Pe 1 februarie 2023 se împlinesc 20 de ani de la dezastrul navetei spațiale Columbia. Pe 1 februarie 2003, nava spațială s-a dezintegrat la intrarea în spaţiul atmosferic din cauza desprinderii scutului termic, accident produs la decolare. Cei şapte astronauţi aflaţi la bord au murit.
Istoria navetei spațiale Columbia
Columbia (OV-102), prima navetă din flota orbitală, a fost livrată Centrului Spaţial Kennedy la 25 martie 1979. Numele său era unul plin de însemnătate pentru americani. Columbia era denumirea vasului care, în anul 1792, a explorat gurile râului Columbia. Numele reprezintă și prima navă a marinei SUA care a făcut înconjurul planetei. Totodată, Columbia a fost și numele modulul de comandă din cadrul Misiunii „Apollo 11”, potrivit nasa.gov.
Naveta efectua primul zbor la 12 aprilie 1981. Comandantul acestui prim zbor a fost John Young (un veteran al programelor Gemini şi Apollo) şi pilotul navetei a fost Robert Crippen, care a ieşit pentru prima oară în spaţiu. Columbia s-a întors pe Pământ la 14 aprilie 1981, după ce a navigat în jurul planetei de 36 de ori.
Prima misiune operaţională, cu un echipaj format din patru astronauţi, a fost STS-5, lansată la 11 noiembrie 1982.
La 23 iulie 1999, a fost lansată misiunea STS-93, comandată de lt. col. Eileen Collins, prima femeie care a comandat o navetă spaţială. Cu acest prilej, Columbia a lansat telescopul spaţial Chandra. Printre realizările navetei Columbia se numără recuperarea Satelitului LDEF (misiunea STS-32 în ianuarie 1990) şi experimentele din cadrul Laboratorului Spaţial pentru Ştiinţele Vieţii (misiunea STS-40 în iunie 1991).
Ultima misiune a navetei Columbia. Ce s-a întâmplat la 1 februarie 2003
Ultimul zbor al navetei Columbia a fost în 2003. Nava a fost lansată pe 16 ianuarie 2003, la ora 10:39 a.m. EST. În timpul analizei de rutină a filmelor de lansare, inginerii au observat că, la aproximativ 82 de secunde de la începerea zborului, o bucată de spumă izolatoare eliberată din rezervorul extern al navetei părea să lovească aripa stângă a navetei.
Pe 23 ianuarie, în a opta zi a misiunii, directorul de zbor J. Steve Stich de la Controlul Misiunii i-a notificat pe Rick Husband (comandantul misiunii) și William McCool (pilotul misiunii) despre lovirea spumei printr-un e-mail, incluzând un clip video al impactului, dar i-a asigurat că, deoarece fenomenul se mai produsese în misiuni anterioare, nu a provocat nicio îngrijorare cu privire la deteriorarea vehiculului sau la reintrarea în atmosferă. Husband a informat restul echipajului.
Cu toate acestea, inginerii de la sol au continuat să evalueze impactul loviturii de spumă, solicitând imagini de înaltă rezoluție ale zonei afectate pentru a finaliza o analiză mai amănunțită, dar, în cele din urmă, managerii au refuzat cererea.
La 27 ianuarie, echipajul STS-107 a discutat prin radio cu cei trei membri ai echipajului Expedition 6 de la bordul Stației Spațiale Internaționale.
Pe 28 ianuarie, membrii echipajului au adus un omagiu colegilor lor astronauți pierduți în accidentul de pe naveta Challenger (1986), și în incendiul de pe rampa de lansare a navetei Apollo 1 (27 ianuarie 1967).
Astronauții au finalizat ultimele sesiuni științifice pe 31 ianuarie, în timp ce Husband și McCool au folosit un simulator pentru a exersa procedurile de intrare și aterizare și au testat sistemele Columbia necesare pentru întoarcerea pe Pământ.
În dimineața următoare, au închis trapele de la modulul Spacehab, apoi au închis ușile compartimentului de încărcare utilă, echipa de intrare condusă de directorul de zbor Leroy E. Cain monitorizându-le activitățile de la Centrul de control al misiunii.
Astronauții și-au îmbrăcat costumele portocalii de lansare și de intrare și și-au ocupat locurile, cu Husband, McCool, Chawla și Clark pe puntea de zbor și Brown, Anderson și Ramon în puntea mediană. Husband și McCool au orientat Columbia cu motoarele sistemului de manevră orbitală îndreptate în direcția de zbor și, după ce au primit undă verde pentru pornirea de pe orbită de la comunicatorul capsulei, astronautul NASA Charles O. „Scorch” Hobaugh, au pornit motoarele timp de două minute și 38 de secunde deasupra Oceanului Indian.
Ei au reorientat Columbia cu partea din față și înclinată la 40 de grade pentru a face față căldurii reintratrării în atmosferă. Pentru a ajuta la încetinirea vehiculului, acesta a efectuat o serie de manevre pentru a pierde energie.
La 15 minute după intrarea în interfață, zburând deasupra Texasului la o altitudine de peste 60 de kilometri și la 16 minute distanța de aterizarea la Kennedy Science Center, Centrul de Control al Misiunii a pierdut contactul cu Columbia și cu echipajul său.
Naveta s-a dezintegrat la intrarea în spaţiul atmosferic. Cei şapte astronauţi aflaţi la bord au murit.
Sursa cronologiei: nasa.gov
Cine erau cei șapte astronauți din misiunea Columbia 2003
Echipajul navetei Columbia era format din şapte astronauţi.
De la stânga (rândul de jos), purtând tricouri roșii pentru a semnifica culoarea turei lor, sunt Kalpana Chawla (specialistul de misiune), comandantul Rick D. Husband, Laurel B. Clark (comandantul de misiune) și Ilan Ramon (specialistul în sarcină utilă).
De la stânga (rândul de sus), purtând cămăși albastre, sunt David M. Brown (specialistul de misiune), pilotul William C. McCool, pilotul Michael P. Anderson (comandantul sarcinii utile).
Comandantul misiunii, Rick Husband, era colonel în cadrul Forţelor Aeriene ale Statelor Unite (USAF). Husband a obţinut, în anul 1980, licenţa în ingineria mecanică la Universitatea Tehnică din Texas şi deţinea un masterat în acelaşi domeniu, obţinut în 1990, la Universitatea de Stat din California. A fost selectat de NASA în decembrie 1994 şi a participat la mai multe experimente derulate de acest organism. În 1999 a fost pilotul misiunii STS-96, o misiune de 10 zile, prima care a făcut legătura cu Staţia Spaţială Internaţională. Husband avea la activ 235 de ore petrecute în spaţiul cosmic.
William C. McCool, pilotul misiunii, era pilot de încercare şi fusese pilot în aviaţia Marinei Statelor Unite. McCool era licenţiat al Academiei Navale a Statelor Unite în domeniul ştiinţelor aplicate (1983). În 1985 a obţinut un masterat la Universitatea din Maryland, iar în 1992 un masterat în inginerie aeronautică la Şcoala Postuniversitară. McCool a fost selecţionat de NASA în aprilie 1996 şi a participat la mai multe experimente internaţionale. El se afla la prima misiune.
Michael P. Anderson era locotenent colonel în cadrul Forţelor Aeriene. Era licenţiat în fizică şi astronomie al Universităţii din Washington şi deţinea un masterat în fizică, obţinut în 1990 la Universitatea din Creighton. A fost selectat de NASA în decembrie 1994. În cadrul NASA a participat la mai multe experimente internaţionale. Anderson era la cea de-a doua misiune spaţială. În 1998 a participat la misiunea STS-89, a opta misiune de cuplare a unei navete spaţiale la Staţia Spaţială MIR. Anderson a petrecut 211 de ore în spaţiul extraatmosferic. În cadrul misiunii STS-107 era responsabil al programului ştiinţific de la bordul navetei Columbia.
David M. Brown era căpitan în cadrul Forţelor Aeriene Navale. Brown era licenţiat în biologie al Colegiului William and Mary şi era doctor în ştiinţe medicale. Brown a fost selectat de NASA în aprilie 1996 şi a participat la mai multe experimente internaţionale. Era la prima misiune spaţială. În cadrul misiunii STS-107, Brown deţinea funcţia de medic al echipajului.
Kalpana Chawla era specialistă în inginerie aerospaţială. Chawla obţinuse licenţa în inginerie aerospaţială la Colegiul Tehnic din Punjab, un masterat la Universitatea din Texas şi doctoratul la Universitatea din Colorado. Kalpana Chawla a fost selecţionată de NASA în decembrie 1994 şi a participat la mai multe experimente internaţionale. Chawla participase la misiunea STS-87, fiind responsabilă cu braţul mecanic al navetei. Acumulase 376 de ore în spaţiul extraatmosferic.
Laurel Blair Salton Clark era căpitan în cadrul Forţelor Navale. Clark obţinuse licenţa în zoologie la Universitatea din Wisconsin în 1983 şi un doctorat în medicină. Clark a fost selecţionată de NASA în aprilie 1996 şi a participat la mai multe experimente internaţionale. Era la prima misiune spaţială. Ilan Ramon era colonel-pilot în Aviaţia Militară Israeliană.
Ilan Ramon era licenţiat în electronică şi în ingineria calculatoarelor. A fost recrutat pentru misiuni spaţiale de către Forţele Aeriene Israeliene în anul 1997 iar, un an mai târziu, a fost acceptat de către NASA. Din iulie 1998, a început antrenamentele la Centrul Spaţial Johnson din Houston, Texas. A participat la mai multe experimente internaţionale derulate de NASA. Ilan Ramon era la prima sa misiune spaţială.
