Noi detalii ies la iveală în ancheta din cazul navei scufundate în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Vasul care i-a salvat pe opt marinari supraviețuitori ar fi fost cel care a provocat scufundarea cargobotului Mohammad Z. Coliziunea dintre cele două nave e subiectul unei anchete demarate de procurori.
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, în sâmbătă dimineață, în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sfântu Gheorghe. La bordul ei se aflau 11 cetățeni sirieni și egipteni, dintre care trei sunt încă dați dispăruți. Conform unor surse Euronews, marinarii ar fi spus că nava s-a scufundat în aproape trei minute după ce a fost lovită de o ambarcațiune mai mică, poate chiar de o dronă marină. Pe de altă parte, Sindicatul Navigatorilor lansează ipoteza unei coliziuni cu o navă mai mare.
Accidentul de navigație s-a produs la 26 mile marine de Sf. Gheorghe, a anunțat Autoritatea Navală Română.
Nava care a salvat marinarii supraviețuitori ar fi de fapt cea care a provocat scufundarea
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe, după ce ar fi intrat în coliziune vasul care i-a salvat pe marinarii supraviețuitori. Procurorii fac cercetări privind ciocnirea produsă în zona exclusivă economică a României.
”În acest moment, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța efectuează cercetări în legătură cu coliziunea dintre nouă nave în zona exclusivă economică a României.
În urma coliziunii, una dintre nave s-a scufundat. Cealaltă navă, după ce a ajutat la salvarea membrilor echipajului, a părăsit apele teritoriale ale României, îndreptându-se spre Bulgaria, respectiv în Portul Varna.
Se fac cercetări în colaborare cu autoritățile bulgare”, a declarat Elena Mergeane, procuror general Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
La rândul său, Cosmin Dumitrache, directorul general al Autorității Navale Române (ANR) a afirmat că este o posibilă o coliziune cu nava Michel, cea care i a recuperat pe marinari, însă comandantul nu era obligat să raporteze incidentul.
”Confrom celor apărute în presa bulgară unde se regăsesc anumite avarii ale navei Michel, poate apărea această presupunere că nava respectivă a fost implicată într-o coliziune cu nava care s-a scufundat, dar aceste lucruri se vor stabili cu exactitate în cadrul anchetei care este în prezent în desfășurare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Scufundarea navei Mohamed Z a avut loc în afara apelor teritoriale unde a avut loc această posibilă coliziune, așa cum este presupus în momentul de față.
Fiind în afara apelor teritoriale, nava nu era obligată să raporteze căte autoritățile române acest aspect și se punea deplasa către următorul port de escală unde avea obligația informării evenimentelor pe parcursul voiajului.
Partea română nu a primit nicio informare oficială că nava Michel prezenta avarii pe partea din provă. Ancheta va stabili cauzele acestui incident”, a spus Cosmin Dumitrache.
Ancheta în cazul navei scufundate, preluată de procurori
Cazul navei scufundate a fost preluat de procurorii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Deocamdată, informațiile furnizate de marinarii supraviețuitori sunt contradictorii, însă, în baza declarațiilor acestora și a cercetării la fața locului, ar urma să fie stabilit motivul scufundării cargobotului, au precizat surse din rândul anchetatorilor pentru Euronews România.
Elicopter al Forțelor Aeriene Române, trimis de urgență de MApN
Un elicopter al Forțelor Aeriene Române a fost trimis de urgență în zonă pentru a căuta posibilii supraviețuitori ai echipajului navei care s-a scufundat.
”Un elicopter IAR 330 Puma, din dotarea Forțelor Aeriene Române, execută sâmbătă, 18 mai, o misiune de căutare pe mare a posibililor supraviețuitori ai echipajului navei scufundate, în această dimineață, în Marea Neagră.
La solicitarea Autorității Navale Române, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziție, în regim de urgență, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităților române depuse pentru căutarea și salvarea celor trei marinari dați dispăruți în dimineața acestei zile, ca urmare a scufundării navei Mohammad Z, pavilion Tanzania, în apropiere de Sfântu Gheorghe.
Elicopterul a decolat din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu în jurul orei 15:40, având la bord personal specializat pentru misiunile de căutare-salvare pe mare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.
Nava tanzaniană care s-a scufundat s-ar fi îndreptat spre Ucraina
Marinarii salvați de pe cargobotul Mohammad Z au declarat c-au fost loviți de o ambarcațiune mică, ceea ce ar putea fi inclusiv o dronă marină, iar în trei minute nava s-a scufundat, au precizat surse din rândul anchetatorilor pentru Euronews România.
”Nava figura în acte că se duce la Sulina, dar din locul în care se afla, pare că se îndrepta de fapt spre (canalul) Bîstroe, adică la ucraineni”, au menționat sursele.
În schimb, coliziunea ar fi fost de fapt cu o navă de dimensiuni mari, de tip cargo, spune Adrian Mihălcioiu, președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor din România.
Până în acest moment, nu există un punct de vedere oficial al autorităților privind cauzele producerii accidentului.
Cei opt membri ai echipajului care au fost salvați au primit îngrijiri medicale.
”ISU Constanța a participat cu două autospeciale pentru transport personal și victime multiple și un echipaj de prim-ajutor.
La fața locului au fost evaluați medical opt persoane, dintre care o singură persoană a fost transportată la spitalul județean Constnața cu echupajul de prim ajutor, toate cele opt persoane fiind conștiente și cooperante. Persoana care a fost transportată la spital prezenta două traumatisme”; a declarat Ana Maria Stoica, purtător de cuvânt ISU ”Dobrogea” Constanța.
La bordul navei Mohammad Z, sub pavilion tanzanian, se aflau 11 persoane.
"Accident de navigaţie în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Operaţiunea de căutare şi salvare, sub coordonarea Serviciului MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre) din cadrul Autorităţii Navale Române este în plină desfăşurare după ce nava Mohammad Z s-a scufundat.
Alerta a fost primită în jurul orei 4,00, iar ofiţerii MRCC au trimis imediat în zonă navele ARSVOM SAR Artemis şi SAR Apollo. A fost cerut şi sprijinul Poliţiei de Frontieră, care a trimis spre locul accidentului navele MAI 2110 şi MAI 1106”, se arată în comunicatul Autorității Navale Române.
De asemenea, două nave comerciale aflate în zonă au fost alertate pentru a se alătura operațiunii de căutare și salvare.
”Nava scufundată, Mohammad Z, sub pavilion Tanzania, avea la bord 11 membri de echipaj, 9 cetăţeni sirieni şi 2 cetăţeni egipteni, iar 8 dintre aceştia au fost salvaţi de către nava comercială Michel, care se afla cel mai aproape de locul accidentului şi care a fost coordonată de către ofiţerii MRCC”, notează sursa citată.
În continuare, sunt căutați ceilalți trei membri ai echipajului. Persoanele de naționalitate siriană au fost date dispărute.
”Motivul scufundării navei nu este cunoscut în acest moment şi se va deschide un dosar de cercetare pentru a se stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul", a mai precizat Autoritatea Navală.
sursă foto: vesselfinder.com