Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Avertismentul Kremlinului: Dacă Occidentul va confisca active rusești, Rusia va lua măsuri similare

Rusia a avertizat Occidentul că, în cazul în care va confisca active rusești din bănci occidentale, va lua măsuri similar pentru active americane și europene de pe teritoriul rusesc, informează Reuters.  Liderii statelor puternic industrializate (G7) urmează să decidă, la o reuniune ce ar urma să aibă loc în luna februarie 2024, dacă vor aproba un plan vizând confiscarea unor active în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari aparţinând Băncii Centrale a Rusiei, care în prezent sunt îngheţate, ca urmare a deciziei Moscovei de a invada Ucraina, în luna februarie 2022. Chiar dacă Banca Rusiei nu a oferit informaţii detaliate cu privire la activele sale care au fost îngheţate, cea mai mare parte a obligaţiunilor şi depozitelor sale sunt denominate în euro, precum şi unele în dolari americani şi lire sterline.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că o astfel de decizie din partea Occidentului ar echivala cu un furt și ar încălca legislaţia internaţională. Oficialul rus a estimate că o astfel de decizie politică occdientală ar submina sistemul valutar, sistemul financiar mondial şi economia globală. Întrebat dacă există o listă concretă de active occidentale pe care Rusia ar putea să le confişte ca represalii, Peskov a răspuns afimativ. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a dorit să ofere detalii cu privire la activele aflate pe această listă.

Administrația americană a propus spre discuţie partenerilor din G7 un document de lucru în care au sugerat că o eventuală confiscare a activelor ruseşti îngheţate ar fi legitimă ca o contramăsură pentru a obliga Rusia să pună capăt agresiunii sale și redirecțioarea banilor confiscați pentru sprijinirea Ucrainei.Europa, locul unde se află majoritatea activelor ruseşti îngheţate, este însă mult mai reticentă la o astfel de idee, de teama posibilelor consecinţe asupra stabilităţii sale financiare precum şi a represaliilor ce ar putea fi adoptate de Rusia. Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au imobilizat active în valoare de 200 de miliarde de euro aparţinând Băncii centrale a Rusiei, precum şi active private în valoare de 30 de miliarde de euro aparţinând oligarhilor ruşi, ca urmare a deciziei Moscovei de a invada Ucraina, în luna februarie 2022.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE