Prima vizită a Papei Leon al XIV-lea într-un lăcaș de cult musulman, Moscheea Albastră din Istanbul. S-a descălțat, dar nu s-a rugat

Papa Leon al XIV-lea a vizitat unul dintre cele mai cunoscute locuri de rugăciune ale musulmanilor, Moscheea Albastră din Istanbul. Respectând ritualul musulman, suvernul Pontif s-a descălțat, dar nu s-a rugat în moschee.

Papa Leon al XIV-lea, la Moscheea Albastră din Istanbul

Vaticanul anunțase că Papa va ține un minut de reculegere, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Muezinul moscheii, Askin Musa Tunca, care l-a însoțit pe Leon al XIV-lea, a explicat presei că inițial i s-a spus că papa se va ruga acolo, dar când l-a întrebat dacă dorește un „moment de rugăciune”, papa a răspuns: „Nu, am vrut doar să o vizitez”.

Leon al XIV-lea a trebuit să se descalțe pentru a intra și apoi a admirat culorile bolților moscheii. Papa Leon, care purta o pereche de șosete albe, a zâmbit în timpul vizitei de 20 de minute și a glumit cu unul dintre ghizii săi, muezinul principal al moscheii, remarcă Reuters.

Este prima vizită a lui Leon al XIV-lea într-un lăcaș de cult musulman. El le calcă astfel pe urme predecesorilor său, Papa Benedict al XVI-lea și Francisc.

Trisha Thomas, jurnalistă AP: „Papa Francisc a făcut eforturi considerabile pentru a îmbunătăți relațiile cu lumea musulmană, scriind un document important despre Fraternitatea Umană. Papa Leon se află într-o călătorie de șase zile în Turcia și Liban, unde a încercat să ajungă la comunitățile musulmane. Cei 85 de milioane de locuitori ai Turciei sunt predominant musulmani.

Există doar aproximativ 33.000 de catolici în această țară și a ajuns și la comunitățile catolice, dar în această dimineață încearcă să arate respect pentru comunitatea musulmană și pentru lumea musulmană.”

În 2014, Papa Francisc a avut, de asemenea, un moment de „adorație tăcută” în același loc ca și predecesorul său.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5