Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE. Candidatul partidului de guvernământ, Lai Ching-te, iese învingător la alegerile prezidențiale din Taiwan

Update: Candidatul partidului de guvernământ, Lai Ching-te, a ieșit învingător la alegerile prezidențiale din Taiwan. Beijingul s-a opus cu fermitate actualului vicepreședinte Lai Ching-te, considerând sondajul o alegere între război și pace, scrie euronews.com.

Cu jumătate din voturi numărate, candidatul Partidului Democrat Progresist din Taiwan, Lai Ching-te, conduce în cursa pentru președinție, potrivit rapoartelor presei locale. Sondajele s-au încheiat sâmbătă la alegerile prezidențiale și parlamentare din Taiwan, care vor trasa traiectoria relațiilor democrației autonome cu China.

Principalul adversar al lui Lai, Hou Yu-ih de la partidul naționalist mai prietenos cu China, cunoscut și sub numele de Kuomintang sau KMT, a recunoscut înfrângerea.

Știrea inițială:

Candidatul care susţine că Taiwanul este deja independent, cel care vrea să se apropie de Beijing sau outsider-ul, cineva va ieşi învingător? Taiwanezii îşi aleg preşedintele sâmbătă, sub privirea ameninţătoare a Beijingului, care revendică insula, transmite sâmbătă AFP.

Secţiile de votare s-au deschis la ora 8:00 (00:00 GMT) şi se vor închide la 16:00 p.m. (08:00 GMT), rezultatele fiind aşteptate în cursul serii.

Favoritul scrutinului este vicepreşedintele Lai Ching-te din partea Partidului Democrat Progresist (DPP), considerat de Beijing drept "un pericol grav", deoarece este pe aceeaşi linie cu preşedintele în funcţie, Tsai Ing-wen, care susţine că insula este, de facto, independentă.

Știrea inițială: Amenințările Chinei sunt principala miză a alegerilor prezidențiale și parlamentare care au loc sâmbătă în insula autonomă Taiwan.

Liderul comunist de la Beijing declara recent că reunificarea Taiwanului cu patria mamă este inevitabilă. China a susținut că va prelua insula până în 2030.

Alegerile prezidențiale și parlamentare din Taiwan au loc după intensificarea dramatică a tensiunilor diplomatice și militare între China și insula autonomă, revendicată de regimul comunist de la Beijing.

China este acuzată de spionaj

De altfel, China este acuzată de spionaj, intimidare și influențarea procesului electoral, ca urmare a manevrelor militare din apele și spațiul aerian al insulei.

Favoritul cursei prezidențiale este vicepreședintele actualului partid de guvernământ, partidul Democrat Progresist. Un apropiat al Statelor Unite, candidatul spune că dorește relații cu China bazate însă pe menținerea autonomiei.

”În mod cert China a folosit sloganul pace și război în încercarea de a influența alegerile și de a instaura un regim pro-China.”, a declarat Lai Ching-te.

El promite întărirea economiei, a capacităților de apărare și menținerea stabilității în strâmtoarea Taiwan, care are un rol cheie la nivelul relațiilor comerciale internaționale. O prioritate va fi și consolidarea parteneriatelor cu marile democrații ale lumii, mai ales cu Washington și Tokyo.

Candidatul principalului partid de opoziție a vorbit și el despre întărirea apărării și achiziționarea de submarine americane.

”Nu numai că vom crește achizițiile militare din SUA, dar vom consolida și cooperarea militară dintre Taiwan și SUA, inclusiv schimburile de informații și pregătirea militară.”, spune Hou Yu-ih.

Cel mai ponderat pare a fi cel de-al treilea candidat, reprezentantul Partidului Poporului. El a pledat pentru o abordare pragmatică în relația cu regimul comunist de la Beijing.

Alegătorii tineri nu par convinși de niciunul dintre politicienii înscriși în cursă, în timp ce alții sunt mai interesați de problemele economice.

Alegerile sunt privite cu interes și pe scena internațională. De-a lungul timpului, Statale Unite ale Amercii au susținut ferm insula împotriva amenințărilor Beijingului. Administrația Biden intenționează să trimită o delegație neoficială la Taipei, imediat după scrutin.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE