PSD ocupă primul loc în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare din 2024, arată un sondaj INSCOP realizat la comanda News.ro. Pe locurile 2 și 3 sunt PNL și AUR, în timp ce pe locul patru se situează USR, care înregistrează o creștere a intenției de vot.
PSD are 28,7% din intenția de vot a alegătorilor care au declarat că merg sigur la vot, în scădere față de sondajul precedent, care-i situa pe social-democrați la 31,0%.
Pe locul doi se situează PNL, cu 18,9%, în scădere față de sondajul precedent, care îi situa pe liberali la 20,4%.
La o diferență de numai 0,3 procente se situează AUR, cu 18,6%, în scădere față de sondajul precedent, care situa partidul la 19,7%.
Partidele USR și SOS România înregistrează creșteri
USR înregistrează o creștere a intenției la vot, fiind pe locul 4, cu 14,6% (creștere cu 2,6 procente față de sondajul precedent).
O creștere în intenția de vot înregistrează și partidul SOS România, care a ajuns la 4,0%, de la 3,1%.
”Principalele trei partide, PSD, PNL și AUR sunt într-un ușor regres al intenției de vot comparativ cu luna precedentă. Doar USR și SOS România înregistrează creșteri ușoare. Constatăm în ultimele luni o așezare a PSD în intervalul 28-30%, în timp ce AUR oscilează în intervalul 18-22%, iar PNL în intervalul 18-20%. AUR pare să își fi încetinit tendința de creștere, stabilizându-și scorul în jurul procentului de 20%. O posibilă explicație ar putea fi dată de ascensiunea SOS România care captează electoratul care rezonează la mesaje ultra-radicale. Pe de altă parte, USR pare să crească ușor pentru prima dată în ultimele luni, însă rămâne de văzut dacă această evoluție este una conjuncturală sau o tendință clară.”, a declarat Remus Stefureac, directorul INSCOP Research.
Respondenți: România se îndreaptă într-o direcție greșită
68.6% dintre români sunt de părere că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcție greșită (față de 69.5% în septembrie 2023), în timp ce 23.4% cred că se îndreaptă într-o direcție bună (față de 21.1% în septembrie 2023), iar 8% nu știu sau nu răspund.
Sondajul INSCOP a fost realizat în perioada 23 octombrie – 2 noiembrie 2023, prin metoda interviului. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.