Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Emiratele Arabe Unite promit un ajutor de 100 de milioane de dolari pentru Turcia și Siria

Emiratele Arabe Unite (EAU) au promis marţi un ajutor de 100 de milioane de dolari victimelor cutremurelor care au ucis mii de oameni în sud-estul Turciei şi în Siria, informează AFP, citată de Agerpres.

Înființarea unui pod aerian

Arabia Saudită, care a întrerupt relaţiile cu regimul de la Damasc din 2012, a anunţat înfiinţarea unui pod aerian pentru a ajuta populaţia din cele două ţări afectată de seisme.

Preşedintele emiratez, şeicul Mohammed bin Zayed, a ordonat „mobilizarea a 100 de milioane de dolari pentru a-i ajuta pe cei afectaţi de cutremurele din Siria şi Turcia”, a anunţat agenţia oficială de presă WAM. Jumătate din sumă va merge către populaţia afectată de seism din Siria, conform sursei citate.

Premierul EAU anunţase cu o zi înainte trimiterea unui ajutor umanitar de urgenţă, evaluat la 50 de milioane de dirhami (13,6 milioane de dolari).

Ministerul Apărării din EAU a anunţat trimiterea a şapte avioane cu ajutoare în cele două ţări. Trei au ajuns deja în Turcia, iar două sunt destinate Siriei. Un prim zbor, care transporta zece tone de ajutor alimentar, a aterizat marţi pe aeroportul din Damasc, potrivit agenţiei de ştiri SANA.

Regele Salman al Arabiei Saudite a solicitat organizaţiei umanitare a regatului „să organizeze un pod aerian cu scopul de a oferi ajutor medical, alimentar şi logistic pentru a atenua impactul cutremurului asupra populaţiilor siriene şi asupra Turciei”, a declarat agenţia de presă saudită SPA, fără a furniza alte detalii. A fost iniţiată, de asemenea, o campanie de strângere de fonduri pentru a ajuta victimele din ambele ţări.

Ajutoarele ajung mai greu în Siria

Cutremurul puternic de luni ar putea afecta 23 de milioane de oameni, a declarat marţi OMS, avertizând că „principalele nevoi nesatisfăcute ar putea fi în Siria pe termen imediat şi mediu”. Livrarea ajutoarelor internaţionale în această ţară devastată de război din 2011 şi aflată sub sancţiuni internaţionale este o bătaie de cap logistică şi diplomatică pentru ţările occidentale şi ONG-uri.

În 2012, Arabia Saudită şi EAU, împreună cu alte trei monarhii arabe din Golf - Kuweit, Bahrain şi Qatar - au rupt relaţiile cu regimul de la Damasc, acuzat că „îşi ucide poporul”, şi şi-au oferit sprijinul opoziţiei şi rebelilor.

EAU au fost prima monarhie din Golf care a redeschis ambasada la Damasc la sfârşitul anului 2018 şi l-a primit în vizită pe preşedintele sirian Bashar al-Assad anul trecut.

Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume şi cea mai mare economie din lumea arabă, şi-a flexibilizat, la rândul său, poziţia faţă de regimul sirian în ultimii ani, fără a merge însă la fel de departe ca vecinul său. Riadul s-a apropiat şi de Turcia anul trecut, după trei ani şi jumătate de tensiuni în relaţia bilaterală, generate de asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi la Istanbul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE