Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Paula Rusu

Vocile care contează

Paula Rusu s-a alăturat echipei editoriale euronews România in februarie 2025, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în jurnalism. Paula este cunoscută pentru abordările sale echilibrate și documentate, pentru profesionalismul și angajamentul față de informarea corectă a publicului, valori pe care publicul le regăsește zi de zi în jurnalele și programele noastre.

În ultimii ani a condus multe campanii in domeniul sănătății privind modificarea legislației în beneficiul pacienților cu tuberculoză, face parte din cel mai amplu proiect de screening derulat în România pentru depistarea activă a acestei boli, scrie pe teme de sănătate publică pe blogul personal, iar 2025 este anul în care a decis să revină într-o redacție de știri, la Euronews România.

Paula contribuie la consolidarea misiunii Euronews România de a aduce în prim-plan subiecte importante pentru români abordate complex și curajos și de a oferi un jurnalism relevant și imparțial publicului în fiecare seară, de luni până joi, de la ora 21:00 în cadrul talk-show-ului „Vocile care contează”.

„Nu pot să spun că am plecat vreodată de tot din presă. În ultimii ani, de când nu am mai fost la pupitru, ne-am revăzut de nenumărate ori la TV vorbind despre proiecte importante din Sănătate, despre probleme și soluții, inclusiv la Euronews România. Mă bucur sincer de această nouă experiență profesională, în contextul global care ne cere, mai mult ca niciodată, să fim atenți nu doar la strada noastră, ci la Europa noastră”.