Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Nu mai e loc în cimitirele din Gaza. Civilii rămași imploră să fie salvați

Pe măsură ce armata israeliană susține că luptă în inima orașului Gaza, cel mai mare din Fâșie, civilii se confruntă cu o situație din ce în ce mai dezastruoasă. Nu mai e loc în cimitire, iar cei care încă sunt acolo imploră să scape cu viață, scrie Euronews.

Nu mai au apă, nu mai au hrană și electricitate și nu mai au, acum, nici măcar unde să-și îngroape apropiații.

În bucata de pământ de 360 de kilometri, palestinienii strigă după ajutor.

„Opriți această mașinărie a distrugerii. Salvați-ne”, imploră Hicham Koulab, un palestinian strămutat, prins în bombardamentele asupra Rafah.

Hamas a declarat, marți, că mai multe cimitire din teritoriu „sunt pline și nu mai este spațiu pentru înmormântări”.

Într-o singură zi, miercuri, peste 50 de mii de palestinieni au fugit pe jos din nord spre sud. În fotografia de mai jos, o femeie ridică o bluză albă ca paravan încercând să prevină să fie împușcată, în timp ce ea și apropiații ei părăsesc orașul Gaza.

Nordul și sudul Fâșiei, o apă și-un pământ

Armata israeliană a îndemnat civilii să părăsească nordul și să se refugieze în sudul Fâșiei, despre care susține că este mai sigur. Cu toate acestea, a continuat să atace inclusiv această parte, unde sute de mii de persoane strămutate sunt înghesuite.

În același timp, în nord, oamenii „căută cu disperare mâncare”, doar trei brutării având stocuri de făină, potrivit OCHA, citat de Euronews. În sud, este nevoie, în medie, de „patru până la șase ore de așteptare pentru a primi jumătate dintr-o porție normală de pâine”, a adăugat ONU, potrivit sursei menționate anterior.

În imagine, oamenii coc pâine, pe o stradă din Rafah, pe măsură ce continuă atacul israelian asupra Fâșiei Gaza.

Palestinienii primesc câte ceva de mâncare, în Rafah, sudul teritoriului palestinian.

Iar Israelul încă se menține pe poziții. Nu va exista niciun armistițiu umanitar dacă Hamas nu eliberează ostaticii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE