David Popovici, după aurul de la Singapore: „Nicio șansă să mă retrag. Când va fi cazul, veți afla de la mine”

Înotătorul David Popovici, dublu campion mondial la Singapore (100 m liber și 200 m liber), a declarat la întoarcerea în țară, duminică seara, pe aeroportul Otopeni, că se simte mândru de realizările sale și dezmințit zvonul despre o posibilă retragere.

VEZI GALERIA
4 imagini

„Sunt super mândru de mine şi de toată echipa mea”

„A fost o întreagă experiență pentru amândoi, adică a fost un concurs pentru mine, aș spune într-un cuvânt, revelator, așa, și în care am reușit să mă autodepășesc foarte mult. Iubesc înotul în continuare, nu știu de unde ați înțeles informațiile astea, dar chiar dacă a fost un concurs și o perioadă dificilă pentru mine, am reușit să mă autodepășesc. Sunt super mândru de mine și mândru din toată echipa și echipa mea, din spatele meu. Nu, nicio șansă să mă retrag. Adică îmi place înotul. Dacă va fi cazul, când va fi cazul, habar n-am, în viitor, veți afla de la mine”, a declarat David Popovici, care a vorbit jurnaliștilor alături de celălalt înotător al României care a evoluat la Singapore, al 18-lea la 100 m fluture.

David Popovici, despre lupta interioară dinaintea Mondialelor: „Nu titlurile contează, ci bucuria de a înota”

Dublul campion mondial a explicat momentul de cumpănă, dinaintea Mondialelor, când a fost la un pas să renunțe la competiția de la Singapore:

„Sunt foarte mândru de mine și mult mai mândru, decât de medalii și timpii obținuți, sunt de faptul că, deși am vrut să renunț și am fost atât de aproape de a renunța la competiția asta, am găsit cumva, alături de familia mea și iubita mea și prietenii mei, am găsit cumva puterea în mine să continui să-mi demonstrez că e OK și că pot și că poate n-ar trebui să mă îndoiesc atât de mult de mine. Și sincer mi se pare că ăsta e un subiect poate considerat un pic tabu în sport în general, poate și în sportul românesc, e puțin abordat și mi se pare că mai mulți sportivi ar trebui să vorbească despre momentele în care și ei s-au îndoit de propriile forțe. Și cu atât mai mult mi se pare o poveste mai ''inspiring', în momentul în care poți să povestești cum ai trecut peste asta. Sunt sportiv, dar la sfârșitul zilei sunt om.

Anul trecut a fost un an foarte dificil, dar și de succes, care a venit la pachet cu un set nou de provocări, despre care parcă nu m-a atenționat nimeni. Nu mi-a spus nimeni cât de greu o să fie și când îmi va merge bine, ceea ce e ciudat un pic. Ai zice că nu are ce să se întâmple nasol. Dar a fost un an foarte dificil pentru mine, în care mi-a fost greu să-mi găsesc motivația, după cel mai mare succes al vieții mele la Paris, să devin campion olimpic. Și, în sfârșit, cred că am ajuns la un răspuns.

Pot spune că mi s-a ridicat cumva o piatră de pe inimă, în sensul că nu mă mai interesează titlurile. Sau mă interesează pur si simplu să înot cât de bine și cât de repede pot. Și parcă ușor-ușor mă îndrept către plăcerea aia a copilului David Popovici, pe care o aveam când eram mic, făcând abstracție de toate medaliile strălucitoare.”

Campionul olimpic a vorbit despre trăirile de pe podium, când steagul României era deasupra celor ale Statelor Unite, Australiei sau Marii Britanii: „Acum, urcând pe podium și văzând și Statele Unite și Australia pe treptele 2 și 3 și știind că am reușit să înving nu numai pe indivizii pe care am reușit să-i întrec, dar și pe țările pe care ei le reprezintă, niște superputeri mondiale în lumea înotului. Așa că pentru mine, un băiat din Pantelimon, am reușit să văd drapelul României mai sus decât drapelul Statelor Unite sau al Australiei sau al Marii Britanii, da, mă face să mă simt bine.”

Popovici, primit de obicei la Salonul Oficial după marile sale succese de la Mondiale și JO, a spus că a preferat acum o primire mai puțin formală, la terminalul sosiri: ''Da, e mult mai bine aici. La Salonul Oficial e un pic prea... Tocmai că nu am vrut la Salonul Oficial, de-aia suntem aici. Și am organizat un salon neoficial, care ne place mult mai mult. Chestia e că Salonul Oficial este, așa cum sugerează și numele, un pic prea oficial. Prefer o întâlnire sau, mă rog, o sosire la care să aibă acces și oamenii care se întâmplă să aștepte pe cineva iubit să vină de afară decât ceva ultra-pompos și oficial''.

Mesaj pentru autorități: „Sportul ar trebui să fie o prioritate națională”

Popovici a adăugat că speră că succesele sale vor grăbi renovarea bazinului ''Lia Manoliu'':

„Nu mi se pare că statul face tot ceea ce ar putea să facă în direcția asta de a face din sport o prioritate națională și așa cum am spus dintotdeauna, mie mi se pare sportul cel mai bun ambasador al țării. Nu înotul, sportul. Dar înotul este un sport foarte sănătos. Eu, așa cum am zis de foarte mult timp, una dintre dorințele mele personale sau obiectivele pe care mi le-am propus prin faptul că am o față cunoscută și o voce totuși pentru generația asta este să încerc să împing renovarea bazinului ''Lia Manoliu''. Nu să împing, ci să ajut să se realizeze și ca oamenii care se pot ocupa de asta să o și facă.”

Campionul român a adăugat că următorul său obiectiv este să se bucure de o vacanță binemeritată: „Următorul pas la mine în momentul ăsta, la amândoi, de fapt, este să avem o vacanță frumoasă. Îmi doresc să-mi conduc mașina, îmi doresc să învăț să fac toate lucrurile pentru care n-am avut timp, pentru că m-am antrenat foarte mult. Vreau să învăț să gătesc, vreau să-mi iau permisul de motor, vreau să fac mai multe. Vreau să petrec timp cu familia, vreau să-i scot la restaurante. E un loc cu soare și multă plajă. Și vrem să înotăm, dar fără antrenor, fără cronometru, eventual în mare sau în ocean și eventual sub soare, nu într-un bazin acoperit.”

Înotătorul român David Popovici a cucerit două medalii de aur, în probele de 100 și 200 m liber, la Campionatele Mondiale de natație de la Singapore. El devine astfel primul înotător din istorie care reușește să câștige probele de 100 și 200 m liber la două ediții diferite ale Campionatelor Mondiale (Budapesta 2022 și Singapore 2025).

Popovici (20 ani, de la CS Dinamo) a reușit să stabilească un nou record al competiției și un nou record european la 100 metri liber. El a fost la doar 11/100 de recordul mondial al probei (46 sec 40/100), stabilit de chinezul Zhanle Pan la JO 2024, când Popovici a obținut bronzul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE