Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

GALERIE FOTO. Festivalul Gheții și Zăpezii din Harbin, China: sculpturile, inspirate de războinicii de teracotă

Festivalul Gheții și Zăpezii urmează să înceapă în curând la Harbin, în nordul Chinei. Și această ediție se anunță una spectaculoasă. Evenimentul din capitala provinciei Heilongjiang este cel mai mare de acest fel din lume și atrage turiști de peste tot. Peste trei milioane de vizitatori au mers în Harbin, în 2024, de Anul Nou.

Sculpturile de gheață de la Harbin, China, inspirate de războinicii de teracotă

La Festivalul Internațional de Sculptură de Gheață și Zăpadă de la Harbin, artizanii au transformat blocurile de gheață în sculpturi uimitoare ale armatei de teracotă, figurinele construite pentru primul împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Colecția impresionantă - care ar conține mii de războinici din lut ars, în mărime naturală - a fost îngropată împreună cu împăratul în anii 210–209 î.Hr., cu scopul de a-l proteja în viața sa de apoi. A fost descoperită, din întâmplare, în 1974, iar din 1987, mausoleul Qin Shi Huang și armata sa de teracotă au fost declarate de UNESCO patrimoniu cultural universal.

Un grup de cinci astfel de războinici din gheață, în diferite posturi, îi vor fascina pe turiștii din întreaga lume care ajung la Harbin Ice-Snow World.

Un grup de cinci astfel de războinici din gheață, în diferite posturi, îi vor fascina pe turiștii din întreaga lume care ajung la Harbin Ice-Snow World.

O fotografie de sus făcută cu o dronă, pe 4 ianuarie 2025, îi arată pe membrii unei echipe de la Colegiul de Artă și Design al Daqing Normal University cum lucrează la sculpturile de gheață inspirate de Războinicii de teracotă.

Sursa fotografii: Profimedia

Precedenta ediţie a evenimentului a atras peste trei milioane de vizitatori în timpul sărbătorii de trei zile de Anul Nou, astfel că veniturile generate din turism au fost de 826 milioane de dolari, a relatat agenţia de presă Xinhua, citată de Agerpres.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE