Dealerii lui Vlad Pascu rămân în arest, după o decizie definitivă a Tribunalului București. Este vorba de frații Ștefan Ciprian Constantin și Costin Anton Constantin și Tudor Duma zis 'Maru'. Acesta din urmă chiar s-a filmat când fura medicamente din spitalul Floreasca, pe 14 septembrie, în timp ce polițiștii îi percheziționau casa. Inițial, cei trei au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pe 15 septembrie. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins contestaţia acestora privind măsura arestului, susținând că este nefondată.
"Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Constantin Costin Anton, Constantin Ştefan Ciprian şi Duma Tudor împotriva încheierii din data de 15.09.2023 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucuresti Secţia I Penală în Dosarul 27496/3/2023. (...) Obligă contestatorii la plata sumei de 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat", se arată în decizia Curții de Apel.
Dealerii lui Vlad Pascu rămân în arest
Vlad Pascu, care a împlinit 20 de ani pe 18 septembrie, a provocat un accident grav între stațiunile 2 Mai și Vama Veche, în urma căruia a spulberat cinci tineri. Doi dintre ei au murit, iar ceilalți au fost răniți. Brigada de Combatere a Crimei Organizate București s-a sesizat la cinci zile după accident, după cum se precizează în comunicatul DIICOT privind arestarea dealerilor lui Vlad Pascu.
Polițiștii și procurorii susțin că tinerii se aprovizionau cu droguri de pe dark net și comunicat criptat pe unele rețele de socializare pentru a cumpăra droguri. Pentru aceste investigații, a fost folosit inclusiv un colaborator sub acoperire, care a cumpărat stupefiante de la Tudor Duma, zis Maru, iar acesta, la rândul său, le-ar fi achiziționat de la frații Constantin. La perchezițiile acestor frați, au fost descoperite diverse cantități de canabis, iar acasă la Tudor Duma au fost găsite și droguri de mare risc, precum fentany sau cocaină. Cei trei sunt acuzați de trafic de droguri.
Chiar părinții lui Tudor Dima au predat investigatorilor o sticluță de 10 ml de fentanyl și un grinder din plastic, cu urme vegetale.
Cel care i-a denunțat pe cei trei a fost chiar Vlad Pascu.