Dacă, în ultimele două decenii, titlurile la Roland Garros au fost împărțite între cei din 'Big 3' (Federer, Nadal, Djokovic), acum a venit cu adevărat schimbul de generații, pentru că marea finală s-a disputat între Alexander Zverev și Carlos Alcaraz.
Pe istoricul 'Philippe Chatrier', asul de pe zgura pariziană a fost Alcaraz, care s-a impus cu 6-3, 2-6, 5-7, 6-1, 6-2, după 4 ore și 20 de minute de spectacol pur.
Carlos Alcaraz - Alexander Zverev 6-3, 2-6, 5-7, 6-1, 6-2, în finala de la Roland Garros
Zverev a punctat la capitolul unde este printre cei mai buni din lume, la seriviciu, cu 8 ași, față de doar 3 ai spaniolului. Alcaraz a avut însă procentaj mai bun pe al doilea serviciu (49% față de 33%), dar mai ales la breakurile reușite: 17 față de doar 7 ale germanului. De asemenea, loviturile direct câștigătoare au fost mai multe de partea lui Alcaraz, iar spaniolul a gestionat mai bine și jocul la fileu și a avut un retur mult mai eficient.
- Alcaraz nu mai câștigase vreun trofeu la Roland Garros.
La doar 21 de ani, spaniolul din Murcia avea deja în palmares două titluri de Grand Slam înainte de openul parizian: US Open 2022 și Wimbledon 2023. Acum, l-a reușit pe al treilea.
Germanul Zverev, ajuns la 29 de ani, a reușit, în sfârșit, să depășească pragul semifinalelor turneului parizian și să ajungă în ultimul act. El avea 12 victorii la rând până la finală. Până acum, el mai jucase o finală de grand slam, cea de la US Open 2020, pierdută în fața lui Dominic Thiem. Zverev a venit la Roland Garros după ce câștigase turneul de la Roma, tot pe zgură, acolo unde l-a eliminat pe marele Rafa Nadal.
- Ultimul german care a triumfat la Roland Garros a fost Henner Henkel, în 1937.
Pentru Alcaraz, Roland Garros a reprezentat un vis încă din copilărie.
"Când eram copil, obișnuiam să fug de la școală pentru a urmări meciurile de la Roland Garros la televizor. Este un turneu special, în care jucătorii spanioli au obținut multe succese, nu doar Rafa. Vreau să-mi las și eu amprenta", spunea Alcaraz înainte de această finală.
Odată cu acest meci, Alcaraz a egalat scorul meciurilor directe cu Zverev, 5-5. În 2024, cei doi s-au mai întâlnit de două ori: Zverev a câștigat în sferturi la Australian Open, iar Alcaraz l-a învins pe neamț în sferturile de la Indian Wells.
- Câștigătorul de la Roland Garros primește un cec de 2,4 milioane de euro și 2.000 de puncte ATP, iar învinsul încasează 1,2 milioane de euro și 1.300 de puncte WTA.