Tânărul militar american inculpat pentru că a difuzat o serie de documente secrete, în special despre războiul din Ucraina, într-un forum online, a pledat miercuri nevinovat, scrie AFP.
Jack Teixeira, tânăr recrut din Garda Naţională Aeriană a Statelor Unite în vârstă de 21 de ani, a fost arestat în aprilie. În post la o bază militară din Cape Cod, în apropiere de Boston, unde a ocupat un rol de specialist în informatică şi comunicare, el este acuzat că a publicat informaţii clasificate pe un grup de discuţii al reţelei de socializare Discord, care au circulat ulterior şi pe alte reţele sociale.
El urmează să se confrunte cu şase capete de acuzare pentru deţinere şi difuzare de informaţii privind apărarea naţională. Fiecare dintre acestea este pasibil de o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.
Tânărul a compărut miercuri în faţa unui judecător din Worcester, statul Massachusetts, şi a pledat nevinovat, potrivit documentelor judiciare.
Avocatul său a cerut să fie eliberat în aşteptarea procesului, ceea ce magistratul a refuzat.
Imaginile arestării sale de către poliţia federală (FBI), pe 13 aprilie în faţa locuinţei sale din Dighton, la sud de Boston, au făcut înconjurul lumii, la câteva zile după dezvăluirile acestor scurgeri în presa americană.
Scurgere masivă de informații
Documentele secrete au dezvăluit îngrijorările serviciilor americane de informaţii cu privire la viabilitatea unei contraofensive ucrainene împotriva forţelor ruseşti. Acestea au mai sugerat că Washingtonul colectează informaţii despre cei mai apropiaţi aliaţi ai săi, în special Israelul şi Coreea de Sud.
Cazul a pus în încurcătură Washingtonul şi a ridicat semne de întrebare cu privire la posibile falii de securitate, în contextul în care tânărul soldat avea o autorizaţie "secret defense", permiţându-i accesul la aceste informaţii sensibile, în pofida gradului său minor.