Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Tot ce trebuie să știi despre „Baby Reindeer”, cel mai surprinzător serial Netflix din 2024

Primele scene ale acestui serial te pot face să crezi ca este un show de comedie, asemănător unui sitcom. Însă, lucrurile nu sunt deloc ceea ce par.

Acțiunea se întâmpla în Londra contemporană, într-o secție de poliție, unde ne este prezentat Donny Dun, care încearcă din răsputeri să le spună polițiștilor că este hărțuit.

Donny Dun, protagonistul „Baby Reindeer”, este jucat de Richard Gadd, care este și creatorul serialului. Mai mult decât atât, el se joacă pe sine, exact așa cum evenimentele s-au întâmplat în realitate.

Donny începe să le povestească polițiștilor cum a cunoscut-o pe hărțuitoarea lui, Martha, în barul în care lucrează. Donny îi oferă Marthei o cană de ceai, fără să-i ceară bani pentru a face un lucru bun.

Puțin a știut Donny la acel moment, că fapta bună îl va costa toată viața.

Martha, de unde ai apărut?

„Baby Reeinder” reprezintă o versiune ficțională a comediantului Richard Gadd (cel care îl joacă pe Donny), care flirtează cu Martha. Ea se portretizează a fi o avocată de succes, dar care nu își permite o doză de CocaCola sau o cană de ceai.

Comediantul care se chinuia să înceapă o carieră full-time în comedie, le spune polițiștilor că „mi-a fost milă de ea, instant”, în timp ce le povestește cele întâmplate la secție.

De la atenția primită, Martha începe să-l hărțuiască pe Donny cu 41,071 emailuri și 350 de ore de mesaje vocale. Toate acestea îl fac pe Donny să se reîntoarcă la niște momente traumatice din viața lui și să acționeze în comformitate pe durata serialul.

Creatorul serialului, însă, nu ne dă niciun răspuns gratuit. Acesta nu doar a pus cap la cap serialul, dar se joacă și pe sine, trecând în revistă toate momentele dificile din viața lui.

Narațiunea este un detaliu foarte bine pus la punct care ne ajută să înțelegem prin ce trece Donny, până la cel de-al patrulea episod, unde ne îndepărtăm ușor de Martha și ajungem într-un moment de cumpănă din viața comediantului. Acesta marchează cel mai dur moment al serialului.

Prim-planurile alternate cu textele din emailurile trimise de Martha accentuează senzația de realitate a tragediei, descoperind povestea o dată cu personajele.

Un serial greu de privit

Serialul reprezintă o succesiune de întâmplări inconfortabile prin care protagonistul trece, iar noi, spectatorii o dată cu el. Împreună trăim sentimente de supărare, râsete, plânsete și tensiuni.

Motivul pentru care show-ul reușește să ajungă la noi este printr-o onestitate absolută. Aceasta este mai proeminentă în scenele când Donny încearcă să își prezinte actele de comedie care sunt specifice unui începător: incomode. Publicul de cele mai multe ori nu-i oferă nimic, doar liniște.

Dacă acest serial ne poate învăța ceva este că adevărul de cele mai multe ori nu e simplu și curat, așa cum ne așteptăm.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE