Spania este cea mai nouă câștigătoare, după ce a învins Anglia în finala EURO 2024. Ibericii au patru trofee, singura națională care a atins această bornă.
Istoria Campionatului European
- Euro 1960
Prima ediție a avut loc în 1960 și s-a numit Cupa Europeană a Națiunilor. Doar 17 echipe au participat atunci, însă era vorba de participarea în preliminarii, pentru că turneul final a fost un fel de final-four, adică s-au jucat doar semifinalele și, practic, acela era Campionatul European.
Totul era diferit atunci față de ceea ce se întâmplă la edițiile mai recente. Până la semifinale, acele calificări (preliminarii) se jucau în sistem tur-retur, cu partide acasă-deplasare.
În preliminarii a fost și România, iar toate meciurile au avut loc în sistem eliminatoriu. În acest sistem eliminatoriu au ajuns Franta, Iugoslavia, Uniunea Sovietică și Cehoslovacia, dar au fost și absențe notabile, precum mari puteri, precum Italia, Olanda, Anglia sau Germania de Vest. Iar motivul absenței acestora este unul care poate părea surprinzător pentru mulți: în 1957, țările respective au votat împotriva creării acestui turneu.
Cupa Europeană a Națiunilor s-a jucat în doar patru zile. Învingătoare a ieșit Uniunea Sovietică, după o finală cu fosta Iugoslavie. În acel ultim act, jucat la Paris, pe Parc des Princes, în fața a 17.966 de spectatori, sovieticii s-au impus cu 2-1, după prelungiri. A fost prima și singura distincție a lor la Europene.
La acea primă ediție, Spania a refuzat să se deplaseze pe terenul URSS, din motive politice, în timp ce rușii au refuzat ca meciul să se joace pe teren neutru, într-o singură manșă. Astfel, spaniolii au fost descalificați. Cu legendarul Lev Yashin în poartă, sovieticii s-au impus, în cele din urmă, prin golul decisiv marcat de Viktor Ponedelnik.
- Euro 1964
URSS a fost finalistă și în a doua ediție, cea din 1964, care a fost găzduită de Spania. După ce au fost descalificați în ediția inaugurală, ibericii și-au tras partea leului în ediția organizată chiar de ei și au câștigat-o cu 2-1.
Această competiție a suferit schimbări mari. De exemplu, de la 17, numărul de participante în preliminarii a ajuns la 29. Inițial, erau 30 de echipe, dar Grecia s-a retras după ce a refuzat să joace cu Austria, pentru că se afla în război cu Albania.
Marea absentă a fost Germania de Vest. La fel ca la ediția precedentă, echipele au jucat meciuri în sistem tur-retur, până în semifinale. Luxemburg a fost "ucigașul de uriași" și a produs câteva surprize notabile: a eliminat Olanda cu 3-2 la general și a remizat de două ori cu Danemarca, 3-3 și 2-2. La rejucare, a fost învinsă de danezi cu 0-1. În marea finală, disputată pe Santiago Bernabeu, în fața a 79.000 de spectatori, spaniolii s-au impus cu 2-1, iar Marcelino a marcat golul decisiv.
- Euro 1968
Ediția a treia, cea din 1968, a suferit și o schimbare de denumire. În loc de Cupa Europeană a Națiunilor, a devenit Campionatul European. S-a schimbat și formatul calificărilor, conform UEFA. Fazele eliminatorii, care erau până atunci în sistem tur-retur, au fost înlocuite cu o fază a grupelor, urmată de sferturile de finală. Existau șapte grupe de câte patru echipe și una de trei formații, iar meciurile se jucau tot în format tur-retur. Și sferturile se jucau tot în sistem tur-retur, iar acele sferturi erau de fapt un baraj pentru calificarea la turneul final propriu-zis.
La acea ediție, România a început preliminariile cu un 4-2 cu Elveția. Apoi, naționala pregătită de Ilie Oană a întâlnit Italia și a deschis scorul prin Dobrin. Dar italienii au întors rezultatul, după o decizie controversată a arbitrilor. La acea vreme, "Tricolorii" au obținut un 5-1 și un 7-0 cu Cipru, însă au fost umiliți în returul cu elvețienii, scor 1-7. La București, în finalul preliminariilor, România a fost învinsă de Italia, 0-1 și a terminat grupa pe locul secund, astfel că a ratat calificarea.
În toate meciurile, cu excepția finalei, regulamentul era că se dădea cu banul pentru a se decide echipa câștigătoare, în caz de egalitate, pentru că nu existau atunci lovituri de departajare. Această regulă s-a folosit la Napoli, în semifinala dintre URSS și Italia, atunci când, după 0-0 în 120 de minute, s-a dat cu banul, iar italienii au fost norocoși. În a doua semifinală, Iugoslavia a învins Anglia cu 1-0.
Finala s-a jucat tot tur-retur. După 1-1 în turul cu Iugoslavia, Italia s-a impus în retur cu 2-0, pe Olimpico, din Roma. La acea vreme, trupa antrenată de Ferruccio Valcareggi îl avea pe atacantul "Gigi" Riva, care a strălucit la ediția 1968 și a și marcat primul dintre golurile finalei. Atacantul care juca atunci la Cagliari a rămas și acum în istorie drept cel mai bun marcator al Italiei, cu 35 de goluri în 42 de selecții. Chiar dacă Riva a avut puține prezențe în tricoul Squadrei Azzurra, rămâne remarcabil procentul său de eficacitate.
- Euro 1972
Euro 1972 s-a disputat în Belgia și a fost prima ediție câștigată de Germania de Vest. În preliminarii au fost 32 de echipe la start, împărțite în patru grupe. Iar în fazele eliminatorii, meciurile erau jucate tot în sistem tur-retur. Fazele eliminatorii începeau din sferturi, apoi se jucau semifinale, finală și finala mică. Dar faza finală a turneului începea tot din semifinale, ca la ediția precedentă.
În preliminariile Euro 1972 a participat și România. Sub conducerea lui Angelo Niculescu, "Tricolorii" s-au calificat de pe primul loc al unei grupe cu Cehoslovacia, Ţara Galilor și Finlanda. Dar în sferturi, România a fost eliminată greu de Ungaria. A fost 1-1 în tur și 2-2 în retur, însă maghiarii s-au impus cu 2-1 în manșa decisivă, la Belgrad. Din lotul României făceau parte Mircea Lucescu, Nicolae Dobrin, Anghel Iordănescu, Radu Nunweiller sau Florea Dumitrache.
Pe arena Heysel, în ultimul act, cu 43.066 de spectatori în tribune, nemții s-au impus cu 3-0 în fața Uniunii Sovietice și au șlefuit nume care aveau să devină legende, precum Gerd Muller, Günter Netzer, Sepp Maier, Franz Beckenbauer, Paul Breitner sau Uli Hoeness. Supranumit "Der Bomber", Gerd Muller avea să marcheze de patru ori în fazele eliminatorii și de șase ori în faza grupelor preliminare. Atacantul german venea după un sezon incredibil, 1971-1972, cel mai bun al carierei sale, în care marcase 40 de goluri în Bundesliga.
La acea vreme, coechipierul lui Muller, marele "Kaiser" Franz Beckenbauer, a dat o declarație care a rămas în istorie: "Accelerația lui era incredibilă. La antrenamente, am jucat împotriva lui și nu aveam nicio șansă". Iar căpitanul Beckenbauer era, la acea vreme, unul dintre cei mai buni fundași ai planetei, care juca la fel de bine și ca închizător.
Acea generație a Mannschaft-ului a fost poate cea mai prolifică pe care au avut-o nemții în istorie, dacă avem în vedere că, doi ani mai târziu, în 1974, Germania de Vest și-a adjudecat și titlul mondial. Scheletul acelei naționale era, practic, compus din jucătorii de la două echipe: Bayern Munchen și Borussia Monchengladbach.
- Euro 1976
În 1976, Europeanul s-a disputat în fosta Iugoslavie. A fost ultima ediție care s-a jucat după aceleași regulamente ca și ediția precedentă și prima în care finala s-a decis la penalty-uri.
La acel turneu, România s-a clasat pe locul secund în preliminarii, după Spania, și a ratat calificarea.
Echipele din final-four au jucat între 16 și 20 iunie, timp în care s-au disputat semifinale, finala mică și finala mare. Turneul a fost câștigat de Cehoslovacia, într-o finală de poveste cu Germania de Vest. După ce a fost 2-2 în urma prelungirilor, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare, iar mijlocașul Antonin Panenka a marcat golul izbăvitor, printr-o execuție de efect, acea scăriță care a ajuns să-i poarte numele. La acea vreme, Panenka a povestit că obișnuia să rămână după antrenamente și să exerseze loviturile de pedeapsă, alături de colegul său portar, cu care făcea pariuri.
Aceasta a fost singura ediție câștigată de cehoslovaci și prima în care sovieticii au ratat calificarea în fazele finale.
Au strălucit la acea ediție cehoslovacii Ivo Viktor, Ján Pivarník, Zdeněk Nehoda, olandezul Ruud Krol, sau germanii Beckenbauer și Rainer Bonhof.
- Euro 1980
Nemții s-au revanșat însă peste patru ani, la ediția din 1980, care s-a ținut în Italia. A fost pentru prima dată când a existat o fază a grupelor. Cele opt țări participante au fost împărțite în două grupe. Câștigătoarele acelor grupe jucau finala, fără a se mai disputa semifinale, iar ocupantele locurilor secunde jucau finala mică, pentru "bronzul" european.
Tot ca o premieră, echipa gazdă, Italia, era calificată automat în fazele finale. Germania de Vest a câștigat trofeul pentru a doua oară și s-a impus cu 2-1 în marea finală, împotriva unei echipe a Belgiei care avea jucători extrem de valoroși, precum Jan Ceulemans, Eric Gerets sau Jean-Marie Pfaff. Acea finală a fost arbitrată de românul Nicolae Rainea. Eroul meciului a fost Horst Hrubesch, care a marcat ambele goluri. Acelea au fost primele sale goluri internaționale.
Finala mică a câștigat-o Cehoslovacia, care s-a impus în fața Italiei la lovituri de departajare, după 1-1 în timpul regulamentar.
Printre absențele notabile ale acelei ediții s-au numărat Franța, Ungaria, Iugoslavia sau URSS.
- Euro 1984
A șaptea ediție, Euro 1984, a avut loc în Franța și a venit cu alte schimbări. Astfel, din cele opt echipe participante în faza grupelor, se calificau mai departe primele două clasate în fiecare grupă, nu doar primul loc. A doua modificare era că cele patru echipe jucau în semifinale, iar a treia modificare a fost eliminarea finalei mici.
La acea ediție, România s-a calificat de pe primul loc în preliminarii, iar acela a fost primul turneu la care a participat și Gică Hagi. Însă în grupe, "Tricolorii" au încheiat pe ultimul loc, după Spania, Portugalia și Germania de Vest.
A fost momentul în care marele Michel Platini a ieșit la rampă, alături de Jean Tigana. Platini, care câștigase Balonul de Aur și avea să-l mai câștige de două ori, a marcat nouă goluri în cinci meciuri jucate la acel turneu, record care nu a fost atins de nimeni până în prezent. Sub bagheta celebrului Michel Hidalgo, francezii au câștigat primul trofeu european, în finala cu Spania, echipă care remizase cu România în grupe. Totodată, la ediția din 1984, românul Florea Văetuș a fost primul marcator al calificărilor, în acel meci cu Cipru, scor 3-1, care s-a jucat pe 1 mai 1982.
Semifinala Franța - Portugalia a rămas în istorie și este considerată una dintre cele mai frumoase partide din existența Europenelor. Pe Velodrome, a fost 1-1 în timpul regulamentar. Mai întâi, a marcat Rui Jordao, cel care reușise să înscrie și în minutul 74, însă Domergue a egalat la 2. Totul s-a decis în prelungiri, când Platini a închis tabela cu un minut înainte de fluierul final.
Cealaltă semifinală, Spania - Danemarca, s-a decis la penalty-uri, iar ibericii au triumfat, după ce Elkjaer a ratat de la punctul cu var.
Finala, jucată pe Parc des Princes, a fost adjudecată de francezi, prin reușitele lui Platini și Bellone. A fost primul European câștigat de naționala "Cocoșului Galic".
- Euro 1988
Euro 1988 a consemnat o mare surpriză prin faptul că Franța, campioana în exercițiu, nu s-a calificat. A fost ultima ediție la care au mai apărut echipe precum Germania de Vest, care a devenit Germania în 1990, și URSS, care a devenit Rusia în 1991. România nu s-a calificat din cauza golaverajului, în detrimentul Spaniei.
Acea ediție a scos la iveală momentul lui Van Basten. Atacantul olandez a intrat în istorie cu acel voleu incredibil din finala cu URSS, scor 2-0, pe Olimpiastadion din Munchen. Prima reușită a meciului a fost a lui Ruud Gullit, cu o lovitură de cap care l-a învins pe Rinat Dasaev. Olandezii, conduși de Rinus Michels, aveau atunci o echipă incredibilă, pornind de la portarul Van Breukelen, considerat cel mai bun din lume la acea vreme, până la jucători precum Frank Rijkaard, Ronald Koeman, Wouters sau Vanenburg.
Și în preliminariile acestei ediții, tot un român a fost cel care a marcat primul gol. Ștefan Iovan a înscris în acel 4-0 cu Austria, din septembrie 1986.
- Euro 1992
Euro 1992 s-a disputat în Suedia, iar marea surpriză a fost Danemarca. UEFA nu i-a permis Iugoslaviei să participe din cauza războiului civil care tocmai izbucnise în țară, așa că, în locul ei, a fost "promovată" Danemarca.
În acea vară, danezii tocmai terminaseră campionatele la echipele de club și se aflau în vacanță atunci când au primit vestea. Dar sub bagheta lui Richard Moller-Nielsen, danezii au trecut de Olanda în semifinale, la loviturile de departajare, și și-au adjudecat poate cel mai surprinzător titlu din istoria Europenelor, după ce au învins cu 2-0 Germania, care era atunci campioana mondială în exercițiu. Portarul Peter Schmichel a făcut la acea vreme un turneu de vis.
Ediția din 1992 a fost ultima cu acel format de 8 echipe împărțite în două grupe. Totodată, a fost ultima ediție la care se acordau două puncte pentru victorie.
România a ratat calificarea la Euro 1992 în mod dramatic. În ultimul meci din preliminarii, "Tricolori" aveau nevoie de o victorie la două goluri cu Bulgaria, la Sofia. Au marcat prin Sabău, însă reușita sa a fost anulată pentru offside. Peste un minut, Hagi a ratat un penalty, dar Adrian Popescu a deschis scorul în minutul 31. Sirakov a marcat însă pentru bulgari, iar România nu a mai reușit să revină.
- Euro 1996
Ediția din 1996 a fost prima care a purtat denumirea Euro, iar numărul echipelor a fost dublat, de la 8 la 16, astfel încât au fost patru grupe a câte 4 echipe. Câștigătoarele grupelor jucau în sferturi cu ocupantele locurilor secunde.
Totodată, a fost primul campionat european unde a început să se acorde 3 puncte la victorie. Competiția a fost găzduită de Anglia, țară care a fost eliminată de Germania în semifinale, după lovituri de departajare. În finala de pe Wembley, nemții au învins Cehia, scor 2-1. S-a aplicat atunci regula golului de aur, care i-a aparținut lui Oliver Bierhoff. El a marcat în minutul 95, după ce o mai făcuse o dată.
La acea vreme, presa germană spunea că selecționerul german Berti Vogts a decis să-l convoace pe Oliver Bierhoff la insistențele soției: "Ia-l pe Oliver Bierhoff. O să te răsplătească". Performanța antrenorului Berti Vogts a venit după ce el mai câștigase, ca jucător, Euro 1972 și Cupa Mondială 1974.
La ediția din 1996 au strălucit jucători precum portarul neamț Andreas Kopke, fundașul francez Laurent Blanc, fundașul italian Paolo Maldini, neamțul Matthias Sammer, mijlocașul englez Paul Gascoigne sau atacantul bulgar Hristo Stoichkov. România a participat și ea la Euro 1996, dar a părăsit competiția din faza grupelor, fără niciun punct, deși venea după cea mai bună performanță din istoria sa, acel Mondial de poveste din 1994, jucat în SUA.
- Euro 2000
Euro 2000 a fost câștigat de Franța, echipă care își adjudecase și Cupa Mondială în 1998. A fost prima dată când ediția a fost găzduită de două țări, Belgia și Olanda și a fost primul turneu european la care România a reușit să treacă de faza grupelor. A fost însă și ultimul la care a jucat "Regele" Gică Hagi.
În preliminarii, România a învins Portugalia marelui Figo, cu golul istoric al lui Dorinel Munteanu, din ultimul minut. În acele preliminarii, Adrian Ilie a fost cel mai bun marcator al României, cu 5 goluri.
Un moment memorabil la Euro 2000 rămâne meciul România - Anglia, încheiat 3-2 și care a consemnat calificarea "Tricolorilor" în sferturi. Au marcat Chivu, Dorinel Munteanu și Ganea. Însă românii, antrenați de Emeric Ienei, au fost atunci eliminați de Italia, cu 2-0, într-un meci care a consemnat un cartonaș roșu primit de Hagi în minutul 59, ceea ce a cântărit greu în ecuația finală.
În finala cu Italia, francezii, care erau antrenați de Roger Lemerre, s-au impus prin golul de aur marcat de David Trezeguet, care fusese rezervă în acel meci. La Euro 2000, s-au remarcat jucători imenși, precum Laurent Blanc, Lilian Thuram, Patrick Vieira sau Zinédine Zidane. Din lotul finalistei Italia, au strălucit Francesco Toldo, Francesco Totti sau Fabio Cannavaro.
A fost pentru prima dată când o țară care era campioană mondială în exercițiu reușea să obțină și trofeul european după doi ani. Șapte jucători din echipa învingătoare la Cupa Mondială 1998 s-au regăsit și la Euro 2000.
Ca element distinctiv, la Euro 2000 au participat patru perechi de frați: Patrick și Daniel Andersson (Suedia), Gary și Phil Neville (Anglia), Frank și Ronald de Boer (Olanda) și Emile și Mbo Mpenza (Belgia).
- Euro 2004
Dacă Danemarca a reprezentat cea mai mare surpriză a europenelor, echipa Greciei de la Euro 2004 a fost, de asemenea, incredibilă. Nimeni nu-i dădea vreo șansă trupei pregătite de neamțul Otto Rehhagel. Până atunci, grecii se mai calificaseră de două ori în istorie la un turneu final: Euro 1980, unde au obținut doar un punct și Mondialul din 1994, unde au pierdut toate meciurile.
Competiția s-a desfășurat în Portugalia, echipă care a pierdut cu Grecia în primul meci din grupe și apoi a mai fost învinsă o dată de eleni în marea finală cu 0-1. A fost pentru prima dată când în meciul de deschidere joacă aceleași echipe ca și în finală. Angelos Charisteas a marcat în prelungiri și a fost eroul elenilor, care au avut un parcurs incredibil, început chiar cu calificarea din grupe. Atunci, oamenii lui Rehhagel au mers mai departe dintr-o grupă din care mai făceau parte Spania și Rusia. Apoi Grecia a eliminat Franța și Cehia în drumul spre marea finală de pe Da Luz.
Marile surprize negative de la această ediție au fost Germania, Spania și Italia, care au fost eliminate încă din faza grupelor. A rămas în istorie și stilul de joc impus grecilor de rigurosul neamț Rehhagel, unul economicos, închis, cu posesie slabă și cu meciuri câștigate uneori norocos.
- Euro 2008
Euro 2008 a consemnat triumful Spaniei într-o finală cu Germania, 1-0. Turneul s-a disputat în Austria și Elveția și a consemnat o națională cu adevărat de aur a spaniolilor, care au terminat competiția neînvinși. A fost a doua oară când se întâmplă așa ceva, după succesul nemților din 1996. Iar surpriza negativă a fost chiar campioana în exercițiu, Grecia, care a pierdut toate meciurile din grupă.
Fernando Torres a fost atunci eroul ibericilor. "El Nino" a marcat singurul gol al finalei cu Germania și a adus echipei conduse de regretatul Luis Aragonés primul titlu european după 44 de ani, de la triumful precedent cu URSS, din 1964.
"Mulți oameni vor vedea această echipă a Spaniei pentru că a fost un model de a juca fotbalul. Cred că toți iubitorii de fotbal vor să vadă combinații bune, să ajungă în careu și să marcheze", a spus selecționerul Luis Aragones.
Această ediție a fost prima când s-a acordat noul trofeu, creat de Asprey London și denumit Henri Delaunay Cup.
- Euro 2012
Echipa Spaniei a strălucit și la ediția următoare, cea din 2012, pe care a câștigat-o cu un impresionant 4-0 în fața Italiei. A fost prima națională care câștigă trei trofee majore succesive: Euro 2008, Cupa Mondiala 2010 și Euro 2012. Iar Fernando Torres a devenit primul jucător care a marcat în două finale consecutive.
Turneul s-a desfășurat în Polonia și Ucraina și a fost ultimul care a avut 16 echipe la start. Vicente Del Bosque a dus mai departe creația lui Aragones, iar Spania avea un stil de joc dominant, despre care se spunea că este o mașinărie de fotbal perfectă. La Kiev, în fața a 63.170 de spectatori, Xavi, Iniesta, David Silva sau Fernando Torres au dat recital. Iar Italia, celebră pentru acel catenaccio, a fost ridiculizată în multe momente, în ciuda faptului că avea în componență jucători uriași, precum Buffon, Pirlo, De Rossi sau Chiellini.
Dominația totală a Furiei Roja a fost evidențiată și de numărul uriaș de pase corecte într-un meci de la Euro, 810. În opoziție, Nord-irlandezii au reușit doar 198.
- Euro 2016
Euro 2016 a însemnat o schimbare majoră. De la sistemul cu 16 echipe participante, s-a trecut la 24, împărțite în șase grupe. Turneul a fost organizat în Franța, țară care a fost gazda unei asemenea competiții pentru a treia oară. Pe Stade de France, din Saint-Denis, Portugalia a câștigat primul trofeu major din istorie, într-o finală memorabilă cu Franța, adjudecată prin golul lui Eder, din minutul 109. A fost primul său gol pentru naționala lusitană. Cel mai bun marcator portughez din istorie, Cristiano Ronaldo, a fost lovit de ghinion și s-a accidentat în minutul 25 al finalei.
"Înainte de prelungiri, Ronaldo mi-a spus că eu o să marchez golul victoriei", a precizat Eder după meci.
În meciul de deschidere, România a întâlnit Franța, iar "Tricolorii" au pierdut cu 1-2, însă destul de greu, prin golul lui Payet, marcat tocmai în minutul 89. Cel care a deschis scorul a fost Giroud, care a înscris și primul gol al turneului, iar Bogdan Stancu a egalat din penalty, în minutul 65. În acel meci, trupa antrenată pe atunci de Anghel Iordănescu a avut o șansă imensă chiar în minutul 4, prin același Stancu, care a tras în portarul Lloris, din doi metri. Interesant este că portughezii au terminat grupa cu trei remize și abia s-au calificat mai departe. În plus, lusitanii pregătiți de Fernando Santos au câștigat un singur meci de la acel turneu în timpul regulamentar de 90 de minute.
Francezul Griezmann a fost golgheter, cu 6 reușite și a fost numit jucătorul competiției. Românul Ionuț Lupescu, alături de marele Sir Alex Ferguson, a făcut parte din comisia tehnică UEFA a Euro 2016 și a avut un rol în acordarea premiilor. El a fost ofițer tehnic șef al unei echipe din care făceau parte 13 mari personalități.
- Euro 2020
Euro 2020 s-a desfășurat, de fapt, în 2021, din cauza pandemiei de COVID. Acea ediție, care aniversa 60 de ani, a fost prima la care s-a implementat tehnologia VAR și a avut loc în 11 orașe, din 11 țări. Totodată, UEFA a permis efectuarea a cinci schimbări, în loc de trei, tot din cauza pandemiei. Campioana Portugalia a fost eliminată de Belgia în optimi.
Pe istoricul Wembley, unde s-a mai disputat și ultimul act din 1996, Italia a câștigat marea finală cu Anglia, după loviturile de departajare. Englezul Shaw a marcat cel mai rapid gol din istoria finalelor Euro, după un minut și 56 de secunde, iar Bonucci a egalat în minutul 67. Eroul italienilor a fost portarul Gianluigi Donnarumma, care a parat execuțiile lui Bukayo Saka și Jadon Sancho, iar Rashford a nimerit bara.
În timpul regulamentar, a fost 1-1, după golurile lui Shaw, din minutul 2 și Bonucci, din minutul 67, marcat din penalty. "Squadra Azzurra" a obținut astfel al doilea titlu european după 53 de ani, cea mai mare pauză între trofee dintre toate echipele care au câștigat competiția de mai multe ori. Totodată, succesul Italiei a venit exact în ziua în care s-au împlinit 39 de ani de la momentul în care italienii au câștigat Mondialul din 1982.
