Grindeanu recunoaște că a vrut din nou să scoată PSD de la guvernare după deciziile lui Bolojan privind plata CASS

PSD a fost la un pas să iasă de la guvernare. O spune chiar președintele interimar al social-democraților, Sorin Grindeanu, care susține că una dintre măsurile fiscale propuse de premierul Ilie Bolojan a creat disensiuni foarte mari. Este vorba de refuzul lui Bolojan de a scuti de la plata CASS mamele, veteranii de război şi deţinuţii politic.

Grindeanu recunoaște că a vrut din nou să scoată PSD de la guvernare

”Să ştiţi că a fost un moment peste care eu, personal, am trecut foarte greu şi colegii mei ştiu. Da, am vrut să strâng partidul şi să propun ieşirea de la guvernare. Argumentele sunt următoarele. Am zis: hai să încercăm să nu aruncăm în acest moment, să fim cei care suntem declanşatori la o anumită criză. Niciodată nu o să mă convingă cineva că deţinuţii politici, veteranii de război...a calculat la un moment dat Marius Budăi şi mi-a spus că e vorba de 416, cred. Dar e o chestiune de recunoştinţă a unui stat normal”, a spus Sorin Grindeanu, la România TV.

Președintele interimar al PSD a spus că a încercat chiar să-i convingă pe cei din PNL să nu accepte această măsură a lui Bolojan.

„În momentul în care nu m-am aşteptat să nu fie acceptat şi am încercat să-i conving totuşi pe colegii de la PNL...vorbim de deţinuţi politici. Da, aveţi dreptate, dar prim-ministrul decide. Mi-a fost foarte greu şi mie şi altor colegi şi am zis: haideţi să facem altceva. Facem un proiect de lege, două, de fapt, ca să fiu corect, pe care le depunem în Parlament. Le-am şi depus”, a spus Grindeanu.

Totodată, Sorin Grindeanu a fost întrebat dacă se așteaptă ca premierul Ilie Bolojan să își dea demisia în cazul în care Curtea Constituțională respinge proiectul privind pensiile magistraților.

El susține că ar vrea o lege clară cu privire la pensionarea magistraților similară cu cea din alte țări ale Uniunii Europene.

„Chestiunea asta cu fluturatul demisiei, chestiunea asta eu nu o consider a fi o abordare constructivă și serioasă. Asta nu e o treabă pe care să o spui la fiecare întâlnire de coaliție. (...) Demisia, să știți că nu, și acum mă refer inclusiv la acest subiect, demisia nu trebuie să fie o pârghie de șantaj politic. Că presiunea asta pe care o pui, nu neapărat în cazul ăsta, pe Curtea Constituțională, nu cred că e o abordare neapărat constructivă. Acolo sunt nouă judecători ai Curții Constituționale care vor lua decizia în funcție de cât e sau nu e de constituțională o lege", a spus Grindeanu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE