Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

SUA: Un individ a fost arestat după ce a plasat un dispozitiv exploziv în valiza sa pe un aeroport

Un bărbat care a plasat un dispozitiv exploziv în valiza lui pe un aeroport din Pennsylvania a fost arestat, au anunţat autorităţile americane, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Dispozitivul a fost detectat în timpul unui control de rutină al bagajelor de cală” luni, la aeroportul Lehigh Valley International, în estul ţării, a precizat Administraţia americană pentru securitatea transporturilor (TSA) într-un comunicat.

„Valiza a declanşat alarma când a intrat în aparatul de control al bagajelor”, determinând un agent să-i inspecteze conţinutul, a detaliat aceeaşi sursă.

După examinarea acestui dispozitiv de formă circulară, ascunsă în dublura valizei, poliţia federală a stabilit că este într-adevăr un dispozitiv exploziv sub formă de pulbere care ar putea corespunde unei substanţe folosite la artificii, potrivit plângerii depuse de FBI, publicată de site-ul Axios.

Bagajul mai conţinea o butelie cu butan, un gaz folosit în principal drept combustibil, o brichetă, precum şi o ţeavă cu reziduuri de pulbere albă, a precizat FBI în documentul judiciar.

Suspectul, identificat de către poliţie ca Mark Muffley, 40 de ani, urma să ia un zbor spre Orlando, în Florida.

Muffley a părăsit aeroportul luni după un anunţ în care i se cerea să meargă la biroul de securitate şi a fost găsit de poliţie câteva ore mai târziu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE