De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Zelenski, către JD Vance: Ucraina vrea garanții de securitate
- Ucraina vrea garanții de securitate înainte de orice discuții pentru a pune capăt războiului cu Rusia. Este mesajul tranșant transmis de liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, vicepreședintelui american, DJ Vance.
- Zelenski a mai spus și că va fi de acord să se întâlnească în persoană cu Vladimir Putin doar după ce va fi negociat un plan comun cu președintele american Donald Trump.
- Zelenski a repetat încă o dată faptul că elaborarea unui plan fără ca Ucraina să fie inclusă nu este o idee bună.
Citește mai multe despre declarațiile lui Zelenski.
Vicepreședintele SUA amenință Rusia cu sancțiuni și acțiuni militare dacă Putin nu acceptă un acord de pace cu Ucraina
- Statele Unite ar putea adopta sancțiuni contra Moscovei și ar putea trece la o eventuală acțiune militară dacă președintele rus Vladimir Putin nu acceptă un acord de pace cu Ucraina ce ar garanta independența pe termen lung a Kievului, a avertizat vicepreședintele american JD Vance.
- „Există pârghii economice, există evident pârghii militare” pe care SUA le-ar putea folosi contra lui Putin, a spus JD Vance într-un interviu acordat publicației americane.
- „Există o serie de formulări, de configurări, dar ne pasă de independența suverană a Ucrainei”, a spus el.
Citește mai multe despre declarațiile lui JD Vance.
Israelul va elibera 369 de deținuți palestinieni în schimbul unor ostatici din Gaza
- Clubul deținuților palestinieni a indicat vineri seara că 369 de deținuți palestinieni vor fi eliberați sâmbătă de Israel în schimbul a trei ostatici ținuți în Fâșia Gaza de la atacul Hamas asupra teritoriului israelian, la 7 octombrie 2023.
- Anunțul, făcut după zile de incertitudine cu privire la respectarea acordului de încetare a focului convenit luna trecută, are loc după eforturi intense ale mediatorilor Egiptului și Qatarului de a menține valid acordul de armistițiu.
- Biroul premierului Benjamin Netanyahu a declarat într-un comunicat că Israelul a acceptat lista.
Citește mai multe despre schimbul de prizonieri dintre Israel și Hamas.
Rata anuală a inflației a coborât la 4,95%, în ianuarie
- Rata anuală a inflației a coborât, în luna ianuarie 2025, la 4,95%, de la 5,14% în decembrie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,54%, cele nealimentare cu 4,60%, iar serviciile cu 6,54%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică.
- Potrivit datelor prezentate în luna noiembrie 2024 de guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, prognoza de inflație pentru finalul lui 2025 este estimată la 3,5%.
- „Indicele prețurilor de consum în luna ianuarie 2025 comparativ cu luna decembrie 2024 a fost 100,92%”, se arată în comunicatul INS.
Citește mai multe despre rata inflației.
Ilie Bolojan, după discursul lui JD Vance: România rămâne un aliat de încredere
- Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a transmis un mesaj pe X, în contextul în care are loc în aceste zile Conferința de Securitate de la München 2025.
- El a spus că „România rămâne un aliat de încredere”, „ferm angajată în favoarea unei Uniuni Europene coezive”.
- „În calitate de președinte interimar al României, îi asigur pe toți partenerii și pe aliații noștri că România rămâne un aliat de încredere, ferm angajată în favoarea unei Uniuni Europene coezive, a unei Alianţei Nord-Atlantice mai puternice și a unui parteneriat transatlantic solid”, a scris Ilie Bolojan, pe platforma X.
Citește mai multe despre declarațiile lui Bolojan.