Guvernul a solicitat un raport de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Conform premierului Marcel Ciolacu, în 2022, au fost înregistrate 8,1 milioane de concedii medicale, la o populație activă de 6 milioane. Datoria astfel acumulată este 6 miliarde de lei.
"Trebuie să vedem realitatea: 8,1 milioane de concedii medicale la 6 milioane de români care muncesc." a spus Ciolacu. "Am cerut o analiză foarte clară, să vedem din ce domeniu sunt, sunt din domeniul privat, sunt din domeniul public. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, nu în România, în Europa. Va urma să-mi vină acest raport, pe care o să-l facem public. Ar însemna vreo 140 de ani de nemuncă în România", a adăugat premierul, citat de Agerpres.
Marcel Ciolacu califică situația drept "un abuz", mai ales că datoria cumulată este de 6 miliarde de lei.
Şeful Executivului a mai precizat și că în urma consultărilor cu partenerii de coaliţie va apărea un calendar de implementare a unor măsuri impuse şi de angajamentele din PNRR - asta după ce a fost întrebat dacă vor exista modificări la plata CASS, începând de la 1 septembrie.
"Nu v-am spus de CASS că va fi plătit. Voi avea o analiză împreună cu domnul fost prim-ministru Nicolae Ciucă, împreună cu fostul ministru al Finanţelor, vom avea o analiză, pe urmă vom discuta cu actorii principali din fiecare domeniu. Presupun că vom veni cu un calendar, impus, repet, de jalonul din PNRR. Dacă vreţi să mă fac că nu există acel jalon, nu mă fac, iertaţi-mă. Să mă fac că trebuie să plătesc 6 miliarde la concedii medicale de anul trecut, nu pot să mă fac, fiindcă ăsta e adevărul', le-a răspuns Ciolacu jurnaliştilor, scrie Agerpres.