Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

90 de prizonieri palestinieni, eliberați de Israel a doua zi după ce Hamas a eliberat trei ostatici. În total, vor fi eliberați 1.900 de palestinieni

La mai bine de șapte ore după ce Hamas a eliberat trei ostatici, Israelul a eliberat la schimb 90 de prizonieri palestinieni. Sute de oameni i-au întâmpinat pe palestinienii întorși acasă cu artificii și scandări despre libertate.

Anunțul a foct făcut de Autoritatea Penitenciarelor din Israel, la scurt timp după miezul nopții. Toți cei eliberați sunt femei și minori. Prizonierii se aflau în închisoarea militară Ofer, din Cisiordania ocupată şi într-un centru de detenţie din Ierusalim. Israelul îi reținuse pentru ceea ce a considerat că sunt infracțiuni legate de securitatea națională, de la aruncarea cu pietre până la acuzații mai grave, cum ar fi tentativa de omor.

90 de prizonieri palestinieni, eliberați de Israel, în schimbul a trei israelieni eliberați de Hamas

Armistițiul a fost amânat la cu două ore și 45 de minute de la data prevăzută pentru a începe. Israelul a refuzat inițial să-l pună în aplicare deoarece nu primise numele ostaticilor pe care Hamas intenționa să-i elibereze.

Acordul prevede, de asemenea, că 236 de palestinieni condamnați la închisoare pe viaţă pentru comiterea sau participarea la atacuri sau atentate şi care urmează să fie eliberaţi ca parte a schimbului, vor fi exilaţi, în principal în Qatar sau Turcia.

Autoritățile israeliene au declarat că vor elibera, în total, aproximativ 1.900 de palestinieni în următoarea perioadă.

Khalida Jarrar, prizonieră eliberată: „Sunt sentimente grele. În primul rând, este sentimentul libertății și le mulțumim tuturor pentru această libertate. Iar pe de altă parte, simțim durerea pentru pierderea unui număr mare de martiri. Trăim într-un sentiment dublu. Situația din închisoare este foarte dificilă și ne dorim libertate pentru deținuți și deținute."

Hadia Shatara, prizonieră eliberată: „Libertatea noastră este incompletă. Milă pentru martiri! Libertatea noastră nu va fi completă până când Gaza nu va fi reconstruită, iar viața nu va reveni la normal."

Acordul de încetare a focului din Fâșia Gaza prevede ca Israelul să elibereze 30 de prizonieri palestinieni în schimbul unui ostatic Hamas. Potrivit termenilor armistițiului, ostilitățile încetează în enclava Gaza, iar 33 de ostatici israelieni vor fi eliberați într-o primă etapă de șase săptămâni.

În a treia și ultima etapă a armistițiului, odată cu începerea reconstrucției Fâșiei Gaza, Hamas va preda cadavrele ostaticilor care au murit în captivitate, în schimbul acestui plan de reconstrucție.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE