Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a precizat la Euronews România că liderii PSD-PNL au hotărât să aibă candidați comuni la toate primăriile de sector din Capitală și că are speranțe că pot trece, „împreună”, de la „etapa Nicușor Dan” la „un management coerent și solid” al Capitalei. Nu există, însă, în momentul de față, o decizie referitoare la Primăria București, dar ar putea fi luată săptămâna viitoare.
Stroe: „PSD vor susține cu siguranță candidați comuni la toate sectoarele / Acolo unde sunt primari în funcție e logic ca ei să continue să fie sustinuți în aceste funcții”
„Putem construi candidaturi care au forța să câștige toate cele șase sectoare”
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL: „Vă pot confirma că în această seară s-a ajuns la un prim acord în coaliție legat de candidaturile la București, acord prin care PNL și PSD vor susține cu siguranță candidați comuni la toate sectoarele, atât pentru primari cât și pentru listele de candidați pentru consiliile de sector. Vom merge împreună în aceste alegeri. E un semnal puternic că alianța are un proiect pentru București, pentru dezvoltarea acestui oraș și probabil că va exista cât de curând și o decizie anunțată public referitoare la candidatura pentru Primăria București. Discuțiile nu s-au terminat”.
Candidații PSD-PNL ar putea avea „forța” să câștige toate cele șase sectoare ale Bucureștiului, a accentuat acesta.
„E foarte important că putem pune împreună lucrurile bune, că putem lăsa anumite istorii în urmă și că putem construi candidaturi care au forța să câștige toate cele șase sectoare. E foarte important ca Bucureștiul să aibă o perioadă de dezvoltare după anii în care, din păcate, totul a fost blocat (…)”.
„Foarte curând va exista și această decizie (n.r. legată de Primăria Capitalei) și probabil un anunț oficial legat și de această candidatură pentru Primăria Generală a Capitalei”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PNL, la Euronews România.
Ionuț Stroe: „Vom ști și numele, pentru toți, nu cred că este o surpriză că acolo unde sunt primari în funcție este absolut logic ca ei să continue să fie sustinuți în aceste funcții. Au recunoașterea publică, lucru evidențiat de toate cercetările sociologice. În celelalte sectoare nu voi specula acum despre nume, probabil că în curând vom avea răspuns la această solicitare și cred că PNL și PSD, în ciuda unor răuvoitori, pot să își facă oricând soluții, nume respectate și cu CV-uri importante care să întrunească susținerea tuturor tipuri de electorat ale celor două partide.
Suntem partide puternice și împreună, cu siguranță, putem aduna 50 de procente din voturile bucureștenilor”.