Deputaţii ruşi au adoptat marţi o lege ce interzice promovarea unui mod de viaţă fără copii, pe fondul crizei demografice din Rusia, amplificată de conflictul din Ucraina şi de apărarea ''valorilor tradiţionale'' de către Kremlin, relatează AFP.
Acest text, adoptat cu unanimitate şi care urmează să fie adoptat de Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) în 20 noiembrie, se înscrie în retorica ultraconservatoare a puterii ruse cu privire la problemele societăţii.
Potrivit noii legi, persoanele fizice ce recurg la promovarea unui mod de viaţă fără copii riscă o amendă de 400.000 de ruble (circa 4.000 de euro), iar funcţionarii publici dublul acesteia. Pentru persoanele juridice, sancţiunea ar putea ajunge la cinci milioane de ruble (47.000 de euro).
Responsabilii politici şi religioşi văd în valorile „tradiţionale” o extindere a luptei Rusiei contra occidentalilor, taxaţi pentru „decadenţă” morală.
De asemenea, legea are drept obiectiv să răspundă la declinul demografic semnificativ din Rusia, pe care Vladimir Putin nu a reuşit să îl combată eficient de la venirea sa la putere în urmă cu 25 de ani.
„O familie puternică a fost proclamată ca o valoare tradiţională'' în Rusia în 2022, subliniază autorii textului legislativ, într-o notă explicativă. Or, ''una dinttre ameninţările pentru valorile tradiţionale este promovarea în societatea rusă a ideologiei 'fără copii', ce are drept scop o degradare a instituţiilor sociale şi care a creat circumstanţe pentru depopulare”, susţin deputaţii ruşi.
Conform Rostat, în perioada ianuarie-septembrie 2024 în Rusia s-au născut 920.200 copii, în scădere cu 3,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit media ruse, acesta este cel mai rău bilanţ de după anii 1990.