își mai poate permite o criză prelungită și are nevoie de un punct de echilibru.

„Acest Guvern trebuie să redea cetățenilor încrederea în instituțiile statului”

Luca Niculescu, premier desemnat: Are nevoie de un Guvern care să gestioneze dificultățile prezentului, dar care în același timp să pună în mișcare schimbările de care țara are nevoie pentru viitorul ei.

Acest Guvern trebuie să redea cetățenilor încrederea în instituțiile statului și asta să o facă prin rezultate, să reconstruiască încrederea partenerilor internaționali în capacitatea României de a acționa coerent, de a acționa responsabil și de asemenea trebuie să traseze direcția pe care ne vom dezvolta în anii următori.

„România nu traversează doar o dificultate bugetară. Traversează o criză a modelului său de dezvoltare”

Luca Niculescu, premier desemnat: Responsabilitatea noastră nu este doar să scoatem România dintr-o criză politică. Este să nu pierdem, în încercarea de a rezolva problemele prezentului, șansa de a-i construi viitorul.

Prin urmare vin cu un program de guvernare, cu o echipă și cu angajamentul de a lucra pentru câteva obiective clare.

Și le spun românilor de la început ce fel de guvern va fi acesta. Un guvern care aduce bani și investiții în țară. Un guvern care creează locuri de muncă.  Un guvern care va contribui la consolidarea Europei și îi va apăra pe români.

Pentru aceasta avem nevoie, înainte de toate, de o înțelegere corectă a situației în care ne aflăm.

România nu traversează doar o dificultate bugetară. Traversează o criză a modelului său de dezvoltare.

Premierul desemnat: Consumul nu mai poate crește la nesfârșit pe seama importurilor și a împrumuturilor 

Luca Niculescu, premier desemnat: Acest model a produs rezultate importante în trecut. România a recuperat astfel o parte considerabilă din decalajele față de statele europene dezvoltate, a atras investiții și a cunoscut o îmbunătățire a nivelului de trai. Ar fi nedrept să ignorăm aceste realizări. Dar ar fi la fel de greșit să nu recunoaștem că acest model și-a atins limitele.

Consumul nu mai poate crește la nesfârșit pe seama importurilor și a împrumuturilor. Datoria publică nu poate substitui permanent productivitatea, iar fondurile europene nu pot compensa la infinit insuficiența investițiilor private.

De aceea, întrebarea fundamentală nu este doar cum reducem deficitul bugetar. Întrebarea este cum construim o economie capabilă să producă în țară mai multă valoare, să plătească salarii mai bune și să susțină, în mod durabil, un nivel de trai european.

20/10/2026 , 14:00

Încep dezbaterile în plenul reunit al Parlamentului

În sală sunt prezenți 323 de parlamentari. Pentru a trece, Guvernul Luca Niculescu are nevoie de 233 de voturi.

La ședința de plen, premierul desemnat Luca Niculescu are la dispoziție 30 de minute pentru prezentarea programului de guvernare și a listei de miniștri.

În cadrul dezbaterilor, grupurilor parlamentare ale PSD li s-au alocat 11 minute, grupurilor AUR - 8 minute, cele ale PNL vor avea 7 minute, USR - 5 minute, UDMR - 3 minute, iar grupurile minorităților naționale, Uniți pentru România, S.O.S. România, Pace - Întâi România - câte un minut.

Avize pozitive pe bandă rulantă la audierile în comisiile de specialitate

Audierile miniștrilor în comisiile de specialitate s-au derulat pe parcursul a două zile - luni și marți. Toți au primit avize favorabile.

Luca Niculescu a fost desemnat premier de către președintele Nicușor Dan pe 5 octombrie. A fost cea de-a patra nominalizare de premier după ce Guvernul Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai 2026. Prima nominalizare - Eugen Tomac - nu a mai ajuns în Parlament, deoarece premierul desemnat și-a depus mandatul după câteva zile. Următoarele două nominalizări - Adrian Veștea și Siegfried Mureșan - nu au primit votul de învestitură în Parlament. 

Miniștrii Guvernului Luca Niculescu

Guvernul propus de premierul Luca Niculescu este „hibrid”. Din cei 18 miniștri, 11 sunt de la PSD, iar ceilalți șapte sunt independenți.

  • Prim-ministru - Luca Niculescu;
  • Viceprim-ministru și ministrul de Interne - Marian Neacșu (PSD);
  • Ministrul Transporturilor și Infrastructurii - Ștefan Ovidiu Popa (PSD);
  • Ministrul Finanțelor - Alexandru Nazare (independent);
  • Ministrul Afacerilor Externe - Dănuț-Sebastian Neculăescu (independent);
  • Ministrul Justiției - Radu Marinescu (PSD);
  • Ministrul Apărării Naționale - Radu Ștefan Oprea (PSD);
  • Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului - Daniel Cătălin Zamfir (PSD);
  • Ministrul Delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială - Costinel Bogdan Dumitru (independent);
  • Ministrul Energiei - Dumitru Chisăliță (independent);
  • Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Florin Barbu (PSD);
  • Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor - Natalia Intotero (PSD);
  • Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - Alexandru Marcel Stoica (PSD);
  • Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene - Mihai Alexandru Ghigiu (PSD);
  • Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale - Petre Florin Manole (PSD);
  • Ministrul Sănătății - Alexandru Florin Rogobete (PSD);
  • Ministrul Educației și Cercetării - Sorin Valentin Costreie (independent);
  • Ministrul Delegat pentru Învățământ preuniversitar - Sorin Gabriel Ionescu (independent);
  • Ministrul Culturii - Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent)

Care este procedura în Parlament la votul de învestitură

După audieri și acordarea avizelor, se convoacă ședința comună a Camerelor Parlamentului, în cadrul căreia premierul desemnat prezintă parlamentarilor lista de miniștri și programul de guvernare. Urmează, apoi, dezbaterile pe marginea programului și listei cu membrii guvernului, astfel încât, la cererea liderilor de grup, președintele de ședință le dă cuvântul pentru exprimarea punctelor de vedere.

După încheierea dezbaterilor, deputații și senatorii votează, cu majoritate absolută, propunerea de acordare a încrederii Guvernului. Votul este secret cu bile.

Pentru a fi învestit, Guvernul are nevoie de votul majorității deputaților și senatorilor în plenul reunit al Parlamentului.

Dacă Executivul obține majoritatea necesară:

  • Guvernul este învestit oficial
  • Miniștrii depun jurământul în fața președintelio României
  • Cabinetul își preia atribuțiile imediat

Rezultatul votului este consemnat într-un proces verbal, iar acordarea votului de încredere se materializează printr-o hotărâre a Parlamentului, care se semnează de către președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului și se înaintează de îndată Președintelui României pentru a numi Guvernul.

PNL intră în opoziție, dar a semnat un acord cu Luca Niculescu

PNL intră în opoziție, însă președintele liberalilor, Ilie Bolojan, a declarat că partidul a semnat un acord cu premierul desemnat Luca Niculescu, în care sunt stipulate condițiile pe care acesta și le asumă în schimbul votului de învestire a noului guvern.

„E, în fapt, un acord care stabilește condițiile tranzitorii pentru următoarele două-trei luni de zile până la adoptarea bugetului pe anul 2027. Nu este acord politic, nu este un cec în alb dat acestui guvern, ci, pur și simplu, este un acord necesar pentru ca ordonanțele care trebuie date, de exemplu, pentru rectificările bugetare, în așa fel încât serviciile de bază să poată funcționa în perioada următoare, să poată să fie aprobate în Parlament, pentru ca ordonanțele care vin în pregătirea bugetului pe 2027 să poată fi date și să fie aprobate în Parlament, și, de asemenea, pentru ca bugetul pe 2027 să fie un buget care răspunde necesităților României, care să păstreze România pe traiectoria fiscală pe care ne-am angajat. Și, de exemplu, una din clauze este să avem un deficit bugetar, anul viitor, în scădere, și să ajungem la maxim 5,3%, ceea ce este ținta pe care România și-a asumat-o în anii trecuți”, a declarat Ilie Bolojan, la B1 TV. 

Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, că dacă acordul pe care îl va încheia cu premierul desemnat, Luca Niculescu, nu va fi respectat, atunci PNL va putea depune o moțiune de cenzură.

UDMR, acord de susținere pe șase luni cu Luca Niculescu

UDMR a semnat un acord de susținere pe șase luni cu premierul desemnat Luca Niculescu. Președintele partidului, Kelemen Hunor, a declarat că decizia de susținere a Guvernului Niculescu a fost votată „aproape” în unanimitate de către parlamentarii UDMR, înregistrându-se o singură abținere. Decizia a fost luată de grupurile parlamentare reunite, după ce săptămâna trecută au fost consultate organizațiile teritoriale și a avut loc o ședință a Consiliului Permanent.

Președintele UDMR a subliniat că România are nevoie de un Guvern cu puteri depline.

„Am încercat să facem tot ce depinde de noi să avem un Guvern cu puteri depline cât mai repede. Din păcate, s-a prelungit enorm de mult și această prelungire are consecințe negative și în percepția publică, dar și în ceea ce privește finanțarea anumitor sectoare publice și servicii publice. Nu mai putem pierde nicio zi, fiindcă orice pierdere ne apropie de situații tragice, indiferent dacă vorbim de sănătate, de ordine publică sau de celelalte sectoare. Înainte de iarnă, avem și o situație mai neplăcută care nu depinde de România, dar consecințele le vom simți și noi. Vorbim de conflictul din Orientul Mijlociu și de cel dintre Rusia și Ucraina. Prețul energiei a crescut”, a mai spus Kelemen Hunor.

AUR nu votează Guvernul Luca Niculescu și critică programul de guvernare

Parlamentarii AUR au decis să nu voteze Guvernul Luca Niculescu, iar partidul este dispus să susțină o eventuală moțiune de cenzură depusă de un alt partid, au anunța lideri ai partidului cu o zi înaintea votului din Parlament. 

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a criticat programul de guvernare propus de premierul desemnat, Luca Niculescu.

„Primul motiv este modul în care a fost impus, în mod nedemocratic, prin voința personală a președintelui Nicușor Dan și printr-o susținere mascată din partea PNL și UDMR. În al doilea rând, premierul desemnat trebuie să clarifice chestiunea numirii fratelui domniei sale în calitate de director tehnic la CFR Călători, deși nu se califică pentru un astfel de post. Nu poți să vii cu un program de guvernare prin care să clamezi reforma companiilor de stat și să ai fratele numit în mod ilegitim, contrar prevederilor guvernanței corporative, în calitate de director tehnic. De asemenea, în Guvernul propus avem miniștri care s-au făcut vinovați, în opinia noastră cel puțin, de foarte multe nereguli în calitatea lor de miniștri în Guvernul Bolojan”, a detaliat Peiu.

USR nu votează Guvernul Luca Niculescu

Și USR a decis să nu voteze Guvernul Luca Niculescu, o decizie luată vineri, în unanimitate, de Comitetul Polic al USR. Într-un comunicat, partidul a precizat că nu va gira, prin votul său, „întoarcerea la practicile care au blocat modernizarea” României.

„Un Guvern care va fi condus de la sediul PSD și care se va sprijini pe o majoritate toxică cu AUR nu poate avea susținerea noastră. România are nevoie de un Guvern funcțional, dar nu cu orice preț. USR nu va gira o nouă guvernare în care românii să plătească nota de plată, în timp ce aceiași oameni care au jecmănit țara își sporesc puterea, privilegiile și cutiile de pantofi. USR își va continua munca pentru români din opoziție. Vă promit că vom sta cu ochii pe ei și pe fiecare mișmaș pe care vor încerca să-l facă. Nu o să le meargă. Și vom construi cu determinare aceea alianță politică reformistă care să câștige următoarele alegeri”, a declarat președintele USR, Dominic Fritz.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE