Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Surse: Nicolae Ciucă a convocat Senatul în sesiune extraordinară pentru a aproba ordonanțele adoptate la solicitarea protestatarilor

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a convocat sesiune extraordinară, luni, pentru a adopta ordonanţele adoptate de Guvern pe 17 ianuarie, la solicitarea protestatarilor. Actele normative vizează marcajul fiscal comun pentru motorină şi kerosen şi echivalări de permise pentru circulaţia pe drumurile publice, făcând parte din revendicările protestatarilor.

”După ședința Biroului Permanent al Senatului, proiectele vor intra în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Senatului, prim for sesizat în aceste cazuri. Cele două ordonanțe fac parte din revendicările protestatarilor”, au precizat surse politice pentru Euronews România.

Guvernul a adoptat săptămână aceasta mai multe acte normative. Una dintre ordonanțele de urgență vizează amânarea punerii în aplicare a Deciziei (UE) 2022/197 a Comisiei din 17 ianuarie 2022 de stabilire a unui marcaj fiscal comun pentru motorină şi kerosen.

”Actul normativ stabileşte o perioadă de tranziţie până la 1 iunie 2024 în care să poată fi utilizat în continuare marcatorul Solvent Yellow 124 pentru marcarea motorinei, păcurei şi produselor asimilate acesteia din punctul de vedere al nivelului accizelor. Modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal este necesară având în vedere imposibilitatea conformării, după data de 18 ianuarie 2024, la cerinţele Deciziei Comisiei Europene de stabilire a unui marcaj fiscal comun pentru motorine şi kerosen, prin înlocuirea actualei substanţe folosite pentru marcarea motorinei utilizate şi care beneficiază de scutirea plăţii accizei, respectiv Solvent Yellow 124, cu noul Euromarcator, cu denumirea comercială ACCUTRACE™ PLUS”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

O măsură similară a fost aplicată și pentru păcură şi produsele energetice asimilate acesteia din punctul de vedere al accizelor.

Ce prevede OUG privind efectuarea ITP în cazul transportatorilor

De asemenea, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul transportului rutier.

”Actul normativ clarifică unele aspecte privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum şi corelarea unor dispoziţii privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale”, a mai transmis Executivul.

Prin aceste schimbări, vor fi exceptate de la obligativitatea de a efectua inspecţia tehnică periodică vehiculele lente, mai exact cele a căror viteză maximă constructivă este de până la 25 km/h.

”Totodată, se stabileşte efectuarea la 6 luni a inspecţiei tehnice periodice a tuturor autovehiculelor care desfăşoară activitatea de RENT CAR, deci atât autovehiculelor utilizate pentru transportul în regim de închiriere, cât şi autovehiculelor utilizate pentru serviciul de închiriere. Ordonanţa clarifică şi unele dispoziţii care reglementează examinarea persoanelor care intenţionează obţinerea atestării iniţiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă”, au mai precizat reprezentanții Guvernului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE