Majoritatea în Camera Reprezentanţilor a SUA este în continuare indecisă vineri, republicanii preşedintelui ales Donald Trump mai având nevoie de numai şapte mandate în această cameră pentru a obţine controlul deplin asupra Congresului, după ce au recâştigat deja majoritatea în Senat, consemnează Reuters.
Democrații ar putea avea un avantaj
Totuşi, din cele 25 de mandate încă neatribuite în Camera Reprezentanţilor, mai multe sunt în California, un stat fief al democraţilor. Conform proiecţiilor mass-media americane, republicanii şi-au adjudecat până în prezent în această cameră a Congresului 211 mandate, iar democraţii 199.
Aceştia din urmă au reuşit să le smulgă republicanilor două mandate în statul New York şi nu pierd speranţa că în final ar putea păstra totuşi o pârghie în a se opune viitoarei administraţii Trump printr-o majoritate, fie ea şi fragilă, în Camera Reprezentanţilor.
Într-o asemenea eventualitate s-ar inversa situaţia existentă în perioada administraţiei Biden, când democraţii au controlat Senatul, iar republicanii Camera Reprezentanţilor. Astfel, dacă în cele din urmă democraţii vor obţine majoritatea în Cameră, ei vor avea asupra administraţiei Trump aceleaşi pârghii pe care le-au avut republicanii asupra administraţiei Biden.
Dacă însă republicanii vor obţine controlul total asupra Congresului, viitorul preşedinte Trump va avea o mare marjă de libertate în a-şi impune politicile promise în campanie, precum reduceri de taxe, expulzarea migranţilor ilegali şi consolidarea frontierelor.
În Senat republicanii au deja asigurată o majoritate de 53 din cele 100 de mandate, care îi va permite lui Donald Trump numirea membrilor executivului, a judecătorilor şi altor oficiali, fără a avea însă cele 60 de mandate necesare pentru adoptarea rapidă a unor măsuri legislative.