Israelul a interceptat o navă cu ajutoare destinate Fâșiei Gaza, așa cum a anunțat anterior, în care se afla și activista Greta Thunberg și alți 11 activiști, precum actorul din „Game of Thrones”, Liam Cunningham și Rima Hassan, membră franceză a Parlamentului European.
Nava cu ajutoare pentru Gaza, în care e afla și Greta Thunberg, interceptată de Israel
Persoanele aflate la bord au fost reținute. Este vorba despre nava Madleen, care a plecat din Sicilia, după cum a declarat Coaliția Freedom Flotilla (FFC). Anterior, FFC a precizat, într-o postare pe Telegram, că nava a fost „atacată în apele internaționale”: „Quadcopterele înconjoară nava, stropind-o cu o substanță albă asemănătoare vopselei. Comunicațiile sunt blocate, iar prin radio se aud sunete deranjante”.
Ministrul Apărării spune că Israelul nu va permite nimănui să „spargă blocada navală” asupra teritoriului palestinian. Această acțiune are ca scop împiedicarea grupării militante Hamas „să importe arme”.
„Nava se îndreaptă în siguranță spre coastele Israelului. Se preconizează că pasagerii se vor întoarce în țările lor de origine”, a declarat Ministerul Afacerilor Externe al Israelului.
Pătrunderea ajutoarelor spre Gaza este blocată de 11 săptămâni, ceea ce a dus la o criză alimentară și mai profundă.
Un videoclip postat de Ministerul de Externe al Israelului surprinde un membru al personalului Marinei trimitând un mesaj radio navei, în care spune că „zona maritimă de pe coasta Gazei a fost închisă”.
După ce a pierdut comunicarea cu nava, FFC a început să posteze mesaje video preînregistrate de la Thunberg și alți membri ai echipajului. „Dacă vedeți acest videoclip, înseamnă că am fost interceptați și răpiți în apele internaționale de forțele de ocupație israeliene sau de forțele care susțin Israelul”, a spus Thunberg, în videoclipul ei.
După reținerea membrilor echipajului flotei, un purtător de cuvânt al lui Katz a declarat că acesta a dat instrucțiuni armatei să le arate activiștilor, la sosirea în portul Ashdod, înregistrări video cu atacurile Hamas asupra Israelului, din 7 octombrie 2023.
Ministerul de Externe al Israelului a declarat că grupul „a încercat să organizeze o provocare mediatică al cărei singur scop era să obțină publicitate”.
„Există modalități de a livra ajutoare în Fâșia Gaza. Acestea nu implică selfie-uri pe Instagram”, a transmis ministerul.
Hamas a cerut eliberarea imediată a activiștilor și a condamnat reținerea lor, calificând interceptarea drept „o încălcare flagrantă a dreptului internațional și un atac asupra voluntarilor civili care acționează din motive umanitare”.
Nava Madleen face parte din Freedom Flotilla Coalition, o organizație care a militat împotriva blocadei impuse de Israel asupra Gazei și a încercat să spargă asediul cu ajutorul unei ambarcațiuni.
Israelul a impus un blocaj umanitar total asupra Gazei pe 2 martie, când a întrerupt aprovizionarea cu alimente, medicamente și alte ajutoare pentru cei peste două milioane de palestinieni care trăiesc în teritoriu.
Confruntat cu o presiune internațională tot mai mare, Israelul a început să permită un flux redus de ajutoare la sfârșitul lunii mai. Însă organizațiile umanitare spun că acesta reprezintă doar o fracțiune din ajutoarele care intrau în enclavă înainte de război și au avertizat asupra agravării crizei umanitare și a riscului crescând de foamete generalizată. Un raport susținut de ONU a avertizat la sfârșitul lunii aprilie că una din cinci persoane se confruntă cu foametea.
Zeci de palestinieni au fost uciși în ultima săptămână, în timp ce se îndreptau să încerce să obțină ajutor de la un nou grup susținut de SUA, însărcinat să livreze ajutor în Gaza, Fundația Umanitară Gaza (GHF). Grupul are scopul de a înlocui sistemul condus de ONU de distribuire a ajutorului în Gaza. Națiunile Unite au avertizat că noul mecanism de distribuire a devenit „o capcană mortală” pentru oamenii disperați care caută hrană.
Luna trecută, o altă navă aparținând de Freedom Flotilla Coalition a fost ținta a ceea ce organizatorii flotei au susținut că a fost „un atac cu drone israeliene”, în largul coastelor Maltei, în apele internaționale. Grupul nu a furnizat dovezi că drona era israeliană, iar armata israeliană a refuzat să comenteze presupusul atac. Nava, „Conscience”, se îndrepta spre Malta, unde un contingent numeros de activiști, printre care și Thunberg, urma să se îmbarce înainte de plecarea spre Gaza.
Călătoria ulterioară cu nava „Madleen”, care a fost interceptată de Israel, a plecat din Sicilia vinerea trecută.