O lovitură ca în filme a fost dată de hoți în regiunea industrială Symar, din orașul american Los Angeles, considerat patria cazinourilor, în care rulează printre cele mai mari sume de bani dintre toate metropolele lumii. Aproape 30 de milioane de dolari au fost furate chiar din depozitul financiar al celei mai mari firme private de securitate.
Suma uriașă, care se afla într-un seif, a fost extrasă prin acoperișul acelei firme, iar presa americană a comparat această operațiune cu filmul "Ocean's Eleven". Seiful nu pare să fi fost forțat.
David Cuellar, de la Departamentul de Poliţie din Los Angeles, a spus că este "cel mai mare jaf cu bani cash" din istoria orașului Los Angeles. De menționat că foarte puține persoane știau despre sumele uriașe care erau păstrate în acel seif.
30 de milioane de dolari, furate prin acoperiș
Fapta a fost descoperită luni, 1 aprilie, când angajații au deschis seiful, iar investigatorii nu reușesc încă să dea de urma hoților, cu toate că participă și FBI la cercetări.
Pătrunderea prin acoperișul clădirii a fost soluția la care au apelat infractorii pentru a scăpa de sistemul sofisticat de securitate și alarmare. Astfel, jaful pare să fi fost pus la cale cu mare precizie și calculat foarte amănunțit de către o echipă cu experiență, potrivit Los Angeles Times.
Din imaginile filmate din aer, se observă ceea ce pare a fi o bucată de material sprijinită de peretele clădirii respective, care pare să fi fost decupată din acoperiș.
"Este incredibil, nici nu-ţi poți da seama cum. Încă încerc să mă dumiresc. A fost o treabă din interior? A fost o singură persoană? A fost un grup? Sunt o mulţime de întrebări", a spus un angajat, citat de ABC News.
🚨NEW: Gang steals $30 MILLION from a Los Angeles cash vault on Easter Sunday in Southern California
— Shadyyee (@chockietee) April 4, 2024
The theft happened at a GardaWorld facility in Sylmar
The thieves broke into the facility undetected, bypassing alarms, by entering through the roof
They managed to access the… pic.twitter.com/ZWEaPIoN4X
Compania păgubită este una canadiană, Garda World, considerată cea mai mare companie privată de securitate și gestiune din America de Nord. Este o companie globală de securitate şi de gestionare a numerarului, care operează și flote de maşini blindate. În acel depozit se aflau depozitele mai multor firme. Mulți angajați ai acestei companii au lucrat și în Afganistan, în timpul războiului, iar mulți sunt vetetani ai Armatei SUA.
Jim McGuffey, care este expert în maşini blindate şi consultant în domeniul securităţii, a calificat furtul din Sylmar drept "un şoc" și nu își explică de ce nu au putut fi opriți hoții, cu toate că încăperea respectivă și seiful au, de obicei, două sisteme de alarmă și detectoare de mișcare, dintre care unul plasat tocmai pe seif.
"Nu poţi pur şi simplu să intri și să ieşi cu o asemenea sumă de bani. O astfel de instalație ar trebui să fie protejată de sus până jos şi pe laterale", a spus Jim McGuffey.
Acest eveniment e considerat cel mai mare jaf cu bani cash din istoria orașului Los Angeles. Însă cel mai mare jaf, ca valoare, a fost în 2022, când au fost furate bijuterii în valoare de aproape 100 de milioane de dolari, dintr-un camion parcat într-o zonă de servicii de pe autostradă și care urma să le livreze pentru o expoziţie din Los Angeles.
Anterior, cel mai mare furt de numerar din Los Angeles a avut loc pe 12 septembrie 1997, când au fost sustrase 18,9 milioane de dolari din fostul amplasament al fabricii blindate Dunbar, de pe strada Mateo. La acea vreme, autorii furtului au fost prinși în cele din urmă.