Naţionala masculină de polo pe apă a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. S-a întâmplat după ce Federația Română de Polo a primit vestea că Africa de Sud s-a retras.
Naționala masculină a polo a României, calificată la Jocurile Olimpice 2024
Federația Internațională de Natație a decis ca România să-i ia locul, pentru că echipa tricoloră a fost cel mai bine clasată la Campionatul Mondial de la Doha, unde a încheiat pe poziția a zecea.
După tragerea la sorţi a grupelor din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, România a fost repartizată în Grupa A, alături de Croația, Italia, Grecia, SUA și Muntenegru.
„Echipa Naţională de polo a României revine la Jocurile Olimpice după 12 ani”
„Echipa naţională de polo a României s-a calificat la JO Paris 2024 datorită retragerii formaţiei reprezentative din Africa de Sud. România a terminat Campionatul Mondial de la Doha pe locul 10, fiind prima echipă eligibilă la calificare după cele 4 locuri oferite prin regulament. Erau calificate anterior Franţa, Ungaria, Grecia, Japonia, SUA, Africa de Sud, Spania şi Australia. La Doha, au obţinut dreptul de participare la Paris 2024: Serbia, Croaţia, Muntenegru şi Italia.
Astfel, echipa naţională de polo a României revine la Jocurile Olimpice după 12 ani, ultima dată când a participat la o întrecere olimpică a fost la Londra, în 2012. Polo este singurul joc de echipă care s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024 pentru Team Romania”, a precizat COSR pe pagina de Facebook.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) subliniază că numărul sportivilor români care vor participa la JO 2024 a ajuns la 73.
„Visele devin realitate! Echipa Naţională de Polo a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.
O muncă incredibilă, pasiune şi dedicare au făcut acest vis posibil! Mulţumim tuturor celor care au susţinut această minunată călătorie a băieţilor. Suntem recunoscători pentru această oportunitate! Băieţii promit să dea tot ce au mai bun la această ediţie de Jocuri Olimpice! Paris, venim!”, a transmis Federaţia Română de Polo pe Facebook.