Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, de la orele 7:30 și 20:00, iar în weekend de la 8:30 și 20:00, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Gaudeamus 2023: evoluția muzicii rock și mașinăria de minciuni în epoca rețelelor de socializare

-O istorie ilustrată a muzicii rock, una dintre cărțile recomandate deopotrivă pasionaților de lectură, dar mai ales iubitorilor de muzică rock.

-Cartea spune povestea revoluției muzicale care a început în anii ‘50.

-În acea vreme, artiștii au îmbinat sonorități precum blues, jazz și country. Noul ritm avea să schimbe istoria muzicii.

Citește mai mult despre evoluția muzicii rock.

Prima carte scrisă de premierul Islandei a fost publicată și în limba română

-Katrín Jakobsdóttir se află în fruntea Guvernului islandez din 2017, ea a ocupat și funcția de ministru al Educației, Cercetării și Culturii.

-Prim-ministrul islandez a studiat și a susținut o disertație de master pe tema literaturii islandeze de suspans.

-Jumătate dintre islandezi citesc cel puțin opt cărți pe an, iar 93% citesc cel puțin una.

Citește mai mult despre Prima carte scrisă de premierul Islandei.

Hainele digitale sunt noul trend. Avantajele vestimentației disponibile doar online

-Hainele digitale sunt mai sustenabile și mult mai creative.

-Din ce în ce mai mulți designeri aleg să creeze piese virtuale, ce pot fi atașate peste poze sau videoclipuri.

-Luisa Balaban, manager de sustenabilitate textile: „Este o variantă foarte sustenabilă din punctul de vedere al excluderii unei cumpărări de ținută din programul unei persone".

Citește mai mult despre hainele digitale.

AMBUSH - Streetwear inspirat din vibe-ul orașului Tokyo

-Este un brand renumit de streetwear, ajuns în doar 15 ani de la înființare la un succes la care alții nici nu visează după 50.

-AMBUSH este un brand fondat în 2008, în Tokyo, de către Yoon Ahn, care la început oferea doar bijuterii inspirate din vibe-ul orașului japonez.

-Compania s-a extins către haine inspirate din moda străzii asiatice.

Citește mai mult despre AMBUSH.

O navă-container a unui miliardar israelian ar fi fost vizată de un atac iranian cu dronă în Oceanul Indian

-Nava sub pavilion Maltez, care se afla în apele internaționale, a fost vizată de o dronă Shahed-136.

-Nava avea sistemul de urmărire automată de identificare oprit.

-CMA CGM, un important expeditor cu sediul în Marsilia (Franța) nu a oferit, deocamdată, niciun comentariu.

Citește mai mult despre atacul cu o dronă Shahed asupra unei nave a unul miliardar israelian.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE