O persoană a murit și peste 70.000 au fost blocate la festivalul Burning Man, în deșertul Nevada din Statele Unite, care a devenit un câmp acoperit cu noroi, din cauza ploilor puternice. Marți, aceștia au reușit să părăsească zona, după ce au stat ore întregi prinși în ambuteiaje.
Miile de spectatori au reușit să părăsească zona noroioasă a festivalului Burning Man
Mii de persoane au trebuit să facă faţă unor ambuteiaje uriaşe marţi în timp ce încercau să părăsească zona în care s-a desfăşurat festivalul Burning Man pentru a se îndrepta spre casele lor, după ce au rămas blocate din cauza ploilor abundente, care au transformat acel perimetru dintr-un deşert din Nevada într-un uriaş câmp acoperit de noroi, informează AFP.
"Este o zi minunată în Black Rock City", au anunţat organizatorii festivalului american la postul radiofonic temporar al evenimentului, cerându-le totodată spectatorilor "să se înarmeze cu răbdare pentru a înfrunta exodul" de după festival.
După ce s-a transformat într-o mlaştină gigantică, "Playa" - zona în care s-a derulat acest festival în aer liber - a redevenit practicabilă odată cu revenirea zilelor însorite, iar accesul spre şi dinspre Black Rock City a fost redeschis începând de luni după-amiază.
Sursa foto: Profimedia
Mii de persoane au început să plece, după ce au asistat la tradiţionala ceremonie de ardere a unei imense efigii din lemn, care a avut loc luni seară după ce a fost amânată cu două zile din cauza condiţiile meteorologice nefavorabile.
Vehiculele spectatorilor au format ambuteiaje uriaşe, care s-au menţinut timp de mai multe ore în deşert şi pe drumurile din vecinătate, potrivit unei spectatoare care a părăsit zona marţi dimineaţă. După potopul din weekendul trecut, mai multe rulote au rămas blocate în noroi şi au fost abandonate, a dezvăluit ea.
Știrea inițială
Poliţia din statul Nevada a anunţat sâmbătă seară că anchetează un deces "survenit în timpul acestui episod de ploi puternice", însă nu a furnizat mai multe detalii despre circumstanţele în care s-a produs decesul, potrivit Agerpres.
Uriaşa zonă în aer liber, unde se desfăşoară evenimentul, a devenit impracticabilă. Organizatorii au îndemnat participanți să "economisească apă, alimente şi combustibil şi să găsească un adăpost cald şi sigur".
În zonă, au căzut peste 50 de litri de ploaie pe metrul pătrat, într-o singură noapte, au estimat organizatorii festivalului. Noroiul gros a înconjurat zona unde sunt rulotele celor care participă la acest festival, care se desfășoară de peste 30 de ani în deșertul Nevada.
Accesul spre Black Rock City, numele oraşului temporar în care are loc evenimentul, amenajat la câteva zeci de kilometri distanţă de cele mai apropiate localităţi, a fost închis vineri, din cauza intemperiilor.
Unii dintre spectatori, speriaţi de această situaţie, au încercat să părăsească zona mergând pe jos, acoperindu-şi încălţămintea cu pungi din plastic pentru a ajunge pe singurul drum rămas practicabil şi aflat la o distanţă de circa opt kilometri.
"Ca nisipurile mişcătoare"
"A fost un drum de aproape 10 kilometri incredibil de greu, făcut la miezul nopţii prin noroi adânc şi alunecos, dar am reuşit să ajung acasă teafăr şi nevătămat", a dezvăluit Neal Katyal, un avocat care a participat la festival, într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X.
"Era extrem de alunecos şi noroiul e precum cimentul, se agaţă de cizmele voastre" şi poate "să acţioneze ca nisipurile mişcătoare", a prevenit el, îndemnându-i pe ceilalţi spectatori să nu încerce o astfel de traversare decât în grup şi doar dacă au o bună condiţie fizică.
Alţii au încercat, în zadar, să plece cu maşinile, iar un vehicul de tip SUV a rămas blocat în noroi până la nivelul părţii inferioare a caroseriei, potrivit uneia dintre rarele înregistrări video disponibile de la faţa locului, întrucât accesul la internet este limitat în acea zonă.
Autorităţile locale le-au cerut spectatorilor "să rămână la faţa locului până când terenul redevine suficient de solid şi de sigur" pentru a permite deplasările.
Festivalul Burning Man se încheie luni, însă participanţii ar putea rămâne blocaţi până marţi sau miercuri, dacă va continua să plouă.
Ploile abundente au cauzat în alte zone din Nevada o serie de inundaţii, inclusiv în valea în care se află oraşul Las Vegas.
Festivalul Burning Man
Organizat inițial pe o plajă din San Francisco, Burning Man a devenit un festival cu un buget de peste 45 de milioane de dolari.
Burning Man este un eveniment anual greu de definit, situându-se la graniţa dintre celebrarea contra-culturii şi refugiu spiritual, înfiinţat în 1986 la San Francisco. După anii 1990, festivalul se desfăşoară în deşertul Black Rock, o zonă protejată din nord-vestul Nevadei, pe care organizatorii s-au angajat să o conserve.