Artizanul diplomatic al Unirii Valahiei și Moldovei la 1859 a fost Împăratul Franței Napoleon al III lea, descendent al faimosului împărat Napoleon Bonaparte, un prieten și un susținător al celor mai importante figuri de politicieni pașoptiști români.
În 1853, Napoleon al III-lea reușește să creează o coaliție antirusă (alcatuită din Franța, Anglia, Imperul Otoman și Regatul Sardiniei), care va declanșa Războiul din Crimeea. Peninsula Crimeea fusese ocupată de trupele rușești prin politica forșei și a expansiunii militare.
Războiul Crimeei din 1853 se va termină cu înfrîngerea rușinoasă a armatelor Imperiului Țarist. Atunci, puterile occidentale au reușit să stopeze ambițiile Rusiei de a anexa teritoriile de la gurile Dunării.
Tot atunci, profilul geopolitic al viitorului stat român modern a fost schițat în linii mari de Napoleon al III-lea. Acesta dorea să aibă la în sud-estul Europei un stat care să constituie un avanpost al civilizației europene împotriva expansionismului rusesc. Unirea Principatelor va avea loc imediat după încheierea Războiului din Crimeea. Această Unire a exprimat voința populară a românilor moldoveni și munteni, dar diplomatic și gepolitic a fost realizată de Napoleon III. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza la Iași și București a fost tot ideea lui Napoleon III.
Rolul lui Napoleon al III-lea în Unirea de la 1859
Despre culisele istorice ale Unirii de la 1859, ne-a vorbit istoricul Virgil-Ștefan Nițulescu, director al Muzeului Țăranului Român. El pune în evidență tot planul diplomatic laborois al Împăratului Napoleon al III-lea al Franței pentru a consolida statalitatea românească modernă ca un scut împotriva expansiunilor militare ale Imperiului Rus.
Virgil-Ştefan Niţulescu este doctor în istorie și manager la Muzeul Național al Țăranului Român. Este, totodată, redactor șef la Revista muzeelor, membru în Comisia Națională Română pentru UNESCO, membru în Consiliul Științific al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel” și profesor asociat la Universitatea din București.
Bogdan Rădulescu: Poate fi considerat Împăratul Napoleon al III-lea artizanul diplomatic al Unirii de la 1859?
Virgil-Ștefan Nițulescu: Evident. Acest Act al Unirii de la 1859 nu s-ar fi putut întâmpla, dacă nu ar fi existat un om cum a fost Napoleon al III-lea. El se proclamase deja Împăratul Franței, după ce dăduse o lovitură de stat în 1850. Recursese la acest gest pentru că nu mai putea să fie reales ca președinte al Republicii. Așa a devenit împărat sub numele de Napoleon al III-lea. A fost un om foarte inteligent care și-a dat seama că Franța trebuie să joace un rol european major, așa cum îl jucase și în timpul strămoșului său Împăratul Napoleon I. Napoleon al III-lea a înțeles, ca și strămoșul său, că unul dintre marii inamici ai modernizări Europei și ai aducerii unui nou suflu pe acest bătrân continent este Rusia.
Napoleon al III-lea a înțeles că unul dintre marii inamici ai modernizări Europei și ai aducerii unui nou suflu pe acest bătrân continent este Rusia. A fost un om foarte inteligent care și-a dat seama că Franța trebuie să joace un rol european major
A înțeles că este nevoie în această parte a Europei de o națiune modernă, latină, francofilă, care să fie un fel de redută împotriva expansionismului rusesc în sud-estul Europei. Credeți că românilor le-a acordat acest rol geopolitic și de aceea a făcut tot posibilul ca România să devină un stat modern puternic la gurile Dunării?
Da. Având în minte acest proiect geopolitic, Napoleon al III a fost gata să se alieze cu alte puteri europene împotriva Rusiei. A găsit ca aliat de conjuctură și Turcia. Războiul Crimeei din 1853 declanșat de aceste puteri aliate împotriva rușilor s-a încjeiat cu o răsunătoare înfrângere a Imperiului Țarist.
Atunci Rusia a fost obligată să restituie Principatului Moldovei trei județe anexate ilegal. În acest context, și pe funadalul Conferinței de la Pris din 1856, Napoleon al III-lea a putut fi principalul susținător al cauzei românilor în fața puterilor europene.
Politicienii români ai acelei perioade au beneficiat, deci, de ajutorul lui Napoleon al III-lea pentru a realizara Unirea?
Enorm. Una dintre problemele pe care liderii Europei l-au avut de dezbătut la Conferința de Pace de la Paris din 1856 a fost: ”ce facem cu cele două Principate de la gurile Dunării, Moldova și Țara Românească (sau Valahia, cum i se mai spunea)?”
Atunci, a apărut această idee, pe care tot Împăratul Napoleon al III-lea o lansase: ”ce-ar fi să-i întrebăm chiar pe români ce vor?”. Așa s-a ajuns la decizia de a se organiza alegeri în cele două Principate, iar aceste alegeri s-au încheiat cu întrunirea celor divanuri ad-hoc prin intermediul cărora românii din Moldova și din Țara Românească și-au spus opinia și l-au ales pe Alexandru Iona Cuza ca propriul lor domn.
În tot acest timp, boierii români, dar și primii politiceni cu adevărat profesioniști, adevărați oameni de stat pe care i-au avut cele două Principate, erau oameni care fuseseră mulți dintre ei în exil, după Revoluția de la 1848. Toți apucaseră să îl cunoască personal la Paris pe Napoleon al III-lea. Ei au fost sprijiniți în eforturile lor de către împărat, fie direct, fie prin intermediari, așa încât erau convinși că au tot timpul în spatele lor un sprijin foarte important. Și așa a și fost.
Adevărați oameni de stat pe care i-au avut cele două Principate erau oameni care fuseseră mulți dintre ei în exil, după Revoluția de la 1848. Toți apucaseră să îl cunoască personal la Paris pe Napoleon al III-lea.
Carol I adus de Napoleon al III-lea
Tot Împăratul Napolon al III-lea a contribuit și la aducerea pe tronul României a lui Carol I, după ce Alexandru Iona Cuza a plecat în exil, la Paris, Viena și Wiesbaden…
Așa este. Chiar dacă în 1866 Cuza a fost nevoit să părăsească țara, Napoleon al III-lea a încercat să îl aducă mai întâi pe tronul noului stat românesc pe Philippe de Flandra, dar, acesta din urmă s-a răzgândit după o vreme. Atunci, cu sprijinul Prusiei, Napoleon al III-lea a intervenit să fie adus până la urmă la București tânărul print Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, cel care va devein Regele Carol I la României. Atunci s-au înțeles și Franța și Prusia – care mai târziu vor ajunge la război – ca, pentru binele României, prințul Carol să vină pe tronul țării.
Unirea de la 1859 și edificarea statului modern român s-au întâmplat în detrimental intereselor Rusiei. Singura țară care ne-a sabotat permanent în tot acest timp a fost Rusia.
Și acest lucru trebuie spus din nou. Totul s-a întâmplat în detrimental intereselor Rusiei. Singura țară care ne-a sabotat permanent în tot acest timp a fost Rusia. De altfel, în momentul în care Cuza a abdicat, a existat o mișcare separatistă la Iași, care a fost încurajată de spionii ruși, care și-ar fi dorit să recâștige cumva influența rusească asupra Moldovei, deoarece, la vremea aceea, exista o graniță comună între Imperiul Rus și Moldova.
