Sorana Cîrstea a pierdut, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Ningbo (China) cu jucătoarea cehă Katerina Siniakova (90 WTA), fost lider mondial la dublu.
Cele două s-au mai întâlnit de patru ori până acum, iar românca a câștigat de fiecare dată. Nu și acum, însă.
Sorana Cîrstea s-a oprit în optimi la Ningbo
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de Katerina Siniakova cu scorul de 6-3, 7-5, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Ningbo (China).
Cîrstea s-a înclinat în faţa cehoaicei (27 ani, 90 WTA) după aproape două ore de joc (1 h 50 min), a transmis Agerpres.
După acest meci, Cîrstea s-a ales cu un cec de 3.920 de dolari şi 30 de puncte WTA.
Știrea inițială:
Sorana Cîrstea, meci de trei ore cu tenismena americană Claire Liu
Tenismena noastră s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA, dotat cu premii totale de 259.303 dolari, după un meci de aproape trei ore cu Claire Liu, pe care a învins-o cu 7-5, 4-6, 6-3.
Cîrstea (33 ani, 26 WTA, a treia favorită) a ratat o minge de set în manşa inaugurală, la 5-4, dar a reuşit să se impună cu 7-5. În actul secund, românca a condus cu 3-0 şi 4-3, dar Liu a câştigat setul cu 6-4. Americanca a avut 2-0 şi 3-1 în decisiv, dar Cîrstea a câştigat cinci ghemuri la rând şi a obţinut victoria (6-3).
Sorana Cîrstea a avut un singur as (în ultimul ghem) şi a comis nu mai puţin de 10 duble greşeli în acest meci, în timp ce Liu a încheiat cu trei aşi şi trei duble greseli, a transmis Agerpres.
După meciul cu Claire Liu, judecăoarea de tenis născută în București şi-a asigurat un cec de 3.920 de dolari si 30 de puncte WTA.