UPDATE. Trump susține că s-ar putea întâlni cu Putin foarte curând. „Există multe posibilități”

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că „există multe posibilități” pentru a se întâlni „foarte curând” cu omologul său rus Vladimir Putin, cu scopul de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Casa Albă a anunțat că Trump vrea să aibă săptămâna viitoare o întrevedere cu Vladimir Putin. Ulterior, își propune să se întâlnească și cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski.

Despre posibila întâlnire cu Trump Putin au discutat miercuri la Moscova președintele Rusiei și emisarul special al președintelui american, Steve Witkoff, în cadrul unei întâlniri care a durat trei ore.

„Am avut discuții foarte bune cu președintele Putin astăzi și există multe posibilități să putem închide cercul, (să ajungem la) sfârșitul acestui drum (războiul). Există multe posibilități ca să fie o întâlnire foarte curând”, a explicat Trump, potrivit sursei citate.

De altfel, Trump a informat despre planurile de a se întâlni cu Putin în timpul unor discuții telefonice purtate miercuri cu Volodimir Zelenski, cu prim-ministrul britanic, Keir Starmer, cancelarul german, Friedrich Merz, și secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Ultimatumul pe care președintele Trump l-a dat Kremlinului pentru a agrea o încetare a focului în confruntările din Ucraina expiră vineri, 8 august.

Secretarul american de Stat, despre întâlnirea Trump - Putin: „Mai sunt multe obstacole de trecut”

Atât SUA, cât și Rusia au catalogat întrevederea de miercuri dintre Putin și Witkoff drept satisfăcătoare. Cu toate acestea, Casa Albă își menține intenția de a impune sancțiuni secundare Rusiei în cazul în care nu se ajunge la un acord vână vineri, notează sursa citată.

Presa internațională vehiculează scenariul potrivit căruia Moscova ar fi dispusă să suspende bombardamentele aeriene, dar nu ofensiva terestră a trupelor sale în Donbas și la granița nordică a Ucrainei.

În schimb, secretarul american de Stat, Marco Rubio, a declarat că mai „este mult de făcut” înainte ca să aibă loc o întâlnire între președinții Donald Trump și Vladimir Putin.

„Astăzi a fost o zi bună, dar avem încă mult de lucru înainte. Mai sunt multe obstacole de trecut și sperăm să reușim în următoarele zile și ore, poate săptămâni”, a declarat secretarul de stat american pentru postul Fox Business, citat de AFP.

„Vom avea discuții cu aliații noștri europeni și cu ucrainenii în următoarele zile pentru a vedea ce progrese putem face în această direcție. Și apoi, să sperăm, lucrurile vor continua să progreseze, iar o ocazie se va ivi foarte curând pentru președinte de a se întâlni atât cu Vladimir Putin, cât și cu președintele Zelenski, la un moment dat, să sperăm în viitorul apropiat. Dar este evident că multe lucruri trebuie să se întâmple înainte ca aceasta să poată avea loc”, a adăugat secretarul de stat american.

Ultima „descindere” a trimisului american la Moscova ar putea deschide drumurile către o întâlnire personală între Donald Trump, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, care ar urma să aibă loc săptămâna viitoare.

Aceste planuri ale lui Trump au fost dezvăluite de două surse pentru publicația The New York Times. Sursele susțin că Trump le-ar fi spus aceste planuri liderilor europeni cu care a discutat în cadrul unei convorbiri-conferință la care a participat și Volodimir Zelenski. Iar totul vine la doar câteva ore după întâlnirea dintre Steve Witkoff și Putin și după ultimatumul dat de Trump lui Putin.

Întâlnirea ar urma să-i includă strict pe cei trei lideri, conform publicației citate.

Trump vrea o întâlnire directă cu Putin și Zelenski

Liderii europeni cu care au discutat Trump și Zelenski „păreau să accepte” ceea ce a spus Trump, după cum a declarat una dintre persoanele familiarizate cu respectiva convorbire.

Deocamdată, nu este clar dacă Putin sau Zelenski au fost de acord cu propunerea lui Trump.

Ceea ce Zelenski a spus imediat după întâlnirea Witkoff-Putin este că poziția președintelui american și a liderilor europeni este că „războiul trebuie să se încheie”, dar cu „un sfârșit onest”.

Din convorbire au făcut parte premierul Marii Britanii, Keir Starmer, cancelarul german, Friedrich Merz și secretarul general al NATO, Mark Rutte. Iar din partea americană, au fost vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio și trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff.

Donald Trump i-a dat lui Vladimir Putin un ultimatum să încheie războiul din Ucraina până pe 8 august. În caz contrar, nu doar Rusia ar fi sancționată dur, ci și principalele state care cumpără produse din Rusia, precum India și China. Iar taxele ar urma să fie de 100%. Asta le-ar face pe aceste state să nu mai cumpere petrol și gaze din Rusia, ceea ce ar provoca Kremlinului o daună uriașă și l-ar face pe Putin să nu mai fie capabil să-și susțină războiul din Ucraina.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE