Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața și alte 49 au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6.1 grade pe scara Richter care s-a produs în sudul Iranului, în această noapte, relatează Reuters și Aljazeera.
Cutremurul s-a produs la două noaptea în Sayeh Khosh, o localitate care se află la cel mult 10 kilometri de coasta de sud a Iranului cu strâmtoarea Harmuz, la o adâncime aproximativă de zece kilometri.
Ulterior acestuia, cel puțin alte 24 de replici au mai avut loc până în ora opt, dintre care două cu magnitudinea de 6.3 și 6.1 grade pe scara Richter, ale căror efecte s-au resimțit și în Emiratele Arabe Unite.
„Toate victimele au murit în primul cutremur și nimeni nu a fost rănit în următoarele două, oamenii fiind deja în afara locuințelor”, a precizat un oficial iranian, citat de agenția de stat IRNA.
Cutremurele au trimis mii de oameni pe străzi, acolo unde aceștia și-au petrecut restul nopții. O parte dintre ei încă se află în corturile amenajate de autorițățile locale și de serviciile de urgență, din simplul fapt că locuințele lor au fost distruse de cutremure.
Instalarea de sisteme de răcire pentru cei aflați în această situație va fi o „provocare”, potrivit secretarului general local al Crucii Roșii, Yaqoub Soleimani, în condițiile temperaturilor ridicate din Iran, care ating inclusiv 45 de grade Celsius în această perioadă.
Cel puțin 150 de cutremure și replici s-au produs în sudul Iranului, în ultima lună. Anul trecut, un cutremur cu magnitudinea de 5.9 grade pe scara Richter a lovit localitatea Bushehr, în care o centrală nucleară majoră e locată, însă nu a cauzat multe daune.
Peste 31.000 de oameni au murit, în provincia iraniană Kerman în 2003, în urma unui cutremur de 6.6 grade pe scara Richter.