Germania va avea parte de alegeri parlamentare anticipate în 2025, iar favoritul la funcția de cancelar este Friedrich Merz. Liderul opoziției din Germania a venit deja cu un plan în ceea ce privește războiul din Ucraina și susține că îi va da lui Vladimir Putin un ultimatum de 24 de ore, timp în care liderul de la Kremlin va trebui să încheie războiul.
În caz contrar, e posibil ca Germania să le livreze ucrainenilor temutele rachete Taurus, cu rază lungă de acțiune.
Friedrich Merz susține că îi va da lui Putin un ultimatum de 24 de ore
Merz susține că este necesară o poziție mai fermă împotriva Rusiei. El i-a sugerat actualului cancelar, Olaf Scholz, să pună în practică avest plan și să nu-i lase pe ucraineni să lupte „cu o mână legată la spate”.
Merz i-a cerut lui Scholz să nu se teamă de amenințările nucleare ale lui Putin, pentru că teama „este mama tuturor cruzimilor”.
„Dezbaterea se aprinde, în mod repetat, cu privire la problema livrării unui singur sistem de arme. Trebuie să facem totul. (...) Eu am propus să permitem guvernului de la Kiev să spună: Dacă bombardarea populației civile nu se oprește în 24 de ore, limitele în ceea ce privește raza de acțiune a armelor existente va fi ridicată, la comun. Dacă nu este suficient, Taurus va fi livrat peste o săptămână pentru a distruge rutele de aprovizionare”, a spus Friedrich Merz, citat de Deutsche Welle.
Rachetele Taurus sunt recunoscute pentru precizia foarte mare cu care pot lovi ținte aflate la 500 de kilometri.
Friedrich Merz susține că ar fi dispus să aibă o convorbire cu Putin, „dacă există un motiv pentru asta și dacă există un acord în acest sens între partenerii europeni și transatlantici".
Actualul cancelar, Olaf Scholz, a spus de mai multe ori că e prea mare riscul ca totul să escaladeze în cazul în care nemții le-ar furniza ucrainenilor rachetele Taurus.