Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Românii au făcut un spital din donații. Jumătate dintre copiii diagnosticați anual cu cancer vor putea fi tratați în spitalul „Dăruiește Viață”

Primul mare spital din România ridicat exclusiv din fonduri private și donații este construit. Chiar și formația Metallica a donat 250 de mii de euro pentru acest spital construit în București. Urmează montarea mobilierului și testele instalațiilor. Pregătirea de recepție va începe în prima parte a anului viitor.

Oana Gheorghiu, membru fondator al Asociației „Dăruiește Viață”: Estimăm că primii pacienți vor putea intra în a doua jumătate a anului viitor. Am terminat lucrările de construcție, chiar și o parte din mobilier este deja instalat, o parte de echipamente, mai sunt de venit, facem în acest moment teste ale instalațiilor, astfel ca anul viitor când începe procedura de recepție, să fim gata. Durează câteva luni, apoi urmează predarea către spitalul Marie Curie a spațiilor, obținerea autorizațiilor de funcționare este încă o etapă, pe care trebuie să o parcurgă spitalul Marie Curie și apoi preluarea pacienților în noile spații.

Spitalul este construit de cei peste 350.000 de români care au făcut donații

Va fi un spital public care va intra în proprietatea statului român. Asociația „Dăruiește Viață” va rămâne în continuare alături de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie și va încerca să testeze noi modele de management și guvernanță corporativă în domeniul spitalicesc.

Oana Gheorghiu, membru fondator al Asociației „Dăruiește Viață”: „Noi lucrăm la un proiect pilot pe care să îl prezentăm autorităților, astfel încât asociația să rămână în preajma spitalului și să aibă o implicare în felul în care se vor întâmpla lucrurile în acest spital. Ne propunem întâi să ne implicăm la nivelul unei secții, al celei de radioterapie și să testăm un alt mod de a face managementul serviciilor medicale, astfel încât să asiguram o calitate a serviciului medical și un alt mod de a gestiona resursele.”

Spitalul a fost construit ținând cont de standardele europene și folosind materiale de cea mai bună calitate si de ultima generație.

„A costat aproximativ 43 de milioane de euro, încă suntem la faza de a trage linie. Pe lângă clădirea pe care am făcut-o, am făcut o centrală termică, care deservește atât clădirea nouă, cât și clădirea veche a spitalului Marie Curie, am avut de refăcut multe instalații care să deservească spitalele, stații de ozonare, nu doar în această clădire. În sumă au fost incluse și o parte dintre echipamentele de radioterapie, care sunt foarte scumpe și mobilarea spitalului”.

Cum va arăta noul spital

„Este vorba despre construcția unui spital de 12.000 de metri pătrați la care se adaugă alte clădiri adiacente de aproximativ 2.400 de metri pătrați. Este un spital de copii, în clădirea nouă vor fi secțiile de oncologie pediatrică, neurochirurgie, chirurgie, avem un bloc operator cu 5 săli de operații, un etaj întreg este terapia intensivă, care va deservi întregul spital Marie Curie, clădirea veche și clădirea nouă. Sunt toate spațiile destinate consultațiilor în ambalator și, pentru prima oară în România, radioterapie pentru copii, secție cu totul nouă și care sperăm să aducă pentru prima dată în țara noastră un tratament integrat copiilor care până acum nu puteau să facă acest tratament aici și trebuiau să meargă în străinătate”, spune Oana Gheorghiu.

VEZI GALERIA
6 imagini

sursă foto: Daruieste Viata / Facebook

Jumătate dintre copiii diagnosticați anual cu cancer vor putea fi tratați anual în spitalul „Dăruiește Viață”

„Spitalul are 183 de paturi, spitalul Marie Curie tratează în general mii de copii lunar. Vom afla mai multe după ce vom depăși procedurile de organizare a serviciilor medicale. E greu să spunem câți copii, dar sigur secția de oncologie de la care noi am pornit va putea să trateze cel puțin 200 de cazuri de copii pe an, copii care sunt diagnosticați cu cancer. În România sunt 400 de cazuri noi în fiecare an, Spitalul Marie Curie va putea să preia cel puțin jumătate din ele”, transmite un membru fondator al Asociației.

4 ani a durat construcția spitalului, perioada pandemiei și războiul din Ucraina provocând întârzieri proiectului.

Oana Gheorghiu a vorbit la Euronews România despre o posibilă colaborare cu ministerul Sănătății.

„Suntem deschiși să împărtășim din experiența noastră. Îi rugăm pe români să rămână alături de noi, pentru că vrem să transformăm spitalul Marie Curie într-un adevărat campus medical ca-n vestul Europei, primul campus în care să facem un altfel de management, alte servicii medicale la o altă calitate. Am avut două întâlniri cu domnul ministru Rafila, a văzut clădirea și a fost impresionat, și și-a arătat decizia de a colabora. Avem nevoie de susținerea autorităților pentru a face ca acest spital să funcționeze așa cum trebuie și avem nevoie de ajutorul Parlamentului să schimbe legile pentru a testa aceste noi modele de management și guvernanță corporativă în domeniul spitalicesc”, a spus Oana Gheorghiu, membru fondator al Asociației „Dăruiește Viață”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE