Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Arestări la Moscova după ce au fost depuse flori pentru victimele atacului din Dnipro

Mai multe persoane au fost arestate marţi, la Moscova, în timp ce încercau să depună flori în memoria celor cel puţin 45 de persoane ucise în atacul rusesc cu rachete asupra oraşului ucrainean Dnipro, potrivit unor activişti pentru drepturi civile, informează dpa, relatează Agerpres.

Acţiunile publice împotriva războiului, rare în Rusia

În total, au fost efectuate patru arestări în centrul capitalei Rusiei marţi seara, a informat organizaţia pentru drepturi civile OVD-Info.

Un mic memorial fusese ridicat luni seara la baza unui monument dedicat poetei ucrainene Lesia Ukrainka, amplasat într-un parc moscovit; o fotografie alb-negru cu blocul distrus din Dnipro şi mai multe flori.

În orele care au urmat, tot mai mulţi oameni au adus flori, unele în culorile albastru şi galben ale drapelului ucrainean. Au fost aduse şi jucării din pluş în memoria copiilor morţi. Mai mulţi trecători s-au oprit şi au plâns.

Acţiunile publice împotriva războiului au devenit foarte rare în Rusia din cauza represiunii masive. De luni de zile, în Rusia aproape că nu au existat proteste majore împotriva invadării Ucrainei, ordonate de preşedintele Vladimir Putin în urmă cu aproape 11 luni.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE