Secretarul american de stat Antony Blinken nu va avea nicio interacţiune cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov la reuniunea de săptămâna aceasta a miniştrilor de externe din statele Organizaţiei de Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a declarat marţi agenţiei EFE ambasadorul SUA pe lângă această organizaţie, Michael Carpenter.
"Nu va exista o interacţiune cu Federaţia Rusă"
"Nu va exista o interacţiune cu Federaţia Rusă. De fapt, nici nu cred că (Lavrov) se va intersecta cu Blinken", a spus ambasadorul american. Comentând participarea ministrului rus la reuniunea ce are loc joi şi vineri în capitala nord-macedoneană Skopje, boicotată din acest motiv de Ucraina şi de statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia), ambasadorul SUA a insistat că Rusia este oricum "total izolată" în cadrul OSCE, unde este sprijinită doar de Belarus.
Ambasadorul SUA a promis că ţara sa nu va accepta să se procedeze "ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat" odată cu invazia rusă în Ucraina şi că "nu poate exista nicio normalizare a brutalităţii".
Vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov anunţase la rândul său, luni, că secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov nu vor avea nicio întrevedere bilaterală la reuniunea ministerială a OSCE. Washingtonul nu a cerut o astfel de întâlnire "şi nici noi nu vom cere una. Aşadar nu va exista nicio întâlnire" între Blinken şi Lavrov a precizat Riabkov.
Participarea lui Lavrov la această reuniune a fost între timp confirmată, după ce autorităţile bulgare au acordat marţi avionului delegaţiei ruse autorizaţia de survol, care până atunci fusese incertă având în vedere sancţiunile occidentale aplicate Rusiei după agresiunea militară contra Ucrainei.
Deşi participă la întâlnire, gazdele nord-macedonene nu l-au invitat pe ministrul rus la dineul de gală organizat miercuri seară după sosirea delegaţiilor.
Lavrov a declarat luni că a primit din partea unor state occidentale solicitări pentru întâlniri cu el la reuniunea din Macedonia de Nord, fără a le preciza.