Zeci de morți după o explozie într-un bar din Elveția. De ce tragedia e comparabilă cu incendiul din Colectiv. Martor: În câteva secunde, tot clubul a luat foc

Sunt cel puțin 40 de morți și cel puțin o sută de răniți în Elveția după ce un incendiu a mistuit un bar din stațiunea de schi Crans-Montana, în timpul petrecerii de Revelion. Sute de oameni erau adunați într-o încăpere la subsol când un spectacol pirotehnic a scăpat de sub control, scrie presa locală.

Tragedia urmează un tipar care, din păcate pentru noi românii, e dureros de familiar. Show de artificii la interior, insuficiente ieșiri de urgență, norme îndoielnice de funcționare, adică unele dintre cauzele care au dus la dezastrul din clubul Colectiv din București, acum 10 ani.

01/01/2026 , 19:41

Cinci zile de doliu național în Elveția

Guvernul elvețian a declarat stare de urgență, iar autoritățile elvețiene au declarat doliu național pentri cinci zile. Steagurile Palatului Federal au fost coborâte în bernă, după cum a anunțat președintele Confederației Elvețiene, Guy Parmelin. El a calificat incendiul din stațiunea Crans-Montana drept „una dintre cele mai grave tragedii” pe care le-a cunoscut această țară.

În prima sa zi în funcția de președinte al consiliului, Parmelin a declarat că se aștepta să transmită un mesaj diferit de Anul Nou, însă și-a exprimat „sincerele condoleanțe” pentru rudele celor afectați.

01/01/2026 , 19:39

Reacția președintei Consiliului European, Ursula von der Leyen

Preeșdinbta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare: „Sunt profund îndurerată de incendiul din Crans-Montana. Gândurile mele se îndreaptă către victime, familiile acestora și toate persoanele afectate. Colaborăm cu autoritățile elvețiene pentru a oferi asistență medicală victimelor prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. Europa este pe deplin solidară cu Elveția.”

01/01/2026 , 19:11

Primul bilanț anunțat de Poliție

„Un număr semnificativ” de persoane se află în „stare critică”, spune Poliția locală.

Persoanele rănite în incendiul devastator din Crans-Montana sunt tratate în spitale din toată țara, potrivit lui Mathias Reynard, președintele Consiliului de Stat al cantonului Valais. El a declarat că 115 persoane au fost rănite în incendiu, „un număr semnificativ dintre acestea” fiind clasificate în stare „critică”.

Reynard a declarat că 80 de persoane au fost tratate de serviciile de urgență și transportate la spital, în timp ce 35 de persoane s-au prezentat singure la spital. El susține că au fost trimise la fața locului 42 de ambulanțe, 13 elicoptere și trei camioane de intervenție în caz de dezastre. 60 de persoane au fost tratate la spitalul local din Sion, în timp ce altele au fost transferate la alte centre medicale din țară, inclusiv la cele două centre specializate în arsuri grave din Lausanne și Zurich.

VEZI GALERIA
3 imagini

sursă foto: Profimedia Images

01/01/2026 , 14:10

Martori, despre explozia din bar: Tot clubul de noapte a luat foc. Am ieșit cu toții afară țipând și alergând

Emma și Albane, două tinere prezente în barul Constellation unde s-a produs explozia urmată de incendiu, au povestit pentru BFMTV că tavanul din lemn al unui club de noapte situat la subsolul a luat foc din cauza scânteilor unor artificii amplasate într-o sticlă de șampanie.

„În câteva secunde, tot clubul de noapte a luat foc. Am ieșit cu toții afară țipând și alergând”, povestesc ei, descriind o scenă de „panică” și o „avalanșă de oameni”.

Martorele au mai spus că au văzut numeroase persoane rănite, unele dintre ele în stare gravă, prăbuşindu-se la ieşirea din bar.

Martor: Cineva a spart un geam pentru ca oamenii să poată ieși

Potrivit celor două martore, în local erau aproximativ 200 de tineri.

„Scara de ieșire era destul de mică în comparație cu numărul de persoane prezente. Cineva a spart un geam pentru ca oamenii să poată ieși”, a explicat una dintre cele două tinere, de origine franceză, potrivit BFMTV.

Cât despre cauzele dezastrului, reprezentanții locali au fost reținuți în a da detalii. Au exclus varianta unui atentat, dar nici n-au clarificat pistele principale ale anchetei. Au precizat însă că întâi s-a declanșat un incendiu, iar pe măsură ce focul s-a extins în clădire, a avut loc și o explozie, după ce inițial presa a relatat că mai întâi a avut loc deflagrația și aceasta a provocat incendiul.

Martori citați de presa elvețiană susțin că totul ar fi pornit de la un spectacol pirotehnic organizat în timpul petrecerii în spațiul de la subsolul barului.

Flăcările izbucnite în timpul concertului s-au extins rapid. Ancheta preliminară a relevat că patronii clubului nu aveau autorizaţie de la pompieri pentru asemenea activităţi, iar la momentul tragediei, în club se aflau peste 200 de persoane.

01/01/2026 , 12:34

MAE italian: Aproape 40 de persoane au murit

Aproape 40 de persoane au murit, iar alte 100 au fost rănite în urma incendiului izbucnit în barul Constellation din stațiunea elvețiană Crans-Montana, a transmis Ministerul de Externe al Italiei, în baza informațiilor furnizate de poliția cantonală din Valais.

Victimele sunt greu de identificat, din cauza arsurilor grave pe care le-au suferit, mai spun oficialii italieni. De asemenea, incendiul nu a fost provocat intenționat

Un punct de întâlnire pentru rudele victimelor a fost amenajat la centrul de conferințe Regent din Crans-Montana.

„Poliția cantonală a înființat o linie telefonică de asistență, care poate fi apelată la numărul +41848112117, inclusiv din Italia.

Ambasadorul Italiei în Elveția și consulul general al Italiei la Geneva se îndreaptă spre Crans-Montana. Ministerul Afacerilor Externe al Italiei a activat o unitate operațională la Roma, cu funcționari din Unitatea de criză și Unitatea pentru protecția italienilor în străinătate”, a mai precizat Ministerul italian de Externe.

Doi cetățeni francezi, răniți în urma exploziei urmate de incendiu

Doi cetățeni francezi au fost răniți în incendiu, a transmis joi Ministerul francez al Afacerilor Externe.

„Doi francezi se află printre răniți. Aceștia au fost imediat preluați de serviciile de urgență”, a declarat ministerul într-un comunicat.

Diplomația franceză a mai precizat că rămâne în legătură „cu autoritățile elvețiene în cazul în care ar fi afectați și alți cetățeni”.

01/01/2026 , 11:58

Bilanț provizoriu, anunțat de poliția elvețiană

Poliția elvețiană a anunțat că zeci de persoane sunt, cel mai probabil, decedate, iar alte aproximativ 100 au fost rănite, majoritatea grav, în urma incendiului izbucnit într-un bar din Alpii elvețieni.

„Toate persoanele rănite au fost preluate pentru îngrijiri. Au fost evacuați aproape 100 de răniți și din păcate zeci de persoane sunt, cel mai probabil, decedate”, a transmis Frederic Gisler, comandantul poliției cantonale.

01/01/2026 , 11:16

Reacția MAE: Un consul din cadrul Ambasadei României la Berna, trimis la fața locului pentru a afla dacă se află cetățeni români printre victime

„Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României în Confederaţia Elveţiană, s-a autosesizat în urma apariției în mass-media a informațiilor cu privire la producerea unei explozii în stațiunea de schi elvețiană Crans-Montana și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale competente, în vederea obținerii unor informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.

MAE precizează că procedurile specifice de identificare a persoanelor afectate de incident sunt în curs și că, până în prezent, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară. Un consul din cadrul Ambasadei României la Berna se deplasează în zonă, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor, dacă situația va impune”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.

01/01/2026 , 10:31

Operațiunea de salvare a victimelor, în desfășurare

Cel puțin 10 oameni și-ar fi pierdut viața și alți 10 ar fi fost răniți, iar printre victime ar fi și cetățeni străini, au precizat surse din Poliția cantonală, citate de Sky News.

„Peste o sută de persoane se aflau în clădire și sunt mulți răniți și mulți morți”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Gaëtan Lathion.

Imagini din timpul incendiului, filmate de martori

Pe rețeaua X au fost distribuite imagini în care poate fi văzută o clădire în flăcări și mai multe autospeciale ale serviciilor de urgență.

Vă avertizăm! Imaginile au un puternic impact emoțional.

Cauza incendiului nu a fost deocamdată stabilită, se arată într-un comunicat al poliției din Valais.

„Suntem abia la începutul investigației noastre, dar aceasta este o celebră stațiune de schi la nivel internațional, cu mulți turiști”, a spus Lathion.

De asemenea, bilanțul victimelor nu a fost anunțat deocamdată de autoritățile elvețiene.

O conferință de presă a fost anunțată de poliție la ora locală 10:00 (11:00, ora României) în Crans-Montana. Stațiunea se află în inima Alpilor Elvețieni, la doar 40 de kilometri nord de Matterhorn.

În schimb, surse medicale citate de Le Nouvelliste spun că sunt zeci de morți și aproape 100 de răniți.

Purtătorul de cuvânt al Poliției, Gaëtan Lathion, a precizat că în bar s-a produs o explozie, conform postului elvețian RTS. Potrivit mai multor surse citate de postul regional de radio Rhône FM, manipularea dispozitivelor pirotehnice ar putea fi cauza tragediei, însă această ipoteză nu a fost confirmată oficial de autorități.

Persoanele rănite sunt transferate cu elicopterele medicale la diverse spitale din Elveția francofonă.


Știrea inițială:

„În această dimineață, 1 ianuarie 2026, un incendiu a izbucnit în jurul orei 1:30 la barul Le Constellation din Crans-Montana, în cantonul Valais”, a declarat Gaetan Lathion, purtătorul de cuvânt al poliției din Valais.

„Există mai mulți răniți și mai multe victime.”

Poliția nu a furnizat cifre exacte privind numărul victimelor și al răniților, nici detalii suplimentare privind cauza incendiului.

„Numeroase echipe de intervenție din cadrul poliției, pompierilor și serviciilor de salvare au intervenit imediat pentru a oferi ajutor numeroaselor persoane afectate”, au transmis polițiștii elvețieni.

Operațiunea este încă în desfășurare. Zona este complet izolată. De asemenea, a fost impusă o zonă de interdicție aeriană deasupra orașului Crans-Montana.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5