Vlad Oprea, primarul din Sinaia, află astăzi dacă se întoarce la primărie. Judecătorii de la Tribunalul București trebuie să decidă dacă mențin măsura controlului judiciar prin care lui primarul i se interzice exercitarea funcției.
Măsura preventivă a fost luată de procurorii DNA în dosarul în care edilul este cercetat pentru mai multe fapte de corupție.
Potrivit anchetatorilor, Vlad Oprea ar fi primit indirect aproape un sfert de milion de euro mită de la patronul Nordis pentru a-l ajuta pe acesta din urmă să obțină documentele necesare construirii unui hotel în Sinaia.
În plus, edilul ar fi permis funcționarea neautorizată a unui restaurant din Sinaia, în spațiul închiriat de firma mamei sale.
Totodată, primarul ar fi cumpărat și reabilitat, prin interpuși, un castel în Franța, cu bani despre care ar fi știut că provin din fapte de corupție, potrivit DNA.
Vlad Oprea a negat aceste acuzații. El este cercetat, printre altele, pentru luare de mită, abuz în serviciu, folosirea influenței, efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția și fals în declarațiile de avere.